Testele PISA şi problemele învăţământului românesc
0
O minimă evaluare a problemelor din sistemul de învăţământ, însoţită de câteva soluţii. 17 puncte despre ce trebuie analizat şi dezbătut.
Rezultatele testelor PISA le-am văzut cu toţii, iar ele întăresc percepţia că şcoala românească este pe un drum greşit. În acest moment cel mai important este să găsim soluţii, nu vinovaţi. Pentru a găsi însă o rezolvare trebuie să identificăm problemele. O să spun încă de la început că învăţământul din România nu are o singură rezolvare la problemele sale, ci trebuie să găsim soluţii punctuale, specifice situaţiei din fiecare localitate sau judeţ. Nu putem compara Şcoala Gimnazială ”C.A. Rosetti” din Delta Dunării cu liceele Lazăr, Sava sau Vianu. Nu putem pune semnul egal între problemele din mediul rural şi cele din urban. Nu putem trata identic elevii cu o situaţie materială precară cu cei proveniţi din familii înstărite. Nici testele PISA nu o fac, iar inegalităţile din sistemul nostru sunt ele însele o mare problemă.
Din punctul meu de vedere am ajuns în aici din cauza mai multor factori pe care încerc să îi şi explic. Evident lista este mult mai lungă şi are nevoie de o dezbatere foarte amplă şi de măsuri urgente, unanim acceptate de factorii politici. Momentul zero în educaţie chiar ar trebui să fie temă de consens politic.
1. Veniturile mici şi foarte mici ale familiilor de unde provin copiii. Cercetarea celor de la Friedrich-Ebert-Stiftung (sursa aici) arată foarte clar legătura dintre performanţa şcolară a elevilor şi situaţia materială. Finanţarea educaţiei trebuie să înceapă să ţină cont mai mult de elevi, de statutul fiecăruia şi să nu mai utilizăm formule general valabile, pentru că ele nu funcţionează. Este evident că un elev cu o situaţie materială mai bună are acces facil şi la alte metode de pregătire în cazul în care constată anumite deficienţe. Trebuie să gândim un plan realist pentru cei rămaşi în urmă.
2. Modul de pregătire a elevilor. Curricula neactualizată, modul de predare, modul de testare la clasă şi la bacalaureat diferit de cel de la testele PISA sunt doar câteva dintre motivele care au dus la rezultatele dezastruoase. Sunt sigur că trebuie regândit în totalitate modul în care profesorii şi elevii interacţionează. Într-o era digitală, nu poţi avea pretenţia să captezi atenţia unui elev timp de o oră doar înşirând ecuaţii cu creta albă pe tabla neagră. Mai mult, cred că trebuie să regândim ceea ce solicităm elevilor. Aşteptările profesorilor şi ale părinţilor trebuie actualizate. Ce ne dorim de la elevi? Să ştie o formulă matematică sau să ştie cum aplică acea formulă? Cred că modul de predare, capacitarea elevilor şi motivarea acestora sunt esenţiale pentru o reformă serioasă.
3. Accesul egal la educaţie. Elevii din localităţile izolate trebuie să aibă aceleaşi şanse ca elevii din centrul capitalei. Elevii din România nu au acces egal la educaţie. Există o discrepanţă majoră între şcoli. Mediul rural duce lipsă de investiţii în tehnologie, în fond de carte, în materiale de laborator şi, ce e mai grav, duce lipsă de resursă umană. Accesul la internet şi la informaţie diferă de la localitate la localitate şi de la urban la rural. Dar mai grav este faptul că avem localităţi unde şcoala este la kilometri distanţă, uneori şi fără mijloc de transport în comun. În România educaţia este gratuită conform Constituţiei. Statul trebuie să asigure accesul egal la educaţie pentru toţi elevii, indiferent unde aceştia s-au născut. Din acest motiv cred că modul în care sistemul de învăţământ a fost gândit trebuie reevaluat. Este nevoie de şcoli internat, de centre şcolare care să adune elevii de pe o rază de câţiva kilometri şi să le asigure acestora accesul la resurse.
4. Pregătirea şi evaluarea profesorilor. Din punctul meu de vedere, o problemă care nu mai poate suferi amânare. Profesorii au nevoie de pregătire continuă, iar acest lucru necesită resurse. Evaluarea acestora trebuie să depăşească barierele birocraţiei şi să se axeze pe indicatori de performanţă. Nu grosimea dosarului este relevantă pentru evaluarea profesorilor, ci rezultatele muncii acestora. Din acest motiv cred că o pregătire continuă a profesorilor însoţită de o evaluare transparentă bazată pe rezultate reprezintă soluţia la această problemă. Cred de asemenea că trebuie încurajaţi profesorii care aleg şcolile din mediile defavorizate, izolate în mod real, prin măsuri concrete şi suficient de atractive cât să genereze interes. Consider că nicio investiţie în educaţie nu este prea mare, atât timp cât de această investiţie depinde viitorul nostru ca stat. Avem în acest sens şi exemple de bună practică de la organizaţiile neguvernamentale, Teach for Romania arătându-ne că putem găsii soluţii şi oameni preocupaţi să se implice (detalii aici şi aici).
5. Dezvoltarea/regândirea sistemului şcolar. Şcolile internat pot fi o soluţie. Avem în momentul de faţă o reţea şcolară aparent foarte bine dezvoltată. Din păcate, investiţiile în şcoli nu s-au făcut uniform. Avem şcoli cu laboratoare foarte bine dotate şi şcoli fără laboratoare. Or, pentru a oferi şanse egale tuturor elevilor, este nevoie ca reţeaua şcolară să se adapteze noilor condiţii. Mai mult, tehnologia evoluează de la an la an (chiar de la lună la lună), iar investiţiile în tehnologie pot deveni la un moment dat mult prea mari pentru a acoperi întreaga reţea şcolară. De aceea, consider că poate fi o soluţie organizarea sistemului de educaţie în jurul unor centre foarte bine dotate la care să aibă acces toţi elevii. Cred că este nevoie de o dezbatere serioasă cu privire la modul în care se pot depăşi aceste neajunsuri. Am avut deja dezbaterea despre transportul şcolar, dar ea trebuie dusă mai departe.
6. Promovarea meseriilor. Romania duce lipsa de muncă calificată (info aici). Problema o regăsim şi în atractivitatea liceelor tehnologice. Trebuie începută o campanie naţională de promovare a meseriilor. Trebuie să subliniem şi avantajele absolvirii unui liceu tehnologic în detrimentul unui liceu teoretic. Trebuie construită din nou o cultură a muncii, în primul rând prin promovarea numărului mare de locuri de muncă disponibile, a salariilor atractive, dar şi a posibilităţilor viitoare de dezvoltare profesională.
7. Implicarea companiilor în învăţământul profesional şi tehnic. Companiile trebuie să aibă un rol din ce în ce mai accentuat în învăţământ, fără ca acest lucru să însemne privatizarea sistemului de educaţie. Construirea programei şcolare trebuie să ţină cont şi de viitorii angajatori. Modul în care se construiesc clasele trebuie să aibă în vedere nevoile locale sau regionale ale companiilor. Pe modelul învăţământului dual, companiile trebuie stimulate să se implice la toate nivelurile în învăţământul profesional şi tehnic, de la construirea programei, oferirea de burse şi ulterior angajarea absolvenţilor. Iar acest lucru trebuie făcut prin măsuri care să stimuleze atât mediul de afaceri, cât şi profesorii şi elevii.
