Statul român e slab. Autostrăzile româneşti leagă Transilvania de Budapesta, nu de Bucureşti INTERVIU

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

„Integrarea maghiarilor e o problemă de securitate pentru România”, spune istoricul Stefano Bottoni, 44 de ani, care predă la Florenţa istoria Europei de Est, în interviul acordat DW.

Bottoni mai declară că „Vladimir Putin înţelege că în Ţinutul Secuiesc este un potenţial, ca în Abhazia sau în alte enclave”, dar că în acelaşi timp înţelege că Ungaria şi România fac parte din aceeaşi alianţă militară. Din punctul de vedere al istoricului, integrarea maghiarilor în România a eşuat, iar Viktor Orban a profitat de slăbiciunea statului român. În România, a apărut recent, cartea lui Stefano Bottoni, "Moştenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară, 1952-1960", la Editura Humanitas, în traducerea lui Mugur Butuza.

DW: În cartea dvs., „Moştenirea lui Stalin în România. Regiunea Autonomă Maghiară 1952-1960” scrieţi că „Ţinutul Secuiesc poate fi descris legitim drept un exemplu de consolidare reuşită a unor relaţii interetnice instabile”. Această reuşită se datorează participării UDMR aproape la toate guvernările din ultimii 25 de ani sau vă referiţi mai ales la diferite elemente istorice, care au ajutat la consolidarea despre care vorbiţi?

Stefano Bottoni: Mă refer la o dublă consolidare, prima a fost de tip totalitar, definită de ceea ce putem numi factorul Stalin. Am dat acest titlu cărţii, pentru că Stalin a fost de fapt iniţiatorul Regiunii Autonome Maghiare, a fost cel care a conceput autonomia teritorială în URSS şi a statelor din blocul sovietic. Regiunea Autonomă Maghiară pentru secuii din Transilvania a fost exemplul cel mai bun de integrare politică fără asimilare etnică, într-un cadru totalitar. Acest lucru face mai greu de explicat în zilele noastre cum de o populaţie fără înclinaţii de stânga, cum erau maghiarii din Transilvania, a acceptat într-o proporţie covârşitoare, integrarea într-un sistem politic de stânga, comunist. Aceasta a fost prima integrare a maghiarilor din România în cadru naţional şi statal. A doua integrare, a avut loc după 1989 şi a pornit de la premisele democratice bazate pe drepturile omului. S-a realizat foarte mult dacă analizăm situaţia din Europa de Est într-un cadru comparativ: dacă vedem ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie şi în fostul spaţiu sovietic, înţelegem că povestea Transilvaniei ar fi putut fi mult mai dramatică. În martie 1990 au avut loc înfruntări violente la Târgu-Mureş şi în zonă, dar acestea nu au dus la confruntări mari, nu au dus la război. Deci, într-un cadru foarte instabil, cum erau democraţiile post-comuniste în anii 1990, acesta a fost un success, fiindcă nici elitele politice de la Bucureşti nu doreau un astfel de conflict şi nici elitele maghiare, grupate mai târziu în jurul UDMR. Nu sunt la fel de mulţumit faţă de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani, fiindcă au fost foarte multe oportunităţi pentru maghiarii din Transilvania şi cele mai multe din aceste oportunităţi nu au fost utilizate. Integrarea socială, culturală, economică, politică s-a blocat cândva între 2005-2007. Criza din 2008 a însemnat o lovitură însemnată pentru maghiarii din România. Problema e că, după venirea la putere a lui Viktor Orban în Ungaria, în 2010, acest proiect de integrare soft promovat de Bucureşti, a eşuat total.

Credeţi că, într-adevăr, Bucureştiul a avut o strategie de integrare soft a maghiarilor după 1989 sau, de fapt, lucrurile au fost lăsate să curgă fără ca statul român să intervină în vreun fel?

