Scrisoare din România către Transnistria

În seara zilei de ieri, 19 martie 2014, un post de televiziune a prezentat o scrisoare transmisă opiniei publice din ţara noastră de către directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, domnul Ion Iovcev, cu un mesaj emoţionant: „România, ajutaţi-ne!”. A făcut-o în numele a 250.000 de suflete româneşti, care încep să aibă sentimentul că se află naufragiaţi pe o insulă unde aud toată ziua o întrebare răstită: „Şto tâ hoceşi, rumân?”

Despre situaţia disperată a românilor care trăiesc izolaţi de ţară, dincolo de malul Nistrului, printre militarii ruşi ai Armatei a 14-a, ca într-un gulag, am mai scris în Adevarul.ro – a se vedea articolele „Limba română în bătaia glonţului” (I şi II) şi „APEL – Lacrima Transnistriei pe obrazul României”.

Apelul disperat al domnului director, în numele tuturor românilor de acolo, vine într-un context internaţional extrem de nefericit, care se referă la recenta alipire a Crimeii de către Federaţia Rusă. Evenimentul, prin modul în care s-a produs, a consternat o mare parte a mapamondului, dar a îngheţat şi inimile românilor transnistreni la gândul că zona separatistă ar putea avea aceeaşi soartă, mai ales că ideea pluteşte în aer de mai multă vreme.

Pentru românii noştri de acolo, după ce Transnistria a cerut alipirea la fostul imperiu, perspectiva despărţirii de Republica Moldova, implicit de România, şi rămânerea lor definitivă în interiorul Rusiei, ţara care îi chinuie ca pe nişte deportaţi, reprezintă un coşmar greu de imaginat. Spaima aceasta este accentuată şi de faptul că miliţiile transnistrene nu au înapoiat încă banii, reprezentând salariile profesorilor, confiscţi la „vamă” pe 05 februarie 2014, dar nici bunurile lor personale, ceea ce pune în pericol însăşi supravieţuirea păgubiţilor.

Perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dar şi mult discutata revenire a Basarabiei acasă la ea au hrănit cu speranţă sufletele acestor români ani de-a rândul. Într-un anume fel, ei trăiau lipiţi de România, măcar prin intermediul gândurilor şi al imginaţiei. Speranţele acestea ar dispărea brusc dacă o graniţă implacabilă şi rece ar interveni după ce pixul lui Vladimir Putin, în dispreţul tuturor, ar începe să circule din nou pe harta acestei părţi a lumii.

Până nu ar fi prea târziu, ţara noastră ar putea acum, începând chiar de mâine, să acţioneze. Prin intermediul tuturor ambasadelor sale, dar şi prin alte mijloace de comunicare, cancelariilor lumii ar trebui să li se aducă la cunoştinţă abuzurile comise de Federaţia Rusă în Transnistria împotriva populaţiei româneşti de acolo. Altfel spus, România întreagă, prin reprezentanţii ei, trebuie să iasă în stradă, să adreseze un protest extrem de ferm întregii lumi.

Prin liderii ei, România trebuie să să se facă auzită pe toate meridianele, pornind de la ideea că Transnistria, după evenimentele cu Ucraina, trebuie să rămână în componenţa Republicii Moldova, iar drepturile ceţăţenilor români din această zonă aflată sub cizmă rusească să fie respectate în spiritul demnităţii şi libertăţii umane.

Totodată, Republica Moldova, împreună cu Tansnistria, trebuie să intre din nou, cu alte date ale problemei, în atenţia tuturor organismelor internaţionale. Până în prezent, acest lucru nu s-a reuşit îndeajuns, iar politicienii noştri sunt restanţi la acest capitol. Dacă este luat în seamă cum se cuvine de către liderii noştri, strigătul de ajutor al lui Ion Iovcev, dar şi un răspuns pe măsură dat acestui erou pot avea un impact major chiar asupra evoluţiilor privind conflictul îngheţat numit Transnistria. Cu puţină înţelepciune, dar şi acţiune unită pusă în slujba celui de care se uită mereu – interesul naţional -, un moment stresant pentru românii transnistreni, dar şi pentru România, în general, ar putea fi transformat într-un demers inspirat de politică externă românească.

În aceeaşi ordine de idei, coborâtă de la nivelul liderilor la cel al omului de rând: urmare a publicării articolului ”Apel – Lacrima Transnistriei pe obrazul României”, doi tineri, Ion Anton, jurist, şi Mihaela Rujan, inginer, din Bucureşti au hotărât să deschidă trei conturi, pentru Roni, Euro şi USD, pentru colectarea unor fonduri băneşti destinate transnistrenilor. Cu sprijinul ziarului Adevarul.ro publicăm cele trei conturi, după cum urmează:

RO17BTRLRONCRT0247596701RON

RO64BTRLEURCRT0247596701EUR

RO68BTRLUSDCRT0247596701USD

A fost înfiinţat şi un site, regiuneatransnistreana.ro , care va funcţiona începând de mâine, 21.03.2014, iar adresele de mail ale site-ului sunt: ion.anton@regiuneatransnistreana.ro; office@regiuneatransnistreana.ro; contact@regiuneatransnistreană.ro.

Detaliile acestei campanii de colectare a banilor destinaţi românilor din Transnistria, precum şi rezultatele acestor demersuri, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni, vor fi publicate pe site. Se au în vedere şi donaţiile din străinătate.

”Stimate domnule director, dragi profesori-eroi ai României,

Iată un mic semnal din partea noastră, a românilor de pe malul drept al Prutului, care spune că nu v-am uitat, că preţuim nespus ceea ce faceţi pentru noi, pentru perpetuarea limbii române într-un spaţiu ostil, izolaţi de ţara al cărei nume sfânt nu puteţi să îl pronunţaţi decât în gând, nu cu glas tare. Înarmaţi-vă cu speranţă în continuare, deoarece nu sunteţi singuri în suferinţa pe care o suportaţi. Suntem alături cu gândul, dar încercăm să fim şi cu fapta.

Avem încă puterea să facem ceva bun pentru românii din Transnistria, dar nimic nu se compară cu ceea ce faceţi dumneavoastră pentru România. Nu ne mai rămâne decât un singur lucru: să fim stăpâniţi de ideea, dătătoare de energie şi speranţă, că va veni, în sfârşit, clipa când vom fi împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Până la alte eventuale reacţii, propunem pe această cale ca primii oameni în ierarhia statului să adreseze o scrisoare comună deschisă tuturor românilor din Transnistria, ca urmare a unui apel sfâşâietor al acestora către ţara-mamă. În sufletul oamenilor de acolo, dar şi în plan internaţional, un astfel de mesaj ar avea un impact considerabil.