Supravieţuitor al atacurilor teroriste din 11 septembrie, rănit la Paris: „Ce am trăit la Bataclan a fost de o mie de ori mai rău“
0
În noaptea de vineri, 13 septembrie, americanul Matthew a fost împuşcat de teroriştii care au intrat în sala de concerte Bataclan din Paris, unde au murit 89 de oameni. Dar Matthew a supravieţuit pentru că jurnalistul francez Daniel Psenny l-a tras din faţa unor noi tiruri turbate. Daniel a fost şi el împuşcat. Dacă pentru acesta din urmă moartea părea atât de reală acum, Matthew s-a aflat pentru a doua oară, în viaţă, în raza teroriştilor.
La o săptămână distanţă de atentatele de la Paris, alerta este maximă nu doar în Franţa, ci şi în Belgia, iar primele măsuri de siguranţă, absurde, sunt vizibile încă de la aeroportul Charles de Gaulle: rer-ul B, trenul care duce călătorii din aeroport în mijlocul sau de cealaltă parte a Parisului, nu funcţionează. Nici nu va mai funcţiona, un timp, la sfârşiturile de săptămână, din motive de siguranţă. Ca şi cum teroriştii ar avea liber sâmbta-duminica…
De cealaltă parte a liniei de conduită care dă subiectele presei franceze sunt poveştile celor care ar fi putut să moară, dar au supravieţuit, ca prin miracol. Este cuplul care s-a certat şi despărţit cu doar câteva minute înainte de tirul spre una dintre terasele pariziene ţintite de terorişti, parizienii care n-au mai participat la concertul de la Bataclan deoarece şi-au uitat acasă telefonul sau fularul, cei care au scăpat de gloanţe pentru că s-au aplecat sau au simulat că sunt deja morţi...
Dar şi povestea uimitoare a unui jurnalist de la cotidianul „Le Monde”, Daniel Psenny, care l-a salvat pe americanul Matthew, rănit în Bataclan. Matthew trece a doua oară pe lângă moarte, după ce, în urmă cu 14 ani, se afla la baza turnului de sud al World Trade Centre, în New York, pe 11 septembrie.
„Aşteptam să am o întâlnire profesională când, în turn, a intrat avionul de la United Airlines”, declară el într-un articol publicat de cotidianul francez din 19 noiembrie. „Am traversat aproape jumătate din Manhattan, alergând. Dar ceea ce am trăit la Bataclan a fost de o mie de ori mai rău”.
Povestea jurnalistului Daniel începe deci vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 22. În pasajul Saint-Pierre-Amelot, acolo unde se află ieşirile de urgenţă ale sălii de concerte Bataclan, situate pe bulevardul Voltaire, nr. 50, zăcea un om rănit. Jurnalistul a fost şi cel care a filmat primele imagini ale atentatului terorist de la Bataclan. Apoi, Daniel a coborât din clădirea în care locuia pentru a deschide uşa şi a le permite celor care scăpaseră de tiruri să se refugieze, când l-a văzut pe străin şi a început să-l tragă efectiv de braţe, pe caldarâm, până în holul clădirii lui: „Mă prefăceam că-s mort, povesteşte acum acel rănit, Matthew”, pentru cotidian. „Am simţit că se apropie cineva, că sunt purtat, tras de braţe, iar frica se împletea cu mulţumiri: mulţumesc, îngerule!”. Nu era chiar un înger, ci Daniel. Care va fi rănit la braţ în acest timp: „Am simţit cum pe mine curge ceva cald, am auzit pe cineva înjurând, şi iar tiruri”. La puţin timp după, ambii sunt în apartamentul jurnalistului, ambii răniţi, ambii ateptând în van pe cineva în ajutor...
Matthew vomită de câteva ori, e palid, scrie Gilles van Kote, autorul articolului, în „Le Monde”, şi grav rănit, dar vorbeşte şi e conştient. Nu reuşeşte însă să-şi amintească numărul de telefon al soţiei sale, rămase acasă cu cei doi copii, pentru că nu găsise o bonă în seara aceea.
O va anunţa doar după două ore.
Dacă pentru Matthew, miraculos a fost nu doar felul în care a recunoscut, datorită culturii sale americane – se mutase doar din iulie la Paris – zgomotul împuşcăturilor, ci şi prezenţa îngerului său, pe care-l va întâlni la spital, trei zile după, pentru Daniel, salvatoare a fost şi circumstanţa: „Am avut acel reflex uman de a nu lăsa pe cineva să moară. Cineva aflat chiar în faţa mea. Dar nu ştiu dacă sub tirul unei mitraliere aş fi făcut-o“.
Daniel continuă: „Vezi asta frecvent în filme, dar nu e plăcut să o şi trăieşti. Mă bucur pentru el. Mă bucur pentru mine. Pentru toată lumea. A supravieţuit pentru că a fost puternic.“
Matthew încă retrăieşte, în unele nopţi, acele clipe când se căţăra, centimetru cu centimetru, până la zidul care borda ieşirea din Bataclan: „Pe când îşi reîncărcau armele, cu trei-patru persoane căzute peste mine, avansam centimetru cu centimetru, un deget, apoi altul, agăţându-mă de acea margine şi sperând că voi reuşi. Nu ştiu dacă mă voi mai întoarce vreodată la Bataclan...“.
Se încarcă comentariile...
