Stalin, muzica lui Şostakovici dirijată de Andris Nelsons şi două premii Grammy

S-au împlinit în 5 martie 65 ani de la moartea lui Stalin – finalul uneia dintre cele mai negre perioade din istoria nu doar a Rusiei, ci a omenirii, în general. Zeci de milioane de oameni exterminaţi, în Uniunea Sovietică şi în lagărul comunist, destine frânte  - nici muzicienii nu au fost feriţi de impactul dur cu realitatea sovietică.

Un caz celebru: Dmitri Şostakovici, astăzi readus la lumină, printre altele, de proiectul discografic “Şostakovici în umbra lui Stalin” semnat de Orchestra Simfonică din Boston, condusă de letonul Andris Nelsons.

În zilele noastre, muzica lui Dmitri Şostakovici e la modă; este unul dintre compozitorii cel mai des interpretaţi de marile orchestre ale lumii. Are un limbaj componistic original şi, pentru publicul larg, este unul dintre compozitorii cel mai uşor accesibili  dintre cei care au scris în secolul XX. Muzica lui este vibrantă, emoţionează şi are capacitatea de a face oamenii să viseze – calităţi care s-au menţinut de-a lungul timpului.

Relaţia lui Şostakovici cu Stalin a fost una extrem de complicată: Şostakovici a fost de două ori mazilit de regimul stalinist, trăind cu frica de a fi deportat către gulagul siberian. Pe de altă parte, s-a bucurat şi de succes şi stimă, mai ales în ultimii ani de viaţă ai lui Stalin; era privit ca un element vital în propagarea valorilor sovietice către spaţiul vest-european, tocmai datorită lucrărilor muzicale excepţionale pe care le compunea.

Mai ales simfoniile lui Şostakovici sunt o oglindă a relaţiei complicate dintre Şostakovici şi Stalin. Şi exact de la această idee a pornit şi dirijorul Andris Nelsons în proiectul său “Şostakovici în umbra lui Stalin” – de la acele şase simfonii care urmăresc strict această relaţie complicată – simfoniile cu numerele de la 5 la 10, compuse între 1937 şi 1953 – în partea a doua a simfoniei a X-a, avem chiar un portret al lui Stalin, după o mărturie a compozitorului.

Primul disc din această serie, cuprinzând Simfonia a X-a,  a apărut în anul 2015 şi a primit un premiu Grammy; al doilea, cu simfoniile a V-a, a VIII-a şi a IX-a, în 2016 şi a fost distins, şi acesta, cu un premiu Grammy – ilustrând astfel foarte elocvent “succesul scandalos” – cum l-au numit criticii americani – al acestui proiect.

În mod aşteptat după un asemenea succes, casa de discuri Deutsche Grammophon a anunţat că Andris Nelsons va înregistra integrala simfoniilor de Şostakovici – toate 15.

Iar în 6 iulie 2018 urmează să apară al treilea album din această serie: Simfoniile a IV-a şi a XI-a de Şostakovici, un dublu album, fiecare dintre cele două simfonii având o durată de aproximativ o oră.

Anul 1936 a fost unul dintre cei mai complicaţi din existenţa lui Şostakovici; în luna ianuarie, Stalin însuşi asista la o reprezentaţie a operei “Lady Macbeth din Mţensk” care, din nefericire, nu i-a plăcut, aşa că la câteva zile după aceea, ziarul Pravda publica un articol în care-l înfiera pe Şostakovici, compozitorul decadent. Dintr-unul dintre cei mai admiraţi compozitori ruşi ai vremii, Şostakovici s-a trezit un paria. Nu a încetat însă să lucreze, aşa că pe parcursul anului 1936 a terminat partitura simfoniei sale IV-a, care prin limbaj şi estetică era foarte deosebită de precedentele simfonii, inspirate mai ales de folclor şi, deci, mult mai în spiritul realismului sovietic. Premiera simfoniei a IV-a fusese programată pentru 11 decembrie 1936, însă Şostakovici a primit dispoziţie să retragă lucrarea de la premieră, cu justificarea că partitura nu coincide cu convingerile sale politice. În timpul celui de al doilea război mondial, partitura pentru orchestră a fost pierdută, însă Şostakovici a refăcut-o identic după o partitură pentru două piane pe care o mai avea. Premiera simfoniei a IV-a a avut loc, în fine, abia în 30 decembrie 1961, cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, dirijor Kirill Kondraşin – trecuseră mai bine de 8 ani de la moartea lui Stalin.