Greu de spus, istoricii au nevoie de o perspectivă de 30-40 de ani pentru a face o analiză clară. Noi nu avem această perioadă, dar ceea ce am văzut eu în România, când am lucrat pe teren între 2002 şi 2007 pentru teza mea de doctorat, sugerează câteva elemente în acest sens. Am observat că a existat un moment după 2004, când România s-a dezvoltat foarte rapid în paralel cu perioada în care Ungaria s-a dezinteresat de maghiarii din Transilvania şi de diaspora sub guvernările de stânga: atunci maghiarii începuseră să creadă cu sinceritate că România putea deveni pentru ei, nu neapărat o patrie în sens sentimental, dar o ţară normală în care să se simtă respectaţi şi să trăiască decent. România a eşuat, însă, mai ales după 2008-2009, când ţara a trăit anii grei ai crizei economice. După 2010 a apărut această nouă provocare politică şi intelectuală a guvernului Orban, care a oferit cetăţenia maghiară şi aproape 1 milion de persoane au acceptat acest compromis. Paşaportul ungar a devenit un facilitator pentru emigraţie, iar pentru cei mai mulţi dintre maghiarii ardeleni, România a redevenit ceea ce fusese în perioada interbelică, nu mai era o ţară viabilă pentru ei, o ţară în care să poată trăi bine. Cred că această problemă a integrării este cea mai importantă în momentul actual. Este o problemă de securitate militară pentru România: o problemă de integrare socială şi culturală, nu doar pentru judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ci în general pentru sustenabilitatea ţării.

Premierul ungar, Viktor Orban are proiecte în derulare de investiţii directe şi indirecte în Transilvania, în comunităţile maghiare. Aceste investiţii ungare au intrat în competiţie cu ceea ce face statul român în Transilvania. Sigur, beneficiarul este Transilvania, dar statul român este deranjat de aceste investiţii. Cum credeţi că se va rezolva acest, să-i spunem, diferend?

image

Eu înţeleg că statul român este deranjat, fiindcă această problemă care pleacă de la cine controlează un teritoriu e foarte importantă. Există o soluţie în spaţiul european, care ar fi putut fi folosită: Tirolul de Sud.

Este vorba despre un exemplu de autonomie teritorială pe criterii etnice?

Da, autonomie pe criterii etnice cu o dezvoltare economică susţinută, la care participă minoritatea germană din acest teritoriu Italian. Relaţiile interetnice din Tirolul de Sud erau mai tensionate în anii 50-60 chiar decât cele din Transilvania în anii 90. Autonomia a rezolvat problema. Nu cred, însă, că soluţiile din exterior pot fi aplicate în România, unde condiţiile sunt foarte diferite, iar acest model pe care şi l-au dorit maghiarii la începutul anilor 90, ar mai putea fi luat în considerare. România l-a refuzat constant, pentru că implică o pierdere de suveranitate în acel spaţiu. Statul italian a renunţat la suveranitatea pe care o avea asupra unei părţi a teritoriului său.

Renunţând la această suveranitate, Italia a pierdut ceva sau a câştigat ceva?

Pe termen lung, a câştigat, dar în anii 70, când a decis să acorde populaţiei de limbă germană din Tirol autonomie teritorială nu era sigur că lucrurile vor merge atât de bine. A fost un pariu. A pornit dinspre teritoriu, dar a reuşit să creeze un consens printre oamenii politici la vârf de la Viena şi de la Roma. Privind relaţiile sinusoidale româno-maghiare, nu cred că va fi un astfel de consens vreodată. Avem, însă, altceva: premierul ungar, Viktor Orban este un politician foarte inteligent, el a reuşit  să creeze un naţionalism regional sau altfel spus, naţionalismul din semiperiferia europeană. A strâns în jurul lui oameni de genul lui Robert Fico (fost premier slovac în perioadele 2006-2010 şi 2012-2018), Aleksandar Vučići (preşedintele Serbiei din 2017), dar şi din România, din PSD sau PNL. Naţionalismul semiperiferiei este naţionalismul est-europenilor, care se confruntă cu UE din interior, nu din exterior ca în anii 1990. Viktor Orban este un fel de despot, dar un despot european. El şi-a găsit parteneri temporari sau strategici, din Polonia până în Balcani pentru proiectele sale de dezvoltare sau pentru cele identitare, pornind de la familie şi până la religia europeană bazată pe creştinism. Ştiu că Viktor Orban este urât în România, dar în acelaşi timp, şi invidiat. Totuşi, premierul ungar ştie că România nu va accepta niciodată o dominaţie maghiară în Transilvania, nici economică, nici politică. Statul român este slab în momentul de faţă şi nu are o viziune despre Transilvania. Autostrăzile româneşti au legat Clujul, Sibiul, Timişoara de Budapesta, nu de Bucureşti. A fost o alegere.