8. Atragerea absolvenţilor către învăţământul preuniversitar. Burse de performanţă. Pentru a avea un învăţământ performant trebuie să existe un nivel ridicat de atractivitate pentru meseria de profesor. Am avut luna trecută o campanie de promovare în mai multe licee din ţară. La întrebarea simplă: cine vrea să devină profesor? răspunsurile pozitive au cam lipsit. Este o problemă atât a generaţiei actuale, cât şi a generaţiilor următoare, dacă şcoala nu reuşeşte să fie atractivă pentru viitorii absolvenţi. Cred că, pe lângă nivelul de salarizare care trebuie să fie unul decent, şcoala trebuie să aibă posibilitatea de a se implica în diverse proiecte pentru a atrage fonduri. Mai mult, statul trebuie să încurajeze implicarea absolvenţilor în învăţământ şi să stimuleze prin oferirea unor stimulente. De asemenea, cred că este absolut necesar să impunem şi standarde pentru titularizare. NU putem avea pretenţia ca un profesor cu 3 la titularizare să scoată elevi de 10. Mai mult, sistemul de educaţie trebuie să asigure si cadrul pentru dezvoltarea profesională. Trebuie asigurat cadrul pentru pregătirea continuă a profesorilor şi rezolvarea problemelor de ordin medical al acestora (detalii aici). Fără a face sistemul de educaţie atractiv (salarii decente, posibilităţi de dezvoltare profesională şi un mediu de lucru decent) pentru absolvenţi nu putem spera ca acesta să atragă resursă umană bine pregătită.
9. Investiţii în tehnologie. Şcoala trebuie să ţină pasul cu tehnologia. Într-o eră digitală, şcoala trebuie să se adapteze progresului tehnologic. În primul rând, liceele tehnologice nu pot avea echipamente de laborator de acum 30 de ani şi să pregătească elevii pentru meserii care vor dispărea în următorii 10 ani. În al doilea rând, accesul la internet în laboratoarele şcolii trebuie să permită elevilor accesul la informaţie la o viteză decentă. Calculatoarele din şcoli nu pot fi schimbate doar o dată la 30 de ani. Sunt costuri, dar această investiţie se va întoarce înzecit.
10. Susţinerea sportului, a voluntariatului şi a activităţilor extraşcolare. Elevii trebuie să se dezvolte armonios. Din acest motiv, sportul, voluntariatul sau activităţile extraşcolare trebuie încurajate. Competiţiile sportive intraşcolare, locale, judeţene şi naţionale la toate sporturile trebuie susţinute. Elevii trebuie să practice sport pentru a învăţa să fie responsabili şi a duce o viaţă sănătoasă. De asemenea, implicarea în comunitate prin activităţi extraşcolare sau de voluntariat, dedicarea unei părţi din timpul liber pentru a rezolva unele probleme ale şcolii, ale comunităţii sunt activităţi ce trebuie intens promovate şi susţinute.
11. Implicarea şi educarea părinţilor. Părinţii au un rol esenţial în educarea copiilor. De la sfaturile pe care le oferă şi până la sprijinul zilnic în depăşirea anumitor obstacole, părinţii sunt cei care au cea mai mare influenţă în rândul elevilor. Într-o cercetare internă la Universitatea Politehnica din Bucureşti a reieşit faptul că decizia de a urma sau nu o facultate este influenţată în proporţie de 25% de părinţi. Din acest motiv cred că şi părinţii trebuie să fie mult mai bine informaţi în ceea ce priveşte viitorul copiilor. Aceştia trebuie să înţeleagă efectele avansului tehnologiei asupra viitorului pieţei muncii astfel încât sfaturile pe care le oferă copiilor să fie ancorate în realitate.
12. Creşterea siguranţei în şcoli. Şcoala trebuie să reprezinte un punct de atracţie pentru elevi şi un loc sigur. Creşterea siguranţei în şcoli este o necesitate. De la problemele din interiorul şcolii, tip bullying, şi până la cele din exterior, drumul până acasă, aceste lucruri trebuie rezolvate imediat. Soluţiile sunt nenumărate şi ele trebuie aplicate cu stricteţe astfel încât siguranţa să primeze.
13. Evaluarea elevilor. Cred că elevii nu trebuie pregătiţi pentru a lua 10 la teză. Există tendinţa de a omite esenţialul, adică de a căpăta abilităţi şi cunoştinţe. Elevii trebuie înveţe să gândească, să se adapteze oricărei situaţii, să găsească rezolvări la orice problemă. Azi, când accesul la informaţie este la îndemâna oricui, memorarea unor zeci de pagini nu reprezintă o soluţie eficientă de învăţare. Cred că trebuie reconsiderat modul de evaluare al elevilor şi readaptat pentru a stimula elevii să înveţe nu pentru a lua note, ci pentru a căpăta cunoştinţe şi abilităţi.
