Test ratat de solidaritate europeană

0
0

Votul în cazul României și Bulgariei în „dosarul Schengen” are conotații multiple. Dar una dintre acestea se constituie ca o confirmare a unei vulnerabilități strategice la nivelul construcției europene: imposibilitatea de a se vorbi, dacă exceptăm discursurile găunoase ale demagogiei politice, despre o reală solidaritate europeană funcțională.

image

Este aceasta o chestiune extrem de serioasă pentru că, dincolo de acest caz specific care doare, spune foarte multe despre capacitatea de coeziune care se presupune a fi la baza edificiului european și care, în realitate, se fisurează vizibil, în acord cu ambiții naționale diverse, având în spate, aproape de fiecare dată, interese economice divergente, câteodată absolut opuse, oricum totalmente indiferente la mesajele instituțiilor europene.

Aici este o problemă extrem de gravă și care tinde să se permanentizeze și să destabilizeze continuu procesul european. Dovadă, iată, ceea ce s-a întâmplat de ani și ani de zile în cazul României, evoluția noastră în raport cu deciziile instituțiilor europene fiind, în acest caz, demnă de consemnat ca un capitol aparte din seria „așa nu” înscris neapărat în istoria UE.

Nu este deloc o exagerare. Ani și ani de zile, instituțiile europene au multiplicat declarații, rapoarte, rezoluții care spunea, absolut toate și fără rezerve că din punctul de vedere al Comisiei Europene și al Parlamentul European, România își făcuse complet temele și că, răspunzând pe deplin criteriilor tehnice, trebuia să fie primită în Spațiul Schengen. Dar Tratatele menționează și dreptul unui Stat Membru de a bloca întregul proces. Așa s-a întâmplat acum, iar rezultatul final nu este numai o lovitură extrem de serioasă la prestigiul României și a guvernării actuale, dar și o negare – chiar insultătoare – a capacității de analiză și decizie a instituțiilor europene care dăduseră evaluarea finală în cazul României.

După părerea mea, asta este problema de fond și, dacă am fi avut o diplomație și politicieni cu reală forță de joc (nu mai amintesc de europarlamentari pentru a nu crea un punct suplimentar de dezamăgire și enervare), aici ar trebui să contra-atacăm și nu prin accese de furie și gesturi demonstrative făcute mai ales pentru recuperarea prestigiului intern. Dacă am avea politicieni versați în jocuri și negocieri de forță, România ar trebui să pună public întrebări – e adevărat foarte incomode și complet neobișnuite pentru tradiția noastră de supușenie diplomatică – adresate instituțiilor europene care au elaborat rapoartele, pozițiile și rezoluțiile finale din luna octombrie privind progresele României.

Comisia și Parlamentul European ar trebui întrebate oficial, pe canalele dedicate acestui tip de interpelări care să fie făcute publice, dacă, după votul din Consiliul JAI, își mențin evaluările inițiale sau le consideră texte eșuate și inutile. În cazul în care răspunsul va fi că își mențin pozițiile inițiale, atunci aceste instituții – și nu România – ar trebui să fie rugate să ceară părții austriece o analiză punctuală extinsă a textelor respective și, în raport cu „dosarul Schengen” să arate unde România nu și-a făcut corect treaba. Poate, într-adevăr, de ce nu, ai noștri au neglijat ceva și atunci lucrurile ar fi de înțeles. Dacă nu, atunci Comisia Europeană și Parlamentul European să declanșeze procedurile necesare – și există – pentru a cere reanalizarea cazului în Consiliul JAI.

image

Știm oare să ne apărăm drepturile, avem oare acei politicieni și diplomați cu știință de carte și legături reale în familii europene și, mai ales, pregătiți să negocieze în spiritul bătăliilor amarnice de pe coridoarele puterii de la Bruxelles? Episodul de acum ne poate da un răspuns clar despre ce-a fost și, poate, un început pentru ce-ar putea să fie. Dar va fi sau cine trebuie adoarme la loc?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite