Tăcerile deloc justificate ale d-lui preşedinte Klaus Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citesc zilele acestea o foarte interesantă carte apărută în din ce în ce mai consistentă colecţie „Kronika”, iniţiată şi cu tenacitate continuată de editura bucureşteană „Litera”.

Cartea se cheamă „Un continent fracturat”, are subtitlul „ Europa, 1950-2017” şi îi este datorată lui Ian Kershaw. Cel care a scris şi repede devenitul best-seller „Drumul spre Europa, 1914-1989” deja apărut în româneşte la aceeaşi editură.

Celor 12 capitole care formează substanţa cărţii, autorul a simţit nevoia să le adauge şi un Epilog purtând un titlu care nu are cum să nu te provoace. Se cheamă Noua epocă a nesiguranţei şi se ocupă de ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Zilele noastre însemnând până în 2017, atunci când Ian Kershaw a dat forma finală a cărţii.

La un moment dat, Ian Kershaw face observaţia, cum nu se poate mai justificată, potrivit căreia ’’în ochii multor cetăţeni Europa înseamnă astăzi Uniunea Europeană (cu conotaţiile ei pozitive şi negative. Europa cuprinde ţările din Uniunea Europeană , o comunitate interconectată de naţiuni separată de celelalte ţări de pe continent, în principal Rusia şi fostele membre ale Uniunii Sovietice”. Fireşte, europenii au sentimente diferite faţă de tot ceea ce înseamnă Uniunea Europeană şi, scrie Ian Kershaw, “Europa înseamnă pentru majoritatea cetăţenilor ei o Uniune Europeană cu care sunt sau nu sunt de acord”. Din punctul de observaţie pe care îl avea în anul 2017, semnatarul volumului de la care au pornit însemnările mele de astăzi, deschiderea arătată de, pe atunci, noul preşedinte al Republicii Franceze, dl. Emmanuel Macron, faţă de cancelarul german, d-na Angela Merkel, “a produs noi speranţe - posibilitatea de a depăşi crizele in perioada recentă şi un viitor promiţător al Europei”. Ian Kershaw adaugă că nu toate promisiunile în cauză ar fi fost întocmai îndeplinite.

Cert e însă faptul că deschiderea Franţei către Germania a dat roade, iar lucrul acesta este cum nu se poate mai simplu de observat din însuşi felul în care s-au împărţit zilele acestea funcţiile şi dregătoriile în noua configuraţie a birocraţiei de la Strasbourg şi Bruxelles, Occidentalii şi-au adjudecat toate posturile de decizie, decizia stă în mâna germanilor şi a francezilor. Ţările dezvoltate au toate pârghiile de putere posibile, noilor veniţi de după ceea ce un alt istoric numea “primăvara naţiunilor” din 1989 nu le-a mai rămas nimic. La loc de frunte stau greii Europei, iar România, Ungaria, Polonia au rezervate doar locuri în picioare. Fapt în bună măsură explicabil nu doar prin faptul că Emmanuel Macron şi-a văzut împlinit visul Europei cu două viteze despre care nu a făcut nici un secret, ci şi prin aceea că guvernele de la Bucureşti, Budapesta sau Varşovia au comis în anii din urmă multe gesturi necugetate. Care au provocat îngrijorare şi care nu puteau rămâne nesancţionate.

Executivul de la Bucureşti, cele două partide aflate la putere, PSD şi ALDE, au primit în ziua de 26 mai un duş rece din partea electoratului. Acesta le-a spus în cel mai categoric mod cu putinţă guvernanţilor că românii vor să fie pe mai departe europeni şi că nu acceptă apropieri exagerate faţă de Budapesta lui Orbán, Turcia lui Erdogan şi Rusia lui Putin. Or, a vrea să fie europeni înseamnă, cum spunea Ian Kershaw, a fi pe mai departe în Uniunea Europeană.

Nu, românii nu au dobândit funcţii înalte, însă nici prost nu au ieşit. Cum-necum se află în tabăra câştigătoare şi aceasta nu datorită doamnei Viorica Dăncilă sau domnului Călin Popescu-Tăriceanu, ci graţie preşedintelui Klaus Iohannis care a mizat corect pe cartea câştigătoare. Pe Angela Merkel care şi-a impus omul, adică pe d-na Ursula von der Lynden, care a devenit preşedinta Comisiei europene. Se aşteaptă ca România să fie astfel mai uşor şi mai rapid admisă în spaţiul Schengen, dar şi să primească alocaţii bugetare mai consistente. Să sperăm că vom şti să le administrăm şi cheltui aşa cum se cuvine.

Cu toate acestea, preşedintele Iohannis a avut parte de un nou val de critici. Ele au venit nu doar din partea criticilor săi de profesie ( a se vedea editorialul de joi din Cotidianul, în stilul de mahala inconfundabil al d-lui Cornel Nistorescu), ci şi din partea criticilor lui mai rezonabili. Aşa cum este dl. Stelian Tănase. Care îi reprosează preedintelui şi că nu s-ar fi omorât cu firea în operaţiunile de negocieri, dar şi proasta comunicare.

Nu ştiu şi cred că nu ştiu nici jurnaliştii români aflaţi la faţa locului dacă, ce şi cum a negociat preşedintele Iohannis. Simptomatică reacţia d-lui Lucian Pârvoiu, corespondentul TVR, în intervenţia sa de luni seară. Ştiu doar că dl. Iohannis iar a avut gura legată. Iar a căzut testul comunicării, iar a arătat că are consilieri de comunicare de proastă calitate. Lucrul acesta se petrece de 4 ani încoace. Pare că nimic nu se va schimba nici în aceste ultimele luni ale celui de-al cincilea an. Să ne punem speranţa într-o spectaculoasă răsturnare de situaţie în al doilea mandat al d-lui Iohannis? Condiţia e să îl obţină. Dl. Iohannis porrneşte favorit în cursă. Dar ceea ce contează e fotografia de final.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite