Știe cineva cum se termină războaiele de uzură?

Deși nimic nu e mai frumos ca un război manevrier, în care armatele se atacă una pe alta folosind clasicele ofensive rapide și apărări mobile, lovituri surprinzătoare în adâncimea teritoriului inamic, desanturi care să ocupe podurile mai îndepărtate, poate chiar operații de capturare a comandamentelor inamice, din păcate ceea ce ni se oferă în prezent este o luptă surdă de-a lungul unor tranșee fără capăt, băltite de ploi sau arse de soare, ca în vremea când lumea nu știa ce e aia aviație cu reacție.

Foto Profimedia

Păi așa sunt războaiele? Plictisitor.

Dar, în ultima vreme, e și asta o modă.

După ce a fost promovată cu succes de inefabilul general Surovikin, cel aflat acum nu se știe unde, nu se știe până când, nu se știe dacă se mai întoarce (au și rușii o ambiție: să nu ne spună ce se întâmplă cu generalii lor...), bătălia de uzură, purtată din poziții bine întărite, eșalonate în adâncime, a fost preluată și de  forțele ucrainene.

Până la urmă, vorba ceea de suflet slav: te urăsc dar îmi place strategia ta!

Calculul e simplu: nu se mai pierde așa rapid tehnica occidentală primită pentru marea contraofensivă, se echilibrează balanța și la pierderi umane.

Iar la nivelul comunicatelor oficiale, totul sună mai optimist:

-       ”unitățile ucrainene de rachete și artilerie sunt responsabile pentru aproximativ 90% din pierderile rusești... unitățile ucrainene de rachete și artilerie au creat un «pumn de foc» cu rază lungă de acțiune datorită rachetelor și sistemelor de artilerie occidentale de înaltă precizie... loviturile ucrainene sunt atât de puternice și precise încât forțele ruse nu mai pot efectua lovituri eficiente de ripostă” / general colonel Serhii Baranov, șeful Direcției Principale a Trupelor de Rachete, Artilerie și UAV;

-       ”atacurile ucrainene asupra depozitelor rusești de muniție... cauzează probleme logistice pentru armata rusă... această tendință se reflectă în scăderea bombardamentelor rusești în regiunea Herson, ceea ce indică faptul că forțele ruse se confruntă cu «foamea de obuze»” / căpitan de rangul I (colonel) Natalia Humeniuc, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operațional Sud;

-       ”Ucraina intenționează să țină adversarul la «lungime de braț» pentru a evita luptele apropiate, deoarece Ucraina poate învinge efectiv, de la distanță, forțele ruse” / general de brigadă Oleksandr Tarnavskii, comandantul Forțelor Întrunite Tavria (acționează în regiunea Herson, n.n).

Termenul din box (menținerea adversarului la lungimea brațului) este utilizat pentru a demonstra că forțele ruse pot fi distruse de la distanță, chiar dacă statistic nu se stă foarte bine la numărul de piese de artilerie, iar la muniție ce să mai vorbim.

Este vorba de un război de uzură în variantă ucraineană, de natură asimetrică, în care mai puține guri de artilerie, dar mai performante și mai bine utilizate, pot produce pierderi semnificative părții ruse, desigur cu un ritm mai scăzut al înaintării pe front (ceea ce era deja evident) și cu mai puține pierderi umane (ceea ce este de dorit).

La box diferența de gabarit se rezolvă cu joc de picioare, la război, la cel la care suntem martori, și cu comunicate și declarații.

Dar demonstrația este făcută, nu numai Rusia poate purta un război de uzură, declarațiile anterioare arată că este și la îndemâna Kievului.

Oameni care să sape tranșee au ambele părți, artilerie și drone care să-i facă una cu pământul pe ceilalți - de la distanță, desigur, să nu existe remușcări pentru viețile luate -, par a fi din abundență.

Recruți, voluntari, mercenari, patrioți gata cu toții să-și apere țara, cea lăsată testament de Hrușciov, sau cea desenată de Putin pe șervețel, la o întâlnire de week-end cu prietenul Luka.

Dar, poate, nu mai sunt nici oamenii chiar atât de mulți.

Cel puțin pe partea ucraineană, războiul a cerut o uriașă taxă de sânge.

