TELETEXT. Cupletişti trişti la Teatrul de Revistă

Cristian Siomion şi Alexandru Nae   FOTO Gabi Boholt

Excepţionalul – unicul – merit al Teatrului de Revistă e că mai există. În această tranziţie spre nimic, într-un context în care prostul gust şi amatorismul au invadat scena, iar mainstream-ul umorului popular e dat de emisiuni de divertisment ale unor televiziuni comerciale care se ascund după audienţă pentru a furniza în cel mai bun caz glumiţe vulgare, salutăm supravieţuirea Teatrului de Revistă.

Fiindcă sub acest generic, de atâta vreme (peste şase ani celebrăm centenarul înfiinţării trupei „Cărăbuş“, care a încântat tot pe Calea Victoriei 33-35, unde e Teatrul de Revistă şi azi), s-a făcut umor sănătos în România.

Sigur, şi umorul e sub vremuri. Înainte de 1989, oameni care păstrau tradiţia umorului coroziv, autorii textelor pe care nu mai puţin mari actori le rosteau memorabil pe scenă, au fost nevoiţi să emasculeze umorul, făcându-l pe placul cenzorilor. Astfel, Teatrul de Revistă şi-a pierdut semeţia, gloria şi curajul de odinioară, devenind o supapă prin care autorităţile de atunci controlau până şi poantele de care avea voie sa se amuze poporul. Trecem, cum au trecut şi vremurile.

Iată-ne în iulie 2013, când reprezentaţiile spectacolului extraordinar „O seară la revistă“ sunt preluate de canalul 2 al televiziunii publice. Cu acest prilej, amicul Petrişor Obae de la Pagina de media descoperă că TVR 2 a întrecut TVR 1 în audienţă, 500.000 de telespectatori la nivel naţional urmărind, preiau de pe afiş, „un spectacol muzical-umoristic cu cele mai reuşite momente selectate de-a lungul anilor din repertoriul revuistic pe texte de Mihai Maximilian, Octavian Sava, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Dan Mihăescu“. În curând, apare şi o cronică, pe un respectat şi avizat site de teatru.

Şi, cu voia dumneavoastră, se face şi august 2013, adică sâmbătă seara, în care autorul blogului pe care vă aflaţi acum a văzut şi el, pe TVR 2, o reprezentanţie a acestui spectacol. Mai trist decât acest spectacol, sincer, nu era la acea oră decât transmisiunea în direct a Festivalului de la Amara (lăudabilă iniţiativă a Antenei 2! Dar atmosfera de cămin cultural pe stil vechi, sonorizarea mizerabilă, vocea spartă a Corinei şi, ulterior, nişte Talismani care nu se auzeau de instrumente au desăvârşit eşecul).

Înţeleg că show-ul de la Revistă e o antologie, pe textele unor consacraţi după care n-a mai venit nimeni. Zic doar că e o caznă teribilă să mai surâdă cineva la cupletele lui Arşinel şi Stela Popescu, mai amuzanţi când evoluează pentru o farmacie care le-a înseninat maturităţile. E un efort supraomenesc să îţi imaginezi că nişte cupletişti trişti precum Nae Alexandru şi Cristian Simion vor ajunge la anvergura altor trişti vodevilişti, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, altminteri, nişte zei pe lângă cuplul necomic Ţociu şi Palade pe care ni l-au tot băgat pe gât principalele staţii comerciale.

(Alexandru Nae şi Cristian Simion FOTO: Gabi Boholt)

Stela, nea Sandu, Nae şi Vasile au evoluat prea mult în acelaşi registru ca să mai poată stârni un surâs (deşi, iată, audienţă făcură!). Aşa cum e o glumiţă nesărată să îţi imaginezi, după o viaţă în care s-a cantonat în rolul de secretară nurlie şi cam toantă, că Paula Rădulescu poate susţine singură pe scenă un scheci, nemaivorbind că era vechi de două decenii („Evenimentul zilei“ nu mai e un tabloid cu ştiri incredibile, ca la început).

Pe scurt, spectacolul, cu potpuriuri falsate şi cu momente de estradă interpretate de o orchestră care ar pica la casting şi la angajarea pentru o croazieră pe lacul Herăstrău, a fost jalnic, cu atât mai mult cu cât e un Best of al Revistei româneşti de după 1990.

Sigur, asta nu ştirbeşte cu nimic efortul remarcabil al lui Alexandru Arşinel de a salva Teatrul de Revistă, cu un buget aşa cum e, fără textierii care trudeau odinioară, dar nu mai sunt printre noi, şi cu nişte artişti care n-au plecat de acolo fie pentru se plictisesc la pensie, fie fiindcă nu ştiu să fugă sau să înoate. Nu e vina directorului că n-are buget ca pe vremea în care la Revista noastră venea Josephine Baker, şi nici a directorului artistic că n-a făcut Constantin Tănase prozeliţi.

E însă responsabilitatea Teatrului de Revistă să vegheze la starea umorului popular, mai ales că e preluat de televiziunea publică, şi să demonstreze că într-o societate bolnavă se poate râde sănătos. Parol!