Roşia Montană şi ce va mai urma. Decizia. Viziunea

0
0

Acest  articol nu se referă strict la Roşia Montană. Acest articol se referă la principiul după care dorim să construim un viitor economic în România. Se referă la decizia pe care trebuie să o luăm cu privire la modelul de creştere economică pe care vrem să-l implementăm.

Am învăţat încă din anul I de facultate (şi orice student boboc învaţă acest lucru în primele cursuri) despre ceea ce se numeşte curba posibilităţilor de producţie – cât poate produce un stat cu resursele disponibile (umane, material, natural, tehnologice s.a.) pe care le are. Am înteles graficul de mai jos astfel: cu resursele si tehnologia disponibilă în prezent, o economie (sau o firmă) poate produce (prin ipoteză, combinaţii de două bunuri) în aria definită de curba posibilităţilor de producţie. Dacă produce în interiorul curbei, resursele sunt folosite ineficient si/sau incomplet. În afara curbei nu poate produce pentru că nu are resurse disponibile si/sau nu are tehnologia necesară.  În punctele de pe curbă resursele sunt folosite cu eficienţă maximă, în condiţiile date. 

image

Mai departe. Decidenţii politici din economiile care îşi doresc să aibă o creştere economică mai mare şi implicit să creeze locuri de muncă mai multe trebuie să împingă curba posibilităţilor de producţie spre dreapta, aşa cum arată graficul de mai jos.

image

Aici trebuie luată o decizie. Unele ţări doresc creşterea  potenţialului productiv în mod extensiv, preponderent pe baza utilizării resurselor, mai ales a celor natural. Nu cred că ne dorim aşa ceva, modelul nu este sustenabil, datele empirice demonstrează asta. Este un model care nu te ajută să ieşi din capcana sărăciei. Ar fi excelent să reuşim să împingem curba spre dreapta în mod intensiv prin creşterea eficienţei îndeosebi pe seama investiţiei în capitalul uman, tehnologie, cercetare dezvoltare, hub uri regionale de afaceri, IT, comunicaţii. Adică motoare endogene de creştere economică, alimentate de un stimul investiţional puternic. Un model sustenabil, aproape de perpetuum mobile, fără potential de saturaţie.

Să fim realişti. Nu putem construi pe termen scurt aşa ceva în România şi nu se poate construi nicăieri în lume într-o perioadă mica. Am definit aceste sectoarele definite mai sus ca sectoare strategice. Am definit viziunea. Am mers ulterior la operaţionalizarea viziunii. Am propus scheme de ajutor de stat pentru investiţii şi creare de locuri de muncă de circa 170 milioane euro, accesate preponderent de firme din domeniile considerate strategice.  Implementăm schema de ajutor de stat de 100 milioane euro pentru investiţii în IT (de fapt în sectoarele cu intensitate tehnologică ridicată). Încurajăm înfiinţarea de start up uri printr-un program derulat de Ministerul pentru IMM, mediu de afaceri şi turism, start up uri care merge cu preponderenţă în domenii cu plus de valoare ridicat. Am extins facilităţile fiscale acordate programatorilor şi către alte specialităţi înrudite din domeniu. Am mărit plafonul de deductibilitate pentru companii la cheltuielile de cercetare dezvoltare. Am discutat cu companiile strategice din domeniu politici publice predictibile pentru a ridica nivelul tehnologic incumbat în investiţiile în medium şi high tech din România. Continuăm.

Cu toate acestea, spun încă o data. Să fim realişti. Tranziţia spre modelul endogen, intensiv, se face doar gradual, imposibil pe termen scurt. Împreună cu domnul Primul Ministru am convenit ca în perioada de tranziţie să mizăm pe un mix endogen exogen, intensiv extensive. Pentru acest lucru, ne trebuie orientare pro business, pro investiţii, mai ales în sectoarele strategice.

Aceasta este decizia. Aceasta este viziunea. Trade off ul este greu de realizat si de înţeles. Totuşi, informarea, transparenţa, dezbaterea ajută. Ce vrem de fapt ca naţie?

Jacques Attali spune in 2006 despre România „România a privilegiat întotdeauna agricultura, industriile alimentare, renta funciară şi interesele birocratice legate de acestea, în detrimentul industriei, al profitului, al mobilităţii, al inovaţiei şi al tehnologiiilor dezvoltării.” „România a trăit mereu în nostalgia unui trecut preamărit, în respectarea castelor sale birocratice, reconstituindu-le la nesfârşit.” (Extrase din cartea „Scurtă istorie a viitorului”, Polirom, 2007). Constantin Rădulescu Motru scria “Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puţin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de initiativă în viaţa economică şi prea puţin spiritul de independenţă în viaţa politică şi socială, cele două însuşiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene si care constituie sufletul burghez” (Extrase din cartea Din psihologia poporului român, Editura Paideia,1998).

Dorim să ieşim din această paradigmă? 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite