Săptămâna în care Orban a fost comparat cu Ceauşescu

0
0

De la o vreme încoace, în fiecare zi sărbătorim câte ceva: ziua mondială a nasturilor, ziua părinţilor singuri, ziua albinei şi tot aşa. Nici politica de la noi nu pare să fi scăpat de aşezarea sub semnul unor repere foarte originale.

Am putea, de pildă, zice că lunea trecută a fost ziua insultelor: într-adevăr, Ludovic Orban a fost comparat de un coleg de-al său de partid cu Ceauşescu, iar ministrul Ghinea a fost descris ca un „Clotilde Armand cu barbă şi burtă” de către fostul premier Grindeanu, autorul celebrei OUG nr. 13 din ianuarie 2017.

Marţi a fost ziua ghilotinei: rapoartele prezentate de Avocata Poporului şi de şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului au fost respinse de către parlamentarii puterii, care au nemulţumit astfel PSD, adică partidul care a politizat cele două instituţii şi le-a folosit pentru consolidarea majorităţii şi, respectiv, pentru propagandă electorală. 

La rândul ei, miercuri ar fi putut să fie declarată ziua stuporii: aflat la Tallinn, preşedintele a fost uimit să descopere cât de avansată este Estonia în materie de e-guvernare, în vreme ce la Bucureşti, ministrul justiţiei exclama că-i „absolut anormal” ca fosta şefă a DIICOT să se pensioneze înainte de a împlini 50 de ani, iar cetăţenii aflau – la fel de stupefiaţi – că un senator AUR a fost prins la furat cireşe.

E neîndoielnic că joi merita să fie declarată ziua contestării: prefectul Bucureştiului a atacat în justiţie numirile prin detaşare făcute de Nicuşor Dan în posturile de directori din Primăria Capitalei, iar preşedintele Academiei a ameninţat că se retrage de la preşedinţia CNATDCU, contestând noua procedură propusă de minister pentru constatarea plagiatului, în aceeaşi zi în care CCR a admis contestaţia depusă de PSD împotriva numirii unor interimari la şefia TVR şi a Radioului public.

Vineri a fost ziua sincerităţii: un senator PNL de Olt, cunoscut pentru că a fost trimis în judecată de DIICOT pentru o „reţea de păcănele ilegale”, a declarat presei că judeţul va primi bani de la guvern doar atunci când va înceta să fie „roşu”.

Sâmbătă a fost o zi ternă, în care s-a discutat doar despre ploi, iar duminică televiziunile ne-au informat despre un festival al grătarelor din carne românească, dar şi despre unul al fanfarelor, onorat cu prezenţa chiar de către ministrul mediului. Cum vă spuneam la început, nu e zi care să nu ofere prilej de sărbătoare...

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite