Sistemele sociale sunt inerţiale şi conservatoare. Progresează, dar încet şi cu frică. Cazul României

Este şi bine este şi rău. Bine pentru că nu plonjează în aventuri cu final necunoscut. Rău, pentru  că se mişcă greu în direcţia progresului.

România avea în 1945 70% din populaţie în mediul rural. Nu cunoscuse democraţia şi economia de piaţă. A urmat perioada comunistă şi de dominaţie sovietică. Cum să progresezi în astfel de condiţii? 

Şi totuşi, doar la 45 de ani diferenţă a izbucnit revoluţia din decembrie 1989. Îi zic revoluţie, pentru că mişcarea populară care l-a izgonit pe Ceauşescu nu putea fi dirijată din centre „oculte”, armata s-a alăturat populaţiei, şi schimbările sociale, economice, politice au fost de anvergură. Securitatea n-a vrut sau n-a reuşit să-l salveze pe Ceauşescu şi, în general, se acordă prea mare putere serviciilor de Securitate.

Epoca Iliescu

A venit din teamă societăţii de a plonja direct în economia de piaţă şi democraţie autentică, cu un final incert. Nu eram pregătiţi pentru aşa ceva. Rațiu, Câmpeanu, reprezentau necunoscute mari, fără încredere din partea majorităţii. Iliescu a caracterizat el însuşi societatea că fiind „capitalism de cumetrie”, ceea ce şi era.

Şi totuşi, „spiritul” de la Snagov a fost un semn clar al progresului României. În 1995, în timpul regimului Iliescu, principalele partide parlamentare au semnat declaraţia de la Snagov în care spuneau:

„Întruniți astăzi, 21 iunie 1995, la Snagov, semnatarii prezentei Declarații constată că Strategia națională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană elaborată de Comisia special constituită în acest scop, din reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Guvernului, ai cercurilor academice, ai societății civile exprimă orientarea fermă a României de a-și axa dezvoltarea pe promovarea atributelor unei societăți democratice - statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparținând minorităților naționale, crearea unei economii de piață eficiente și durabile, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, instituțiile și politicile Uniunii Europene”.

Președintele Comisiei pentru Elaborarea Strategiei Naționale de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană a fost  Tudorel Postolache, un academician neangajat politic.

În 1996 societatea a prins curaj, văzând că pierdem teren, comparativ cu alte ţări foste comuniste. Au venit la putere preşedintele Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată.

Societatea n-a fost tocmai mulţumită de prima prestaţie fără legătură cu doctrina comunistă şi în 2000 au revenit la putere Iliescu şi Adrian Năstase. E drept, Iliescu a câştigat  pentru că îl avea contracandidat pe Vadim. Doar nu era să-l alegem pe Vadim, precursorul lui George Simion şi al Dianei Șoșoacă.

În 2004 România a aderat la NATO, iar în 2007 România devenea membru al Uniunii Europene.

Comparând evoluţia României cu aceea a Rusiei, Turciei, fostei Iugoslavii, este clar că România a dat dovadă de progres real în apărarea propriilor interese, aşa cum  le înţelegeau românii.

Mai sunt şi astăzi români nostalgici ai comunismului, în general dintre profitorii fostului regim, oameni în vârstă, care nu se pot adapta epocii actuale, dar din ce în ce mai puţini.

În Rusia, populaţia trăieşte şi acum cu sindromul „tătucului” şi acceptă ca un om, Putin, animat de vise ţariste să scoată Rusia din lumea economică, comercială, financiară, tehnologică, modernă, democrată, şi să o izoleze în plin ev mediu. Iar războiul din Ucraina, nejustificat de nimic, a epuizat Rusia economic şi militar pentru zeci de ani de acum înainte.

