Safismul pe înţelesul oricui VIDEO

LESBIENE S-ar putea ca prin „Slujnica“, cel mai recent film al său, regizorul sud-coreean Park Chan-wook să fi realizat nu numai cel mai erotic film al anului, ci şi al deceniului în curs, aflat la jumătate.

În noul său film, „The Handmaiden“, conform variantei internaţionale de titlu („Slujnica“, în România, unde va fi distribuit începând de vineri de Asociaţia Macondo), regizorul sud-coreean Park Chan-wook nu face altceva decât ceea ce a făcut de pe la sfârşitul anilor ’90, de când realizează filme (ca şi noua cinematografie din Sudul peninsulei, căreia îi este unul dintre principalii reprezentanţi): să aleagă subiecte şocante şi controversate, pe care să le prezinte într-un mod original şi stupefiant (profitând de lunga tradiţie asiatică în „înspăimântarea“ occidentalilor), aşa „cum n-a văzut Parisul“.

Există, însă, câteva elemente în plus faţă de filmele anterioare ale lui Park, elemente care detaşează „Slujnica“ în filmografia lui şi care este posibil să fi asigurat, să fi stat la baza succesului incredibil al filmului. Într-adevăr, „Ah-ga-ssi“ (titlul original, în coreeană, al filmului), care-a avut premiera în ţara natală a autorului pe 1 iunie, a devenit în scurtă vreme nu numai cel mai de succes thriller coreean din istorie (de altfel, genul predilect al acestei cinematografii emergente, dar de imens succes în anii 2000), dar şi cel mai bine vândut film coreean din toate timpurile (probabil, exceptând „Fata care vinde flori“, al „fraţilor“ din Nord, care a fost un „hit“, pe vremuri, în toate ţările socialiste).

Sex care nu plictiseşte

Aş spune că ceea ce face, totuşi, unicitatea filmului este redarea relaţiei lesbiene dintre cele două personaje principale, într-un mod extrem de erotic (aici îşi dă întreaga artă, da, „orientală“ regizorul coreean, altfel poveşti cu suspans şi întorsături de situaţie s-au tot văzut), care l-ar putea face atras şi interesat de acest comportament sexual şi pe cineva teoretic cu un parti-pris asupra acestei orientări homoerotice, un „straight“, adept al „familiei tradiţionale“. Aşadar, filmul sud-coreeanului, departe de a fi nerecomandat acestor 3 milioane de semnatari ai petiţiei (consideraţi de media, în mare, nişte habotnici), le este chiar strict necesar, pentru a încerca o „deschidere a orizontului“.

Părăsind gluma, ceea ce este admirabil la filmul lui Park este că nu ne prezintă două femei adepte din start ale safismului (pentru că acesta ar fi înnăscut), ci ne redă minuţios felul în care apare sentimentul de dragoste dintre cele două personaje feminine, ceea ce are drept urmare viaţa sexuală comună (într-un mod similar proceda şi suedezul Lukas Moodysson în excelentul „Fucking Åmål“, numai că se oprea în momentul acceptării îndrăgostirii celor două eleve, fără a reda şi sexul, ceea ce, slavă Domnului regizor, nu este deloc cazul aici). Suntem departe şi de conceptualismul steril din palmedorizatul „La vie d’Adèle“ al lui Kechiche, care făcea ca lungă scenă de sex dintre protagoniste să plictisească groaznic. Nu este cazul aici, scenele de sex fiind printre cele mai reuşite din cinemaul recent.

„La lectrice“

„The Handmaiden“ are ca punct de plecare romanul de succes „Fingermith“ („hoţ“ în argoul englez), marketat drept roman gay, al scriitoarei britanice Sarah Waters. Numai că unde acolo avem de-a face cu o destul de banală poveste poliţistă plasată în epoca victoriană, filmul lui Park adaugă semnificaţii noi, care-ar fi fost inaccesibile de altfel unui occidental. Întorsăturile de situaţie şi schimbările de perspectivă abundă în poveste şi-i asigură tensiunea, dar nu acestea sunt cele mai interesante.