Nu e vorba doar de pierderile de pe front, aflate sub lacătul informațiilor secret de stat, dar și de pierderile la nivel demografic, mai ușor cuantificabile, dar la fel de semnificative, pentru a calcula balanța vitalității naționale și a perspectivei de după criza actuală.

Un raport realizat foarte recent de think tank-ul / centrul de studii politice / ”Wilson Center” relevă câteva realități foarte triste despre situația demografică a Ucrainei:

-       la 1 ianuarie 2023, 37,6 milioane de oameni locuiau pe teritoriul din cadrul granițelor din 1991 (la proclamarea independenței statului ucrainean, populația țării era de 52 de milioane de locuitori, n.n.), 32,6 milioane în cadrul granițelor din 2022 (de dinainte de 24 februarie 2022, n.n.) și 31,1 milioane în teritoriile controlate în prezent de guvernul ucrainean;

-       pierderile de populație în cadrul granițelor din 1991 depășesc 14 milioane de persoane (27,6%). Această proporție crește la 37,4% dacă adăugăm populația care trăiește în regiunile necontrolate de guvern în 2014-2021 (pierderea ar totaliza aproximativ 19 milioane). Pierderile au crescut cu încă 1,5 milioane după ce Rusia și-a lansat agresiunea din 24 februarie 2022.

După cum observați, nu numai numărătoarea e greu de realizat, ultimul recensământ fiind din anul 2001, dar și stabilirea spațiului pe care se execută:

-       Ucraina anului 1991, în granițele recunoscute internațional;

-       Ucraina de după 2014, fără Crimeea și autoproclamatele republici din Donbas;

-       Ucraina anului 2023, cu aproximativ 100.000 de kilometri pătrați ocupați de Rusia.

Un grafic realizat de același centru ajută la o mai bună înțelegere a situației.

Semnificativă este și prognoza pe 2023 pentru speranța de viață în Ucraina, 70,9 ani pentru femei și 57,3 ani pentru bărbați (pentru comparație, în 2021, conform datelor oficiale, speranța de viață a bărbaților afgani a fost de 58,9 ani!).

O revenire la nivelurile de dinainte de război — 76,4 și, respectiv, 66,4 ani — nu va fi posibilă înainte de 2032.

Transferați aceste cifre în bărbați și femei, copii și tineri, bătrâni, pensionari, populație activă care trebuie să asigure funcționarea economiei, administrației etc. și vedeți cine mai poate să fie apt și să lupte într-un  război.

Cu un inamic care, marcat și el de o criză demografică profundă, are, totuși, în 2023, în linii mari, același număr de locuitori ca în 1991.

Poate chiar ceva în plus, cu ce a mai adunat din sudul și estul Ucrainei.

Altfel spus, numeric, raportul dintre cele două părți s-a schimbat de la 1 la 3, în 1991, la 1 la 5, în 2023.

Contează mult, însă, așa cum au precizat reprezentanții ucraineni, calitatea luptătorilor, tehnicii, echipamentelor, muniției.

Privind luptătorii, să luăm de bune cuvintele generalului Oleksandr Sirski, comandantul forțelor terestre ucrainene, care, într-un  interviu pentru Economist, spunea, acum câteva luni, despre militarii ruși: „Nu sunt slabi. Oricine îi subestimează se îndreaptă spre înfrângere.”

Privind partea a doua, cea cu tehnica, dar unde intră și reziliența economică, lucrurile sunt, și ele, la fel de complicate.

Și depind într-o măsură din ce în ce mai redusă de Ucraina.

Generalul în rezervă Richard Barrons, fost șef al Comandamentului Întrunit britanic, explică, într-un interviu pentru ”Europa Liberă”, că ”(...) Ucraina câștigă, sau, cel puțin, nu pierde atâta timp cât este conectată la bani, la aproximativ 6 miliarde de dolari pe lună, și la industria occidentală de apărare pentru a-i furniza arme și muniție și alte echipamente cu care Ucraina trebuie să susțină o societate mobilizată (pentru efortul de război, n.n.). Și dacă Occidentul continuă să aleagă să ofere acel sprijin - și să fim absolut clari, acel sprijin este o fracțiune foarte mică din puterea economică a Occidentului, deci este o chestiune de alegere (...). Dacă Occidentul face asta și Ucraina își păstrează voința de a lupta, poate continua să lupte.”

În concluzie, să nu ne lungim: știe cineva cum se termină un război de uzură?