Credeţi că această integrare a Transilvaniei mai mult spre Vest, spre Budapesta, cum aţi observant şi dvs., ar putea avea efecte în viitor?

Nu ştiu. Percep o deziluzie a intelectualilor faţă de statul român, care nu reuşeşte să aibă o viziune pentru acest secol. Există probleme demografice uriaşe, spre exemplu, şi totul pare să fie ca în perioada interbelică: o societate apolitică şi înfruntări politice destul de confuze. Dacă cineva îmi cere o analiză despre România eu nu pot să-i spun ce a făcut un guvern sau altul, ci doar să observ momentele de cotitură: unul dintre ele a fost în 2007, când ţara a fost primită în UE. România a muncit foarte mult pentru acest obiectiv. Eu am fost prima data în România în 2000 şi vă spun că era o cu totul altă ţară faţă de 2007. Era cu 30 de ani în spatele Ungariei, din punctual meu de vedere. În 2007, această distanţă s-a redus la maxim 10 ani. A fost un success colectiv, în urma căruia nu s-a construit nimic, a fost doar o fază de platou. România trebuie să conteze mai mult în UE, dar nu are obiective naţionale setate.

Vreţi să spuneţi că nu are un proiect de ţară?

Da, nu are un proiect de ţară, 3-4 milioane de români au emigrat şi statul nu a făcut nimic, nu să-i împiedice, ca în comunism, dar statul putea să înţeleagă că emigraţia masivă e un dezastru pentru coeziunea socială a României. Statul român s-a gândit doar că a scăpat de şomeri pentru zeci de ani, dar în acelaşi timp, nu s-a gândit că a contribuit la un dezastru social: zeci de mii de copii cresc fără părinţi. E un dezastru cunoscut. României îi trebuie un proiect de ţară.

Prin comparaţie, Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea dezvoltării Bazinului Carpatic împreună cu statele din zonă. Şi când vorbeşte despre această regiune, se referă la spaţiul pe care îl administra Budapesta înainte de 1918. Este în discuţie, credeţi, un spaţiu economic, cultural, spiritual în care Ungaria vrea să fie lider?

Da, este un proiect evident şi afirmat. Nu este un secret. E un proiect legitim. Ce fac multinaţionalele din Europa de Est? Caută oportunităţi în state mai puţin dezvoltate. Când Germania a venit să investească în Est, după 1990, s-a bazat pe reţelele formate din etnicii germani. Din perspectivă ungară, eu vorbesc acum din Budapesta, acest proiect e foarte ambiţios, este bine conturat din punctul de vedere al infrastructurii, dar are o inconsistenţă: nici Ungaria nu are un proiect de coeziune socială internă. Dacă vrei o integrare regională, dacă vrei o supremaţie regională în spaţiul care cuprinde părţi din Croaţia, Slovacia, Voivodina, Transilvania, care au fost părţi ale fostului Imperiu Austro-Ungar, trebuie să-ţi rezolvi problemele tale interne. Ungaria nu e mult mai bogată faţă de cum era acum 10 ani, în termeni de Produs Intern Brut. Dacă Viktor Orban ar fi rezolvat această problemă ar fi avut legitimitatea necesară  să facă programe de dezvoltare pentru semiperiferiile de la graniţa Ungariei. Ungaria are însă în interior zone sărace, mai ales în Est spre Ucraina şi are mai mult de un milion de romi pe care nu a reuşit să-i integreze. Orice program de dezvoltare regională, precum şi construirea unei supremaţii regionale trebuie precedate de un program de dezvoltare internă. Cetăţenii din Ungaria sunt şi ei destul de deziluzionaţi, aproape ca în România, numai că în Ungaria există Viktor Orban şi un sistem statal mai solid şi mai autoritar. E o iluzie că Ungaria poate reface Imperiul Austro-Ungar cu centrul la Budapesta. Ungaria şi-a pierdut poziţia în clasamentul dezvoltării, Slovacia a întrecut-o la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, la fel şi Polonia, iar România se apropie tot mai mult.

În perioada regimului comunist, Moscova avea un interes direct în ceea ce dvs. numiţi „teritorializarea” Regiunii Autonome Maghiare. Ar fi putut fi proiectul unei enclave după exemplele folosite de URSS în Asia Centrală sau în Caucaz?

Nu cred că Stalin a avut pentru România proiectul unei enclave. A vrut să creeze un echilibru al terorii pentru toate naţionalităţile în ideea evitării conflictului. Între liderii români şi cei maghiari din România s-a ajuns la un compromis, de pildă, ungurii din România nu vor fi strămutaţi în Ungaria, cum s-a întâmplat în alte state, în Polonia, în Cehoslovacia, în Iugoslavia. Minoritatea maghiară putea rămâne în Transilvania, dar cu o condiţie: acceptarea imediată a noilor realităţi, nu doar graniţa trasată după Tratatul de la Trianon, ci şi noul regim politic. Stalin, în 1952, când s-a creat Regiunea Autonomă Maghiară, a instituţionalizat acest compromis.


Istoricul Stefano Bottoni

Stefano Bottoni

Credeţi că Transilvania a fost sau este încă un punct important pentru Rusia în geopolitica regională?

Da, a fost un moment în anii 45-50, poate şi mai târziu, dar nu avem documentele sovietice la îndemână, pentru anii 70-80, în care cartea Transilvaniei a fost jucată de Moscova, iar populaţia a fost instrumentalizată cu logica lui divide et  impera. Regiunea Autonomă Maghiară a avut succes printre maghiari fiindcă a garantat pacea, o viaţă cotidiană, nu fără conflicte etnice, fiindcă eu am documentat pentru cartea mea multe micro-conflicte etnice, ci fără război social. Să nu uităm că până în anii 50, această regiune traversase 30 de ani de instabilitate etnică, economică şi socială.

Rusia poate folosi şi în continuare această tactică divide et impera cu Transilvania, un spaţiu unde suveranitatea României e pusă la încercare de investiţiile Ungariei?

Poate. După 1990, eu am impresia că, Vestul nu a înţeles că nu vor dispărea conflictele etnice din regiunea Europei de Est, nu a înţeles consecinţele majore ale prăbuşirii URSS, nu a înţeles conflictele din Iugoslavia. Vladimir Putin a înţeles, însă, ce înseamnă pentru oamenii obişnuiţi, problema identităţii naţionale şi sociale şi a utilizat această înţelegere în spaţiul balcanic şi în statele baltice, unde a folosit populaţia rusă din diaspora. Nişte încercări au fost şi în România, dar aici avem un avantaj, în ultima sută de ani nu s-a întâmplat niciodată până acum ca Ungaria şi România să fie aliaţi pe plan economic şi politic în UE şi militar în NATO. Acest lucru nu trebuie uitat, pentru că e ceea ce ne poate feri de conflictele de tipul celor din Ucraina sau din fosta Iugoslavie. Vladimir Putin înţelege că în Ţinutul Secuiesc este un potenţial, ca în Abhazia sau în alte enclave, dar că acest potenţial nu poate fi exploatat: nici populaţia maghiară nu s-ar lăsa provocată. Conflictele româno-maghiare din secolul XX au fost dure din punct de vedere simbolic, au fost mutual exclusive, dar au fost foarte rar violenţe, în sensul în care s-au întâmplat lucrurile în spaţiul post-sovietic sau balcanic, cu masacre în masă, susţinute de o parte a populaţiei. Astfel de lucruri nu s-au întâmplat niciodată în Transilvania, nu au fost niciodată carnagii sau genocide. Cred că populaţia de aici a înţeles nevoia compromisului dintre iubirea şi ura, care duce la violenţă.

Proveniţi dintr-o familie mixtă, mama dvs. este maghiară, tatăl italian, aţi crescut şi aţi fost educat în Italia, dar vorbiţi foarte bine româneşte. Când şi cum aţi învăţat?

Am învăţat limba română în România, pentru mine şi pentru orice italian e mai simplu. A fost ceva firesc, pentru că am făcut cercetări în România şi am vrut să am o experienţă directă cu România. N-am avut nicio relaţie directă cu Transilvania, până când nu am întâlnit-o pe soţia mea, care este născută în Tg. Mureş. Aşa am început să explorez mai serios şi judeţele secuieşti.

Politicienii români, puterea de la Bucureşti par să aibă încă temeri şi neîncrederi legate de Ţinutul Secuiesc şi în general faţă de comunitatea maghiară din Transilvania. Se mai vorbeşste uneori chiar de pierderea Ardealului. Totuşi aceste frici nu se transformă în altceva, ci rămân doar la nivel propagandistic. Cum vedeţi aceste temeri?

Nu este o problemă de securitate, ştim toţi că judeţele secuieşti sunt pline de ofiţeri de armată şi de securitate. E zona cea mai securizată din ţară, ştim toţi. E şi o dificultate, dacă trebuie să recurgi la Armată şi la SRI pentru a securiza o zonă în care nu se produce nimic. Eu am altă problemă în acest moment: campania vaccinării a eşuat complet în judeţele secuieşti, mai mult decât în restul Transilvaniei. Nu avem nicio explicaţie, mai ales că populaţia locală se uită la televiziunile ungureşti, unde nu se face campanie antivaccin. Cine face campanie antivaccin? BOR, reţelele sociale româneşti. Mă uit că prietenii mei din Transilvania răspândesc tot felul de informaţii false preluate din reţelele sociale româneşti. Lumea maghiară din secuime are contacte rare cu lumea românească. Mulţi dintre ei vorbesc româneşte mai rău decât mine, dar folosesc argumentele conspiraţioniste răspândite în limba română. Cred că avem de-a face cu o chestiune de aculturaţie. Zonele secuieşti sunt cele mai înapoiate din punct de vedere economic, social, cultural. E un eşec al statului român care nu a reuşit să integreze secuimea într-un proiect de ţară, dar este un eşec şi pentru elitele maghiare locale. După 2000, primarii au primit bani şi putere. Potrivit legii, România are un nivel de autonomie locală mai dezvoltat decât în Ungaria. Este vorba şi despre un eşec cultural. Sunt sate în care nu e vaccinat nimeni, cei vaccinaţi sunt priviţi cu suspiciune. E interesant, fiindcă cei de aici ar fi trebuit să fie influenţaţi de mesajele din Budapesta, mesajele oficiale, pentru că Viktor Orban spune mereu că oamenii trebuie să se vaccineze. În Ungaria rata vaccinării e de peste 70%, în secuime este de 20-30%. Acest eşec este deopotrivă al elitelor maghiare şi române. Nu cred că secuii sunt acum mai proşti decât erau acum 20 de ani, dar nu mai au încredere în politica oficială, în mass-media serioase, în intelectuali şi atunci caută explicaţii alternative. Aşa se ajunge că maghiari din secuime cad de acord asupra acestor subiecte cu cei din AUR, care sunt naţionalişti şi anti-maghiari. Este un nou naţionalism. Este un fenomen nou, nu ca în anii 90, când românii şi maghiarii au construit două fonturi. Avem un teritoriu subdezvoltat în care oamenii nu mai cred în progres, în ştiinţă, într-un viitor viabil.

Interviu realizat de Sabina Fati pentru Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite