Rusia: noi paşi în refacerea imperiului

Atunci când lumea nu mai înţelege ce face, când face şi cu cine face ce face Rusia - iar asta se întâmplă adesea - se revine cu obstinaţie la imaginea jocului de şah, reamintindu-se, ca un fel de scuză universală, că ruşii sunt excelenţi jucători de şah şi, de aici, tehnica lor desăvârşită în a-şi surprinde mereu adversarii.

Despre şah vorbim? Atunci, să amintim şi noi de vorbele înţelepte şi politic-premonitorii ale lui Arturo Perez-Reverte, corespondent de război, scriitor şi acum membru al Academiei regale spaniole : "Jocul de şah se apropie cu mult mai mult de arta asasinatului decât de arta războiului".

Interesantă viziune, mai ales că cele două arte s-au încrucişat adeseori, în toate timpurile, prima extinzând limitele celei de-a doua, făcând-o mai suplă şi mai capabilă să împlinească ordinele care vorbesc despre cucerire, stăpânire şi distrugere pentru a face loc construcţiei ulterioare.

Iar politicienii ruşi învaţă foarte devreme că lecţia fundamentală a şahului este, cum spunea Jose Raul Capablanca, unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor şi un teoretician al filozofiei şahului, este că o partidă pierdută îţi poate fi infinit mai mult de folos decât o sută de altele pe care le-ai câştigat.

Am avut odată, foarte demult, o discuţie pe acestă temă cu un profesor emerit de la institutul de studii diplomatice de la Moscova, şahist pasionat până la limita obsesiei, el explicându-mi cum tehnica şahului este inutilă fără înţelegerea filozofiei jocului, foarte aproape de fizica cuantică, dar şi imposibil de aplicat cu succes în absenţa raportării la ansamblul de eşecuri precedente.

Idee pe care conducătorii de azi ai Federaţiei Ruse o aplică în mutările de deschidere ale unui joc căruia, pentru comoditate, i-au pus numele de Uniune Eurasiatică, dar care face parte integrantă din succesiunea de partide care formează corpul marii idei imperiale ruse. Multe partide pierdute. Multe altele câştigate. Înfrângeri pe atât de catastrofale pe cât de strălucitoare au fost victoriile.

Ruptura URSS a făcut pe unii analişti să creadă că, gata, jucătorul rus pierde şi luase şi decizia istorică de a se ridica definitiv de la masă, Nimic mai fals, iar realitatea de acum demonstrează că atenţia lumii începe să se recentreze, îngrijorată, nedumerită şi cu interpretări care de care mai ambramburistice, asupra Federaţiei Ruse, exact aşa cum se petrecea odinioară în cazul defunctei URSS.

De aici altă greşeală importantă: toată discuţia se focalizează pe Vladimir Putin şi viziunea sa politică, fără a se mai vedea arhitectura de fundal a unei construcţii enorme, începută înaintea lui Putin şi care se desfăşoară, aceasta cu siguranţă urmând dezvoltarea etapizată a unui contraatac masiv, ucigător. Vine după faza primă a unei apărări susţinute. Profesorul rus îmi dădea un exemplu în acest sens, faimoasa partidă Teschner-Portisch (Turneul internaţional de la Stockholm 1966 - apărarea Siciliană - Varianta Paulsen).

Suntem exact în faza în care tacticianul rus a decis momentul contraatacului, el urmând să capete o nouă valenţă odată cu ordonarea spaţiului de joc începând cu 1 ianuarie 2015.

Atunci se va lansa în mod oficial Uniunea Economică Eurasiatică - compusă acum din Rusia, Belarus şi Kazahstan şi la care, acum câteva zile, a aderat în mod oficial Armenia. În plus, în aceeaşi zi Kirghistanul a semnat "foaia de drum" care să-i permită să devină rapid membru al organizaţiei, procesul de aderare fiind posibil să se încheie chiar în momentul în care se va lansa oficial Uniunea Economică Eurasiatică.

Armenia? Cât de importantă poate fi pentru definirea dinamicii de forţă a proiectului? Un prim răspuns, diplomatic dar cu o surpinzătoare acurateţe, este dat de Alexandr Markarov, directorul filialei de la Erevan al Institutului ţărilor din CSI: "Rusia este unul dintre marii investitori din economia armeană. Mai mult, este unul dintre principalii parteneri economici ai Armeniei. Asta priveşte exportul de gaz rusesc, participarea la întreprinderile din cadrul complexului energeric armean şi sectorul bancar. Proiectele de integrare promit un impuls suplimentar pentru legăturile comerciale cu celalte două ţări din Uniunea Vamală: Belarus şi Kazahstan". Pentru a înţelege contextul declaraţiei, priviţi puţin pe hartă şi realizaţi uşor importanţa strategică a Armeniei, acum, din nou, ultim bastion al spaţiului rus de apărare şi securitate în relaţia cu Turcia şi Iranul, dar şi platformă de presiune posibilă către Azerbadjian, acolo unde situaţia nu conteneşte să se degradeze din toate punctele de vedere. Mai adăugaţi aportul cu totul excepţional pe care-l va aduce la acest spaţiu de joc prezenţa Kirghistanului, spaţiu vital pentru orice gândire strategică militară de tip clasic (şi nu numai), poarta care închide (sau deschide) trecerea spre China prin faimoasa zonă Turgart şi culouar spre Tadjighistan...

În cazul Uniunii Economice Eurasiatice, miza nu o constituie numai piaţa sa internă de 170 de milioane de consumatori. Evident. Raţionamentul privind construcţia noului spaţiu trebuie corelat cu datele conţinute în noua doctrină de apărare şi securitate a Rusiei, cu nevoia de a acoperi în mod uniform un teritoriu şi în perspectiva dezvoltării comandamentelor integrate regionale existente, dar de data asta nu numai la nivelul Federaţiei Ruse, ci completând şi dimensiunea militară a noii Uniuni.

Este cert că mişcare de contraofensivă se amplifică, cum scrie la carte, pe flancuri şi cu întărirea centrului de unde se pot deplasa oricând piese de susţinere pentru dezvoltările tactice ulterioare. Rămâne de văzut dacă anticiparea NATO şi UE va fi, măcar de data aceasta, una cu rezultate efective în teren, construind o barieră de răspuns în partea noastră de tablă de şah.

Deocamdată, Rusia a reuşit în construcţia simultană a celor trei formule cu valenţe puternic ofensive, asta fie că vorbim doar de domeniul economic: Uniunea Economică Eurasiatică, Organizaţia de cooperare de la Şanghai şi BRICS. Cât de rapid vrea şi poate reacţiona spaţiul euro-atlantic? De asta poate depinde, direct şi relativ rapid, redesenarea hartii de geografie politică pe care o cunoaştem acum. Şi nu numai a spaţiul în care ne aflăm.