„Sindromul Sri Lanka”: începe epoca impunerii prin violenţă a supremaţiei economicului asupra ideologiilor?

Cu siguranţă că da, chiar dacă, pe scenă, în faţa publicului consumator, tenorii demagogiilor de diverse culori se întrec, mai mult ca oricând, în a-şi etala convingerile şi apetitul agresiv, mereu preludiu al dorinţei de a-i trimite pe alţii la luptă în tranşee în numele apărării vreunui ideal.

Imediat uitat în momentul în care unii dintre ei, foarte puţini şi bine aleşi, sunt invitaţi într-o locaţie discretă şi departe de ochii mulţimii, pentru a discuta despre lucrurile care contează, adică banii. Cât mai mulţi bani. Făcuţi cu orice sacrificiu impus proştilor preţuiţi atât timp cât pot să înghită pachetele uriaşe de minciuni, evaluări mincinoase şi promisiuni fanteziste, plătind taxele şi impozitele şi, dacă mai e nevoie să adăugăm, aliniaţi, cuminţi şi tăcuţi, în spatele Conducătorului, Lider Mesianic şi Providenţial deoarece în el se adună toate valorile atemporale care dau identitate şi putere naţiunii. Ştiţi modelul, vedeţi cum se repetă în exact în acelaşi tip de dictatură care, pentru variaţie, abordează diversele culori spectaculoase înscrise în cartea despre „cum să construim o democraţie autentică”.

Problema majoră care apare şi se dezvoltă în aceste zile este că amplitudinea crizei care urmează este estimată a fi atât de enormă, la nivel structural şi cu acoperire globală, încât a forţat viteza cu care liderii economiilor relevante ale lumii se grăbesc să ajungă în camere unde să-şi negocieze supravieţuirea. Se duc acolo de-a valma, fără să mai ţintă cont de aparenţele jocurilor politice sau declaraţiilor de loialitate doctrinară de până acum, mânaţi de ceea ce deja se numeşte „sindromul Sri Lanka”. Este un scenariu despre am auzit vorbindu-se la Clubul de la Roma, tema a fost reluată la Davos, apoi în sesiuni ale Bilderberg sau ale Clubului Valdai. A fost strălucit sintetizat în finalul unei cărţi semnate cu decenii în urmă de Bertrand Schneider, fost Secretar General al Clubului de la Roma: „am auzit până acum o chemare care a cutremurat lumea, „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”. Oare ce se va întâmpla dacă, în viitor, se va auzi apelul „Săraci din toate ţările, uniţivă?”.

Acum începe să se audă exact acest apel care, cu o neobişnuită repeziciune, este politizat şi exploatat ca element geo-politic de coeziune şi regrupare în aşteptarea deschiderii unor inevitabile zone d conflict major, totul începând cu societăţile cele mai fragile, deja extrem de aproape de punctul de rupere. Sărăcia ameninţarea de intrare în etapa de sărăcie endemică sunt elementele de liant şi teama poate fi atât de mare încât să iniţieze o serie de elemente similare cu revolta socială de dimensiuni incontrolabile de tipul celei din Sri Lanka.

V-aţi pus, măcar o secundă, întrebarea dacă revolta populaţia de acolo (ţară medie cu aprox. 20 milioane de locuitori, deci mai populată ca România) a urmat direcţiile unei politici de dreapta sau de stânga, dacă a măturat totul în numele unor convingeri politice bine stabilite? Întrebarea de acest fel ar fi chiar ridicol de pus. Dacă extrapolăm această lecţie, mi se pare că începem să vedem bazele unor regrupări şi alianţe în mare viteză, spectaculoase prin zonele geografice pe care le antrenează şi, mai ales, prin consecinţele geo-politice pe care le implică.

