Sloganul „Dumnezeu, Patrie, Familie” zguduie Italia. Va fi ce-a fost sau cu mult mai mult decât atât?

Deșteaptă, frumoasă, cu certă și demonstrată putere de convingere, cu experiență de europarlamentar care i-a permis să cunoască toate culisele puterii la Bruxelles și președinta unui partid politic european, Giorgia Meloni este cotată acum în sondaje, cu partidul său Fratelli d’Italia, ca fiind favorită în alegerile de pe 25 septembrie. 

Alături de alte două forțe politice foarte cunoscute, Liga Nordului a lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, într-o triadă ce întărește considerabil frontul partidelor europene similare, acum și ele în real câștig de popularitate: cu aproximațiile necesare, Fratelli d’Italia ar avea acum în jur de 25-30% din voturi, Salvini are în jur de 15% și partidul lui Berlusconi este cotat cu 6-8% din voturi, asta dacă nu se petrec modificări neprevăzute datorate evoluției unei economii aflate în criză și cu perspectiva atingerii unei datorii externe la dimensiuni fără precedent.  

Trioul extremei-drepte: Meloni, Salvini și Berlusconi în octombrie 2022

Astfel, alegerile ar putea avea loc în paralel cu anunțul unei intrări în recesiune, cu cifre care să depășească – chiar dacă este greu de închipuit – pe cele ale dezastrului grec în precedentul episod european și mondial de criză. Programul ei politic este un răspuns direct la toate aceste temeri dar și, spre deosebire de alte alți exponenți nai extremei-drepte, mizează pe un foarte interesant mixaj între temele clasice și adăugiri novatoare care corespund temerilor sociale profunde, imediate și cu rezonanțe nu numai italiene, niciodată direct împotriva Uniunii Europene, dar, pe fond, anulând multe dintre direcțiile europene și marcând adoptarea unei linii dure care își găsește rădăcini neașteptate în trecutul negru al Europei.

Partidul care se revendică din  rădăcina solidă a formațiunii post-fasciste Mișcarea socială italiană este reunit în jurul unui mesaj central de forță care rezonează realmente puternic în Italia și în Europa, nemaivorbind de America evanghelică care-l adoră pe Trump.

Deviza sa este „Dumnezeu, patrie, familie”. Prioritățile sale atrag și conving pe mulți tocmai fiindcă sunt formulate ca soluție economică și socială: închiderea frontierelor pentru a proteja Italia de fenomenul islamizării, renegocierea Tratelor europene pentru ca Guvernul de la Roma și Italia în general să-și poată recâștiga controlul destinului său, declanșarea unei lupte decise și continue împotriva a ceea ce înseamnă „lobby-ul LGBT” și trecerea la măsuri decisive care să împiedice prelungirea „iernii demografice” a țării, Italia prezentând acum a doua medie ridicată de vârstă a populației dintr-o țară industrializată, imediat în urma Japoniei.

Are cineva ceva de spus? Poate cineva să obiecteze la asemenea program? Evident că nu, așa că merită să vedem în ce context exact apare partidul și, aș spune, cât de mare este importanța devizei sale, în opinia mea deloc simbolică, chiar dimpotrivă, încărcată de o simbolistică istorică cu totul și cu totul specială. Spun asta rugându-vă să vă gândiți care sunt sloganurile marilor noastre partide, măcar ale celor care formează acum coaliția aflată la guvernare. Vi le amintiți imediat și, dacă da, puteți defini cum au influențat, caracterizat și motivat logica alegerilor lor profunde în ce privește politica de guvernare a țării?  Doamna Meloni – actualmente președinta Partidului conservatorilor și reformiștilor europeni (din care face parte și „Alternativa Dreaptă” de la noi) și, evident, fondatoare partidului Fratelli d’Italia și fost ministru pentru problemele tineretului în guvernul Berlusconi, are un răspuns clar stabilind cele trei priorități fundamentale care sunt baza pe care-și va construi platforma politică și va alege direcția de guvernare. Sunt o promisiune clară, cât se poate de explicită și care va fi receptată ca atare.

