Soluţii catastrofale (5): Preocuparea „de faţadă“
0
Primăria Municipală loveşte din nou! Nu vă speriaţi, e doar un „luft“. De curând, ni s-a pus la dispoziţie un document stufos (compus din cinci documente, cu antete, parafe şi ştampile) cu un nume pompos, scos parcă din panoplia actelor „Epocii de Aur“: Proiectul de hotărâre pentru aprobarea regulamentului de intervenţie – reabilitarea faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural – ambientale a clădirilor, în municipiul Bucureşti.
Douăzeci de cuvinte. Ce-o fi înăuntru?
1. Ca cetăţean:
Eu nu critic „de plano“ orice decizie a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), dar domeniul e ofertant, tentant şi inepuizabil.
Ideea e bună, dar e prea măreaţă, de aceea sunt sceptic în ceea ce priveşte rezultatele: cred că nu se va face nimic. PMB a vrut să bifeze o iniţiativă birocratică: dacă e scris, negru pe alb, e pe jumătate făcut.
Dacă judecăm pe ansamblul Capitalei şi nu ne limităm la cele nouă artere centrale, hotărârea vizează o acţiune ce intră în dezacord, dacă nu în contradicţie, cu alte două acţiuni ratate şi greşite: una care nu s-a făcut – consolidarea imobilelor în pericol după cutremurul din 1977 (iată, sunt 36 de ani!) - alta care s-a făcut: împachetarea cu polistiren şi închiderea balcoanelor.
PMB aruncă acţiunea în cârca deţinătorilor care „sunt obligaţi, din proprie iniţiativă“ (?) să:
- ia măsuri de realizare a lucrărilor... (1.2)
- asigure sursa de finanţare (5.2.c)
- contracteze proiectarea şi execuţia (5.2.d)
- organizeze recepţia (5.2.e)
- să se auto-notifice (5.2.f)
Excepţiile la metoda de finanţare (preluare integrală a cheltuielilor sau co-finanţare) vor genera un noian de complicaţii, întârzieri, cereri, acte, dovezi, adeverinţe, protecţie socială, tocmeli...
2. Ca profesionist:
Nu s-a pomenit nimic despre arhitecţi. În fond, sunt singurii care sunt în măsură şi ar trebui să controleze acţiunea.
E de aplaudat exceptarea clădirilor şi ansamblurilor clasate (sau în curs) ca Monumente Istorice. Slavă Domnului, astfel suntem feriţi de a vedea cum se reabilitează faţadele Ateneului sau Bisericii Stavropoleos. În ceea ce priveşte imobilele cu bulină roşie (clasa 1 de risc seismic) cred, dimpotrivă, că ar trebui să nu fie exceptate, ci prioritare – în acest fel accelerând şi consolidarea lor.
Termenul de 12 luni de la notificare la finalizare mi se pare nerealist în condiţiile încadrării documentaţiilor în prevederile Legii 50 (certificat de urbanism, proiect tehnic, autorizaţie de construire inclusiv avizul Ministerului Culturii, execuţie, timp friguros, recepţie, remedieri...).
Contractarea proiectării şi execuţiei de către deţinători constituie un adevărat pericol în calea reuşitei acţiunii de intervenţie-reabilitare... Lucrările la faţade – şi mai ales la cele vechi, uneori deteriorate, având în compoziţie elemente şi materiale mai puţin obişnuite – sunt operaţii delicate şi minuţioase care cer proiectare specializată şi mână de lucru calificată în domeniul restaurărilor. Nu-i văd pe „deţinători“ în stare de o atare selecţie fără o asistenţă de specialitate. Cu atât mai puţin, dacă ar hotărî şi reabilitarea termică ce aduce după sine înecarea faţadei în infectul polistiren.
E lăudabilă intenţia de a elimina diverse instalaţii şi echipamente de pe faţade, o consider însă nefezabilă. Măsura vine cu întârziere şi va genera nesfârşite discuţii şi procese. Actul normativ ar putea să aibă efecte în viitor. Alte oraşe şi-au rezolvat de la bun început acest aspect – în Tel Aviv, unde clima e mult mai fierbinte tot anul, nu vedem aparate de condiţionare pe faţade.
Inadmisibilă prevedere găsim în articolul 3.4: se vor păstra sinistrele panouri publicitare pe faţade, adică tocmai ce alterează imaginea fronturilor de pe unele artere centrale, prilej al unor repetate critici şi proteste ale arhitecţilor bucureşteni.
Problema cromaticii vine tardiv după ce Bucureştii sunt invadaţi de gratii albe la ferestre şi la balcoane precum şi de pete de culori stridente pe faţadele „reabilitate“.Le găsim din belşug pe Calea Moşilor, a Griviţei, pe Ion Mihalache, Giurgiului...O culoare mai închisă a ramelor de ferestre (brun, antracit, olive) ar fi atenuat imaginea şi dezordinea lor şi le-ar fi făcut să pară mai suple. Numai că cele albe sunt mai ieftine. Imaginea n-ar fi meritat diferenţa?
Instituţia arhitectului-şef nu are la dispoziţie suficient personal pentru a aduce la îndeplinire o astfel de sarcină. Normal ar fi fost să se instituie un organism special destinat sau, mai bine, să se apeleze la Ordinul Arhitecţilor.
La noi, în România, în Bucureşti, aici, ca şi în alte domenii, se vorbeşte prea mult.
Concluzia ar fi: Hotărârea aceasta e o iniţiativă „de faţadă“.
Se încarcă comentariile...