După Iliescu, PDSR, PSD n-au mai reuşit să câştige preşedinţia României. Iarăşi un element de maturitate deocratică a societăţii româneşti. În 2005 s-a schimbat iarăşi puterea iliesciana, şi au venit la conducere Traian Băsescu preşedinte, cu PDL, PNL şi premieri Tăriceanu, Emil Boc, Răzvan Ungureanu, Dacian Cioloș. Iarăşi o dovadă de progres, alternanţa la guvernare

Au fost multe dovezi reale de progres în această perioadă. Eliberarea justiţiei de sub papuc politic, DNA sub conducerea Codruței Koveși, legile Educaţiei elaborate de Comisia Prezidenţială Miclea-Funeriu și multe altele.

Evoluţia puternică a PIB-ului României este cea mai clară dovadă a progresului României.

1990-35,7 miliarde euro

1992-15,1 mld euro

1996-28,2 mld euro

2000-40,3 mld euro

2004-60,8 mld euro

2011-131,3 mld euro

2015-159 mld euro,

2019-211,76 mld euro

2022- 285 mld euro

Epoca PSD

Mircea Geoana, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu şi-au pus amprenta pe actul de guvernare, împreună cu preşedintele Iohannis. Justiţia romană i-a trimis pe Năstase si pe atotputernicul Dragnea la închisoare, ceea ce nu s-ar fi întâmplat pe timpul Iliescu-Năstase. Economia a continuat să crească, iar România a fost ferită de mari derapaje democratice datorită apartenenţei la UE şi NATO, a tratatelor pe care le-a semnat.

PSD este acum între dorinţa de a-şi conserva voturilor electoratului bugetar şi pe cele ale pensionarilor, şi sustenabilitatea şi stabilitatea bugetară, pe care ni le reclamă tratatele semnate cu UE. Tratatul de la Maastricht ne obligă la 3% din PIB deficit bugetar. Pomenile bugetare dedicate propriului electorat în 2024 se lovesc de opoziţia CE, de riscul de a pierde banii europeni  şi de riscul că România să devină nefinanțabilă, după scenariul din 2010. Cum reorganizarea bugetară promisă de Ciolacu se amână pentru 2025, cum nu se ştie ce efect vor avea măsurile fiscale adoptate de guvernul Ciolacu, în 2024 PSD se va lovi de un moment dramatic: face masive reduceri  bugetare, ca să diminueze deficitul bugetar, să salveze banii europeni şi să păstreze capacitatea de împrumut pe pieţe externe, dar atunci riscă să piardă alegerile, sau nu le face, dar atunci se prăbuşeşte sistemul bugetar, se pierd banii europeni şi capacitatea de împrumut, şi tot pierde alegerile.

PSD este la mare ananghie, să vedem cum o scoate la capăt.

România a progresat enorm

Este o autentică democraţie, alternanţa la guvernare o dovedeşte. Derapaje la alegeri corecte n-am avut.

Devine o putere economică, evoluţia PIB-ului care a crescut de 3 ori în 10 ani este o performanţă rară.

După 34 de ani de postcomunism,  românii călătoresc liber unde doresc, oferta de bunuri şi servicii în piaţă este remarcabilă şi accesibilă majorităţii populaţiei.

Veniturile familiilor sunt mai mari decât cele din statistici, având surse munca la gri, micile afaceri, ajutorul rudelor bogate sau foarte bogate.

Munca în UE şi sumele trimise în ţara de cei care lucrează peste hotare au reprezentat o mană cerească pentru rudele lor și pentru economia României.

Securitatea ţării este asigurată de NATO, şi este necesară mai mult ca oricând, având în vedere visele imperiale ale Rusiei.

Maşinile noi şi moderne, inclusiv electrice, vilele şi noile locuinţe care au împânzit ţara, în urban şi rural, reprezintă cea mai bună dovadă a nivelului de trai.

Concediile în ţară şi străinătate, altă dată un vis pentru români, sunt acum o rutină. Bulgaria, Grecia şi toate ţările UE au devenit locuri obişnuite pentru turiştii români.

Depinde doar de noi, românii, să ne alegem conducătorii care merită şi care ştiu să ne ducă mai departe pe acest drum.

Sărbători fericite!