14. Învăţământ incluziv. Elevi cu dizabilităţi cu şanse egale. Şcoala trebuie să fie incluzivă şi să ofere soluţii pentru toţi elevii, indiferent de nevoile acestora. De aceea, integrarea în comunitate a elevilor cu dizabilităţi, a celor provenind din familii defavorizate trebuie încurajată şi susţinută. Segregarea nu este o soluţie şi va duce la izolarea elevilor şi neadaptarea acestora la o viaţă normală.
15. Un sistem de consiliere şi orientare educaţională serios şi cu acces egal pentru elevi. Consilierea educaţională este o necesitate. Aceasta trebuie să fie un proces continuu, care să înceapă încă din şcoala primară. Elevii trebuie să îşi descopere abilităţile ajutaţi de profesionişti în domeniu astfel încât alegerea parcursului profesional să se facă în cunoştinţă de cauză. Selectarea unui liceu sau a unei facultăţi nu se mai poate face numai pentru că aşa a zis mama (deşi rolul părinţilor, cum spuneam mai sus, nu trebuie minimizat) sau aşa fac şi alţi colegi, ci în urma unei evaluări şi a unor informaţii care să ofere elevului cel mai bun viitor. Nu de multe ori auzim elevi sau studenţi spunând că nu sunt satisfăcuţi de alegerea făcută, sau că nu le place ceea ce fac în şcoală – consecinţe ale unei decizii luate în pripă.
16. Gândirea unui sistem de organizare mult mai dinamic. Şcoala trebuie să se poată organiza foarte repede în funcţie de nevoi. Nu putem supraaglomera o clasă pentru simplul motiv că este dificil spre imposibil să construim două clase. Birocraţia trebuie eliminată în totalitate, iar elevul trebuie să fie în centrul atenţiei. Nu este posibil să sacrificăm clase întregi de elevi pe motive legislative sau birocratice. Autonomia şcolară trebuie dezvoltată până când nevoile elevilor pot fi satisfăcute imediat, fără aprobări care să dureze luni de zile. Profesorii trebuie să se concentreze pe ceea ce trebuie să îi înveţe pe elevi şi pe problemele de la clasă, nu pe ce acte trebuie să mai completeze pentru Inspectoratul Şcolar. Digitalizarea ar putea rezolva această problemă.
17. Toţi la grădiniţă, toţi la clasa întâi. Cred că pentru a depăşi decalajele între copiii din clasele primare şi pentru a preveni abandonul şcolar, părinţii trebuie ajutaţi să îşi înscrie copiii la grădiniţă. Atât celor din medii dezavantajate, cât şi celor din aglomerările urbane trebuie să li se ofere soluţii pentru accesul la grădiniţă. Rolul grădiniţei este, printre altele, de a asigura un fundament pentru dezvoltarea armonioasă a unui a unui copil de la şcoala primară şi până la universitate (info aici). Mai mult, cred că programele de stimulare pentru sprijinirea accesului copiilor din familii dezavantajate pot reprezenta o soluţie rezolvarea acestei probleme (info aici).
Concluzii: Evident că problemele nu se opresc aici. Dar, după cum se observă, rezolvarea acestora are nevoie de câteva lucruri esenţiale. O diagnoză a sistemului făcută de o entitate obiectivă (nu cred că putem avea o analiză reală dacă aceasta este făcuta de un factor interesat – politicieni, părinţi, elevi, profesori sau sindicalişti). Stabilirea unor obiective pe termen scurt, mediu şi lung. Alocare bugetară suficientă pentru rezolvarea problemelor în ordinea priorităţilor. Acceptarea unanimă de către toţi factorii a reformei în educaţie, una făcută cu cap şi fără grija de a deranja anumite interese. Altfel nu o să facem decât să cârpim pe ici pe colo şi să schimbăm strategii o dată la 4 ani sau când se schimbă ministrul sau guvernul.
Se încarcă comentariile...