Simfonia a XI-a, cu titlul “Anul 1905”, a fost scrisă în anul 1957; s-a vorbit despre faptul că Şostakovici ar fi fost impresionat de Revoluţia ungară din 1956, dar şi despre faptul că lucrarea ar fi, dincolo de o ilustrare a revoluţiei ruse din anul 1905, şi un requiem pentru generaţia din care făcea parte Şostakovici: născut în 1906, trecut prin două războaie mondiale şi perioada cruntă a stalinismului. În cele patru părţi, simfonia urmăreşte, cu mijloace apropiate de o coloană sonoră de film, desfăşurarea evenimentelor: Piaţa Palatului, 9 ianuarie, Memorie eternă, Clopotul de alarmă. Este o simfonie care s-a bucurat de mare succes – cel mai mare succes pe care l-a înregistrat Şostakovici în viaţa sa de compozitor, după cel cu Simfonia a VII-a Leningrad, pe care o scrisese cu 15 ani înainte de Simfonia a XI-a.

Andris Nelsons este un dirijor leton de 39 ani format la şcoala rusă şi care a trăit pe propria-i piele realităţile comunismului într-o ţară care a făcut parte din Uniunea Sovietică: înţelege perfect mesajele din partiturile lui Şostakovici şi are capacitatea dirijorală de a le transpune într-o muzică vie care entuziasmează publicul. Lucrează cu această minunată Orchestră Simfonică din Boston, o orchestră foarte tehnică, dar şi extrem de maleabilă, instrumentul perfect pentru intenţiile lui Nelsons şi pentru partiturile lui Şostakovici. Toate înregistrările din seria simfoniilor lui Şostakovici sunt captate în concerte live, conservând tensiunea şi emoţia concertelor cu public, impresionând prin acurateţe şi viziune.

Andris Nelsons a fost comparat cu Herbert von Karajan pentru varietatea şi amplitudinea proiectelor sale discografice – până în 2020 urmează să înregistreze integrala simfoniilor de Şostakovici cu Orchestra Simfonică din Boston, integrala simfoniilor de Bruckner cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig şi integrala simfoniilor de Beethoven cu Filarmonica din Viena, toate, pentru casa Deutsche Grammophon. În mod evident, Andris Nelsons este unul dintre cei mai de succes dirijori ai timpurilor noastre, cu acea capacitate rară de a imprima fiecărei partituri interpretative o viziune proaspătă şi foarte personală. Este probabil şi ceea ce i-a determinat pe membrii juriilor premiilor Grammy să-l premieze în doi ani succesivi; şi, cine ştie, poate că anul viitor, va aduce un nou premiu Grammy şi pentru al treilea disc din integrala Şostakovici, cel puţin la fel de reuşit ca precedentele două.

Recomand deci, cu căldură, audiţia Simfoniilor a IV-a şi a XI-a de Şostakovici în interpretarea semnată de Andris Nelsons şi Orchestra Simfonică din Boston – este o incursiune de care avem nevoie în măruntaiele unui timp de care ar fi bine să nu uităm şi la care sperăm să nu ne întoarcem vreodată.

Albumul poate fi ascultat la Radio România Muzical în două episoade luni, 2 şi 9 iulie, de la ora 19.00, în reluare duminica, 8 şi 15 iulie, de la ora 14.30. După  momentul lansării oficiale din 6 iulie, poate fi comandat şi în România la www.getmusic.ro, acolo unde sunt disponibile şi primele două discuri din serie, cu simfonia a X-a şi simfoniile V, VIII şi IX.