Summit-ul de la Bratislava cu Europa la sens giratoriu

Cred că aceasta este definiţia corectă. Este un eveniment care marchează ajungerea Europei în momentul în care liderii săi sunt obligaţi de realitatea extrem de dură să facă ceea ce nu le-a plăcut niciodată: să ia decizii grave. Sau, măcar, să înceapă o negociere extrem de dură care va dura cel puţin câteva luni, dar ale cărei jaloane esenţiale se vor pune acum.

S-a spus de nenumărate ori că discuţia asta a fost forţată de producerea BREXIT-ului. Aşa este. Dar nu numai. Ar fi o greşeală enormă să credem asta, căci acela a fost unul dintre vectorii declanşatori, el însuşi generat de combinaţia între efectele dezastruoase ale fluxului nestăpânit al migraţiei, atacurile teroriste, disensiunile politice de mari proporţii între liderii europeni asupra soluţiilor ce ar fi trebuit adoptate. Dar şi de sentimentul că, în definitiv, când criza a fost la maximum, fie că vorbim de cea economică din 2008 sau de cea a migranţilor, care continuă, statele au văzut că pot fi lăsate cam singure să se descurce cum pot sau după cum credeau politicienii naţionali că s-ar cuveni s-o facă. Iar acest sentiment s-a transformat foarte rapid într-un val din ce în ce mai important de neîncredere al opiniilor publice în capacitatea de decizie a liderilor naţionali, pe de o parte, apoi în ştiinţa şi aptitudinile reale de management ale liderilor europeni.

De asta spuneam că Summit-ul care începe azi este doar un mijloc de drum. Europa a ajuns la un sens giratoriu. De aici pot pleca sau nu autostrăzi diferite, chiar antagonice pentru viitorul apropiat. Căci dacă Brexitul a fost consemnat (chiar dacă încă nu s-a produs efectiv), ne aşteaptă în imediat referendumul de luna viitoare din Ungaria, ale cărui rezultate pot însemna asumarea de către populaţie a unui refuz absolut ferm faţă de politicile de la Bruxelles în materie de relocare a migranţilor. Tehnic, motiv plauzibil pentru declanşarea unor proceduri de sancţionare care pot merge foarte departe, aşa cum a anunţat deja ministrul de externe luxemburghez, evocând chiar posibilitatea extremă a eliminării Ungariei din edificiul comunitar.

Dar la orizont mai este ceva. Cu mult mai mult. Mai mult decât BREXIT? Imposibil, veţi spune. Ba da, se poate, căci dacă în alegerile prezidenţiale din Franţa va câştiga Marine Le Pen, atunci ce s-a întâmplat cu UK va fi doar un timid început. Căci, nu-i aşa, în programul politic al Frontului Naţional figurează la loc de cinste nu numai ieşirea ţării sale din UE, ci şi din NATO. Iar asta ar putea produce probleme extrem, extrem de grave şi de complexe la nivelul celor două organizaţii. Iar perspectiva logică este că, într-o asemenea situaţie, gestul ar putea fi repetat de toate celelalte partide naţionaliste. Mai poate urma o criză economică mondială de mare intensitate care să lovească Europa cu mare duritate, semnele fiind deja vizibile în sistemele bancare din ţări ca Italia, spre exemplu, cu al său Unicredit.

Drept care s-a declanşat o cursă contra-cronometru din partea liderilor de la Bruxelles pentru recaştigarea încrederii cetăţenilor europeni. Cu cele două mijloace clasice. Pe de o parte, Jean Claude Juncker a desfăşurat o panoplie de planuri, măsuri urgente, promisiuni generoase. Pe de alta, Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European, a făcut publică o analiză de extremă severitate a pericolelor care aşteaptă Europa în cazul în care nu va acţiona unită.

Dar întrebarea fundamentală, chiar dacă a fost pusă, nu are încă un răspuns. Dar (mai) poate exista un răspuns real şi care să mobilizeze electoratul în jurul unui proiect european? Care proiect anume?

Între cele două mari proiecte funcţionale, cel al unei construcţii europene întărite sau, dimpotrivă, cel al unei Europe a Naţiunilor în care să crească substanţial ponderea voinţei naţionale exprimată la nivelul parlamentelor, poate exista un drum de mijloc? Dacă asta este, pe fond, marea miză a Summit-ului de azi, este interesantă. Cât de fezabil va fi noul proiect şi cât de rezistent ca durată, asta nu poate spune nimeni acum. Oricum, aşa cum se va spune azi, nu este vorba despre un decision-making summit, ci despre un agenda-setting summit, aşa cum, foarte prudentă, anunţa deja Cancelarul Angela Merkel., tocmai pentru a scădea nivelul de aşteptare

Cert este că noi, prin vocea Preşedintelui Romaniei, optăm pentru drumul consolidării europene, chiar dacă în zona noastră Proiectul Vişegrad, în cazul că euro-scepticismul se instalează ca politică de stat a ţărilor membre ale grupului (cu o tendinţă asemănătoare instalată şi în Bulgaria), poate duce la tensiuni majore cu ceea ce va fi linia grupului dur din spaţiul occidental.

Şi, în viteză maximă şi la foc automat, se dau asigurări pentru spaţiul intern şi pentru liniştirea partenerilor externi. Pe plan intern se promit măsuri de sprijinire a creşterii economice, suplimentarea fondului pentru marile proiecte, locuri de muncă în special pentru tineri, dezvoltarea pieţelor digitale cu wi-fi gratuit în toate oraşele şi statele din UE, dar şi 5G gratuit... Se laudă valoarea şi importanţa tratelor de liber-schimb, primul invocat fiind cel cu Canada, dar aluzie directă la continuarea eforturilor pentru ajungerea la o soluţie acceptabilă asupra taratatului de liber schimb cu SUA. Dar şi, extrem de important, anunţul că în cadrul reuniunii Consiliului European de luna viitoare va fi analizată situaţia relaţiilor cu Rusia, posibil moment de ridicare sau limitare a pachetelor de sancţiuni economice.

Pentru România, marea miză, esenţială, vitală este de a manevra astfel încât să rămână conectată la motorul central al dezvoltării noului proiect. Şi nu este o chestiune de la sine înţeleasă deoarece, dincolo de remarcile protocolare şi politicoase, este evident că s-a format deja un nucleu central de forţă care-şi pregăteşte acţiunile pentru propria definire a spaţiului de putere. Va fi un nou spaţiu Euro-Schengen, spaţiu unitar cu noi reguli de accesare şi funcţionare, celui care i se va adăuga un concept al apărării şi securităţii comune, al structurilor şi reglementărilor financiare comune, al Uniunii Bancare, etc.

În Schengen nu suntem încă, indiferent de promisiunile şi anunţurile de bunăvoinţă politică de până acum. Iar în ce priveşte zona Euro, tocmai am anunţat că orizontul 2019 este neviabil, fără a da precizări asupra unui alt angajament formal. Drept care, pentru a rămâne conectaţi, va trebui să fim performanţi în zonele care să ne facă parteneri absolut inconturnabili, printre acestea fiind asigurarea stabilităţii frontierei de est a Uniunii, politicile sociale performante care să creeze posibilitatea primirii eventuale a muncitorilor români din străinătate care s-ar putea să fie afectaţi de viitoare măsuri protecţioniste pe pieţele muncii (în primul rând cei din UK, dar nu numai), dirijare de investiţii pe zonele de interconectivitate prioritare europene.  

Europa ajunsă în acest punct giratoriu se pregăteşte să schimbe multe dintre regulile sale de funcţionare. Nu-şi va schimba principiile, dar va accepta mutaţii inevitabile în ceea ce înseamnă modul de operare al instituţiilor sale şi va începe să redefinească raporturile între Bruxelles şi puterea de decizie naţională. Insistând, însă, pe un ton mult mai decis, poate chiar ultimativ, că deciziile comune trebuie să fie respectate ca atare. Cine nu o va face va rămâne nu în afara UE ca atare, ci în afara grupului principal de conectare. Asumându-şi toate riscurile ce decurg din asta.

Pe fond, asta se petrece la acest Summit: toată lumea este de acord că trebuie schimbare, dar fiecare vine - singur sau în grupuri mai mici sau mai mari – cu propriul proiect de schimbare, va urma negocierea şi să vedem cine, unde şi cu ce va mai rămâne în final. Unul care este încă deschis şi pe care grupul ţărilor fondatoare ale Uniuniunii îl vrea definit şi închis în perioada următoarelor luni. Adică înainte ca marile ţări europene să intre în campaniile electorale. Dacă nu se rezolvă ceva până atunci, rezolvările viitoare, dacă vor mai fi comune, vor fi cu mult mai complicat de realizat.

Să vedem ce se alege... să vedem dacă, după acest Summit, cineva va mai avea motive să viseze la Europa şi la proiectele ei. Poate tocmai deoarece există o asemenea miză, liderii europeni vor anunţa că proiectul final ar urma să fie prezentat într-o formă mai concretă cu prilejul adunării solemne care va marca, pe 25 martie 2017, aniversarea semnării Tratatului de la Roma, textul fondator al Noii Europe.