Toamna care va veni
0În țările unde agricultura este unul din stâlpii bugetului național, toamna este anotimpul cel mai important, cel în care se adună bogăția.
Ucraina intră, teoretic, în această categorie, deși, iată, e al doilea an de când cernoziomul din est și sudul țării produce mai mult tranșee și câmpuri de mine decât aurul galben al recoltelor.
În țara unde războiul a devenit realitatea cotidiană, care își culege tot timpul anului propria sa recoltă de vieți, toamna nu e decât o intersecție care nu se poate ocoli, unde sensul de marș e tot înainte, pentru că logica acestei confruntări este să continue până când pământul va fi îngrășat suficient cu sângele celor căzuți.
Până când, într-o clipă de slăbiciune impusă, cei care răspund de vieților celor trimiși să moară vor spune: „Ajunge!”, dar acel moment pare a fi, în acest moment, mai depărtat decât era cu un an înainte.
Și nimeni nu se grăbește să se dovedească mai slab decât oponentul său.
Așa că războiul continuă, în același ritm frenetic, pe teren și în tribune, această toamnă urmând să fie la fel de bogată și de risipitoare ca și cea de dinaintea ei, pentru cei ce se luptă, pentru cei care îi antrenează, pentru cei care îi sprijină.
***
Începem cu antrenamentul luptătorilor.
Marea Britanie a pregătit, probabil, în poligoanele sale, cei mai mulți militari ucraineni.
Înainte de invazie erau, după unele estimări, deja 22.000 de militari ucraineni antrenați în Regatul Unit.
După 24 februarie 2022, numărul a crescut, s-a lărgit numărul specialităților, pentru această toamnă a venit și rândul piloților pentru avioanele F-16, cele ce vor fi donate de Danemarca și Olanda, să se instruiască.
O parte vor intra direct în pâine, alții vor trebui să treacă mai întâi prin cursul de limbă engleză.
Când vor termina pregătirea, vor ateriza și avioanele.
***
Știind că în câteva săptămâni va bate la poartă „rasputița”, marea de noroi a fiecărei toamne și a fiecărei primăveri care vine la est de Nistru, instructorii ucraineni și-au trimis noii recruți în tranșeele inundate cu apă dintr-un poligon de pregătire apropiat condițiilor de pe viitorul câmp de luptă.
Imaginile sunt atât de realiste, cu gloanțele plescăind în jurul recruților ce înaintează pe burtă în apa lăptoasă a câmpului, încât crezi că se toarnă un film cu G.I Jane.
Antrenamentul durează câteva săptămâni, drumul spre front câteva zile, iar peste alte câteva ore un baraj inamic de artilerie încheie călătoria pe acest pământ.
***
Dintr-o țară unde politica față de Ucraina este cu dublă comandă, Bulgaria, vin și vești bune pentru Kiev.
Ministrul bulgar al apărării, Todor Tagarev, a anunțat că 100 de transportoare blindate, dintre care vreo 60 BTR-60 vor fi transferate, posibil, în octombrie, părții ucrainene.
Desigur, dacă parlamentul bulgar va vota acest lucru, în cursul lunii septembrie.
Da, ați ghicit, numărul 60 din nume vine de la anii, din secolul trecut, în care a fost proiectat și fabricat acest transportor model sovietic.
Dar fierul nu are vârstă, poate doar un pic de rugină.
Unele transportoare s-ar putea să aibă adăugat și acronimul PB-MD adică bronietransportior modernizirăn, ceea ce, sigur, ajută.
***
Recent, pe timpul unei vizite la Kiev a ministrului german de externe, doamna Annalena Baerbock, a fost abordată din nou problematica furnizării de către Berlin a rachetelor cu rază lungă de acțiune Taurus, atât de dorite de partea ucraineană.
Întrebat despre acest subiect, pe timpul conferinței comune de presă, ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a oferit o abordare personală, semi-diplomatică, a răspunsului german la așteptările locale, trăgând încă o dată covorul de sub picioarele partenerului Scholz, mai reținut (probabil, doamna Annalena ar trimite rachetele și mâine) în privința transferului de arme ofensive: „Și, totuși, ne veți furniza rachetele Taurus, este doar o chestiune de timp”.
Cum tancurile americane Abrams întârzie să vină, partea americană apreciind că militarii cursanți ucraineni au nevoie de timp suplimentar de pregătire, Kievul speră că „arma minune a toamnei” să fie aceste rachete germane.
Care au și ele nevoie de niște avioane de pe care să fie lansate.
Care avioane...
***
Într-un interviu pentru BBC, generalul Mark Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, la câteva zile după intrarea în noul anotimp, a indicat cât de largă mai poate să fie plapuma contraofensivei ucrainene: „30 până la 45 de zile. Timp suficient”.
Generalul american nu a fost pe același portativ cu generalul Budanov, șeful serviciului militar ucrainean de informații, care a replicat că vremea nu va fi o problemă, lupta continuând „într-un fel sau altul”.
Desigur, nici ușor nu va fi, aici ambii generali având aici dreptate: conflictul „va fi lung, lent, dificil și cu un număr mare de victime. Exact ceea ce vedem.”
***
Problema nu ar fi atât de complicată dacă nu ar exista și partea rusă pe front.
Și dacă nu s-ar prognoza o toamnă și o iarnă altfel decât cele anterioare.
Face și vremea ce poate, ajută când e nevoie, dar, din când în când, are și capricii.
Și, vorbind de ofensive și contraofensive, unii bloggeri ruși, precum și niște comandanți cu gura mai slobodă, chiar și o serie de analiști de prin vest, din cei cu Turnul Spasski în suflet, spun cu toții că ar fi rândul Moscovei să-și trimită oamenii la atac.
Războiul de uzură e precum romanele acelea din lectura obligatorie, pe care nu-ți face plăcere să le citești și de-abia aștepți momentul să pui mâna pe ceva superficial dar cu mai multă acțiune.
Sigur că e importantă și cealaltă latură, mai crudă, a acestui conflict, în desfășurarea sa prezentă, sub termenul „uzură”, altfel un cuvânt care explică un proces de durată, ascunzându-se cea mai eficace mașină de tocat vieți.
Logica după care două armate stau nemișcate, aruncând de la una la alta tot ce înseamnă instrument de ucis pentru ca, într-un final, ultimul soldat în viață să înfigă steagul pe tranșeea adversă, a funcționat în alte conflicte, probabil nu și în acesta.
Ieșit de la o întâlnire recentă (23 august curent) cu președintele Putin, Evgheni Balițki, guvernatorul noului oblast / regiunea Zaporojie pe harta paralelă a Rusiei, a declarat că, pe timpul discuției, s-au amintit „multe lucruri interesante” și că teza că „Rusia încă nu a început nimic”, rămâne în picioare.
Altfel spus, surprize, surprize, mai greu de crezut când vin din această direcție, dar nu se știe niciodată.
Oricum, ceva va fi, că prea adună, și o parte și alta, oameni cu arcanul, cu contractul, din rezervă, din Cuba sau Siria, de unde se nimerește, sănătoși și nu prea, la număr să fie.
Se vehiculează vreo 200.000 de noi recruți (adică până la 60 de ani!, cei tineri sunt deja în cimitirele militare) de partea ucraineană, alți 250.000 de „voluntari” încadrați de ruși în urma decretului de mobilizare parțială de anul trecut, cel care, la o citire mai atentă, permite continuarea recrutării fără emiterea unei noi chemări la arme.
Cu cei care se află deja în tranșee, cele două părți pun, la un loc, de un milion de oameni, convocați la întâlnirea cu tragedia pe câmpiile din estul Ucrainei.
Și da, dacă aceste numere se apropie de realitate, războiul poate intra fără probleme într-o nouă fază, „interesantă”, vorba lui Balițki.
***
Iar noi să ne facem cruce cu ambele mâini și să ne rugăm ca să rămânem la nivelul de amenințare al dronelor care cad în stufărișurile Deltei.
Se încarcă comentariile...