Plasată pe la începutul secolului trecut, acţiunea redă admirabil tensiunea dintre Coreea şi Japonia (cultură dominantă, văzută ca model de peninsulari; cam aceasta a fost situaţia şi dintre Danemarca şi Suedia), aspecte locale care însă nu pot fi înţelese pe deplin decât de localnici. Ceea ce înţelegem şi ne fascinează este, însă, teribila cruzime asiatică, topos tradiţional, surprins în mod măiestrit aici. Combinaţia cu tema lecturii, existentă şi în cartea lui Waters, este strălucită şi transformă „Slujnica“ într-unul dintre cele mai interesante filme ale anului.

Info

Slujnica / The Handmaiden / Ah-ga-ssi (Coreea de Sud, 2016)
Regia: Park Chan-wook
Cu: Kim Tae-ri, Kim Min-hee, Ha Jung-woo, Jo Jin-woong

4 stele

Citeşte şi: „Cele două lesbiene“ – cronica la filmul „La vie d’Adèle“ al lui Abdellatif Kechiche

PORTRET DE REGIZOR

Park Chan-wook – cel care-a pus (alături de alţii) cinemaul sud-coreean pe hartă

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook, care-a dat recent (a câta oară?) lovitura cu „The Handmaiden“, face parte dintr-una dintre cele mai de dinamice şi de succes cinematografii, pe plan planetar, din ultimele două decenii, cea sud-coreeană, o mişcare de cineaşti care-a pus această ţară, mică dar foarte înzestrată tehnologic, pe harta cinematografică internaţională.

De fapt, sunt puţini regizorii proveniţi din această peninsulă asiatică mai notorii decât Park Chan-wook, singurul care merită adus în discuţie fiind colegul său de generaţie Kim Ki-duk, favorit al festivalurilor internaţionale. Nu aceasta a fost, însă, mereu situaţia, regizorul născut pe 23 august 1963 în capitala Seul muncind din greu până să cunoască recunoaşterea deplină, cu „Oldboy“, în 2003.

Un film mai şocant ca altul

Fenomenele cinematografice iranian, danez, spaniol, românesc şi sud-coreean sunt, poate, cele mai puternice şi importante ale deceniilor post-1990 (vorbind la nivelul de şcoli naţionale, de mişcări artistice coerente). Dincolo de asta, însă, valoarea indubitabilă a cinemaului asiatic i-a fascinat întotdeauna pe occidentali şi juriile festivalurilor de film. Din 1990 încoace, a fost pe rând momentul Chinei (Hong Kong şi Taiwan inclu), al Coreii de Sud, mai nou este cazul Thailandei (Apichatpong Weerasethakul) şi chiar al Filipinelor (Lav Diaz).

Park Chan-wook şi Kim Ki-duk, cei mai cunoscuţi cineaşti peninsulari, sunt doar doi dintr-o pleiadă strălucită de cineaşti, dar ceea ce au făcut ei a fost să ridice nivelul thrillerelor şi-al filmelor de groază (genuri în care-s specializaţi coreenii), ducându-le spre metafizic (cazul lui Kim) sau spre stilism şi probleme morale (Park).

Regizorul sud-coreean a venit prima oară în România la un Festival al filmului asiatic din 2003-4, când şi-a prezentat pelicula „J.S.A.: Joint Security Area“ (2000), un film de suspans plasat la graniţa intercoreeană. Atunci a vorbit prima oară despre proiectul său „Oldboy“ (foto dreapta). La scurtă vreme, acest instant classic obţinea Grand Prix la Cannes, în 2004, şi putea fi văzut şi la TIFF 2005. De-atunci, regizorul nu s-a mai oprit din succes, iar anul acesta a fost invitat la Anonimul pentru a-şi prezenta „Slujnica“, cel mai mare succes al cinemaului sud-coreean din istorie.

Top 5 filme importante

1. Oldboy (Coreea de Sud, 2003)
2. Slujnica / The Handmaiden (Coreea de Sud, 2016)
3. J.S.A.: Joint Security Area (Coreea de Sud, 2000)
4. Sympathy for Mr. Vengeance (Coreea de Sud, 2002)
5. Lady Vengeance (Coreea de Sud, 2005)