Europa îşi caută cu destulă disperare o cale de ieşire din criză şi parteneri realmente credibili pentru a găsi o cale de ieşire din criză fără a fi obligată să înlocuiască dependenţa de resursele energetice ruseşti de alta, pe termen lung sau foarte lung, de resursele americane, deocamdată fiind aproape imposibil de crezut că gazele lichefiate made in USA vor fi cumva suficiente pentru a răspunde opririi livrărilor din Rusia. Între timp însă, criza resurselor energetice s-a translatat deja – şi cu ce viteză, şi cu ce rezultate –producând efecte dezastruoase în cele mai multe ţări ale lumii care privesc cu groază la perspectivele care le stau în faţă. Drept care iniţiază măsuri spectaculoase.

Iată, spre exemplu, ne apropiem de un moment fără precedent în istoria lumii, cu două ţări cu valoare strategică deosebit de relevantă, Argentina şi Iran, prima multiplicând reuniunile diplomatice pentru a-şi susţine cererea de aderare la BRICS, cu Iranul deja depunând cerea salutată de China şi Rusia.

În cazul Iranului (candidatură susţinută de Rusia), s-ar consolida circuitul resurselor chineze pe Noul Drum al Mătăsii dar şi, pe direcţia Nor/Sud, a livrărilor de petrol, cărbune şi gaz rusesc către rafinăriile şi porturile maritime iraniene...În cazul Argentinei, chestiunea economică este cumplit de urgentă şi o eventuală primire în BRICS ar schimba sensul tuturor construcţiilor de securitate în America de Sud, odinioară teritoriul rezervat al SUA în termenii generoasei Doctrine Monroe.

Imposibil, veţi spune cu gândul la istorica şi multiplu afişata unitate ideologică a conservatorilor, între Trump şi Bosonaro. La fel de puternică ca cea care i-a unit pe Trump şi Boris Johnson, cimentând Brexitu-ul şi destinul economic cu rezultatele de acum din Marea Britanie. Numai că Bolsonaro a simţit primejdia şi, văzând cât de tare s-ar putea baza (şi la ce preţuri) pe livrări de la aliatul american, a redescoperit brusc valoarea BRICS şi a încheiat un acord cu adversarul ideologic Vladimir Putin pentru livrarea de motorină la tarife preferenţial, plus livrări de îngrăşăminte la aceleaşi preţuri preferenţiale. Totul, evident absolut întâmplător, în februarie, cu câteva zile înainte de începerea invaziei ruseşti în Ucraina. Unele surse foarte bine informate vorbesc şi despre „reconvertiri” în urgenţă, pe aceeaşi bază economic non-ideologică, a unor ţări din Asia de Sud Est şi, mai ales, despre posibilitatea ca Sri Lanka să primească livrări de combustibil pe datorie din partea Rusiei în parteneriat cu India, garantate de banca BRICS.

Şi cu convingerile politice adevărate şi sincere cum rămâne? Greu de spus. Oricum, noi avem să stăm liniştiţi şi să-l ascultăm pe primul ministru general şi doctor în ştiinţe cum deapănă la gura sobei povestea de demult a unei creşteri economice cu care-i umilim pe toţi confraţii europeni şi să ne întărim în principii căci de cald ne vor ţine livrările constante din rezervele naţionale prin care, în 5 ani, vom fi complet şi definitiv independenţi energetic.

De ce nu, în loc de atenţia la ameninţarea reprezentată de „sindromul Sri Lanka” preferăm o altă lecţie, ca oameni de cultură cu doctorate la bază ce ne aflăm în funcţie. Este sintetizată în replica celebră dată de Pangloss, un personaj din Candide al lui Voltaire care, ridiculizând filozofia lui Leibniz spune că „totul este perfect în cea mai bună dintre lumile posibile!”.

Dar, măcar că e vacanţă, poate trebuie repetată şi altă afirmaţie a personajului care preda „metafizica-teologică-cosmogonică” , un fel de ştiinţe politico-administrative cum le-am zice noi.:

„Greutăţile individuale fac binele general; astfel, cu cât există mai mult greutăţi la nivel individual, cu atât mai mult totul este bine la nivel general”. Credeţi că la cine vă gândiţi dvs. o fi citit asta?