Partidul său are acest slogan „Dumnezeu, Patrie, Familie” care, istoric, a fost cel al partidului Estado Novo al dictatorului Salaz din Portugalia și, înainte de doamna Meloni, a fost folosit din plin în campania care l-a adus la putere pe Blosonaro în Brazilia. Iată:

Similitudini cu doctrina de odinioară a lui Salazar? Poate ar fi cu mult prea mult spus, dar atrage atenția noutatea cu care vine Meloni și care este în lina catolicismului fervent afișat odinioară de Salazar, excepțională deoarece, alături de Franco, a fost exemplul „ieșirii din frontul anti-religios” impus de doctrina nazistă, urmat de Mussolini. Salazar și Franco, instalându-și dictatura personală de o duritate excepțională, s-au bazat din plin pe rețeaua catolică și, poate, asta ar fi explicația pentru care, chiar dacă au oferit un sprijin marginal lui Hitler și ofensivei armatei germane în Rusia,  cei doi n-au fost niciodată acceptați pe deplin de conducerea nazistă care, printre multe altele, decisese ca din marea epurare pentru curățarea statului de gunoaie, se numărau și preoții catolici, trimiși alături de ceilalți dușmani ai națiunii în lagărele de exterminare.

Adoptarea sloganului acesta de partidul italian est un semnal că una dintre mizele majore ale actului de guvernare va fi reîntoarcerea la constanta catolică de odinioară a vieții italiene, poate cu reintroducerea unor programe școlare și o modificare a raporturilor stat/biserică, în linia contemporană promovată de Polonia și Ungaria. Posibil? Cu siguranță că da, mai ales că această tendință poate fi asociată cu o dorință mai veche a grupului de partide din care face parte, adică revenirea la sursele creștine ale Europei, acum puse în primejdie, cum susține propaganda intensă dusă de corifeii dreptei ultra-conservatoare,  de schimbarea relativ violentă a ponderii demografice.

Subiectul este ultra-sensibil în mai multe țări din Europa, în orice caz este unul dintre vectorii care, bine folosiți, poate determina schimbări masive în opțiunile de vot, așa cum se întâmplă și în SUA atunci când revine obsedant tema „imigrației care ne fură locurile de muncă și ne atacă rădăcinile morale ale societății”.  De aici, poziția sa foarte clară în favoarea unui politici anti-imigraționiste, mai ales prin oprirea migrației ilegale, extrem de importante și controlate de rețelele de crimă organizată, care ajunge pe insula Lampedusa venind din Libia. Context în care a luat apărarea și s-a angajat în promovarea „rădăcinilor istorice și culturale clasice iudeo-creștine ale Europei și ale identității sale”.

Asta este teorie. Aplicarea în practică a stârnit un scandal de proporții căci doamna Meloni a pus pe Twitter un filmuleț prezentând violul unei refugiate ucrainence de 55 de ani de către un refugiat de 27 ani din Guineea afirmând „Nu poți rămâne tăcut în fața violului acestei femei din Ucraina, în plină zi, la Piacenza, de un solicitant de azil”. Totul desfășurându-se în localitatea Piacenza. Gestul a fost criticat deoarece foarte mulți politicieni – și nu numai italieni – au considerat că este nepermis să folosești imaginile unei asemenea tragedii umane pentru a-ți susține campania politică, de aceea și părere fiind și coordonatorii de serviciu de la You Tube, Twitterr și Facebook care au mascat video-ul.

Acest tip de inițiativă poate avea un reflex serios în România, reluând o tradiție pe care au mers legionarii și care avea atunci o susținere clară a bisericii ortodoxe și a unora dintre intelectualii tineri care încercau să teoretizeze renașterea spirituală a poporului inclusiv prin acceptarea focului purificator ca, la nevoie, să ardă putregaiurile societății otrăvite de veninul jidovesc, cum spunea în textele semnate, în VREMEA spre exemplu, de unii dintre tinerii literați de mare talent ai vremii . Se mai poate repeta acest tip de condensare politică a nemulțumirilor? Cred că, bine așezat în lumina unui discurs de tip mesianic, combinând vechile ținte cu cele specifice din România timpului nostru, se poate. Mai ales în caz de criză socială majoră, sărăcie și lipsă totală de încredere în clasa politică și performanțele sale de guvernare. 

Dar asta va fi, așa cum s-a întâmplat mereu, doar un reflex a ceea ce s-ar putea construi ca nouă tendință politică în Europa odată cu potențiala victorie a celor din alianța de extremă-dreaptă, ultra conservatoare care are acum șanse reale. Restul depinde doar de amplitudinea crizei care deja lovește țările occidentale, parcă încheind ciclul de pace și bunăstare început după finele celei de-a doua conflagrații mondiale.