România se înscrie în proiectele concrete ale viitoarei Uniuni Europene a Apărării

Chiar are de ce să se supere domnul preşedinte Trump: liderii europeni au desconsiderat total aprecierea sa negativă asupra proiectului privind constituirea armatei europene şi au decis să meargă mai departe într-un ritm foarte accelerat.

Astfel, luni, 19 noiembrie, miniştrii de Externe şi ai apărării din Statele Membre au aprobat o listă de 17 proiecte în cadrul general al Cooperării permanente structurate (PESCO) lansate anul trecut şi având ca scop realizarea unei Uniunii a apărării europene. Sunt, aşa cum puteţi vedea în tabelul de la finalul acestui articol, proiecte foarte ambiţioase şi adoptate neaşteptat de rapid. răspunzând însă indicaţiilor conţinute în deciziile Consiliului European dar şi semnalelor mai mult decât convingătoare privind viitoarea finanţare generoasă din partea următorului buget multi-anual european.

Sunt două planuri despre care s-a vorbit. Primul plan, aşa cum se întâmplă de regulă, a fost cel politic unde dezbaterile s-au centrat asupra viitoarelor relaţii posibile cu Marea Britanie, după BREXIT şi, evident, în funcţie de modul în care se va încheia prezenţa UK în UE, adică printr-un acord sau printr-o ruptură brutală sau fără reguli. În acest sens, în principiu, există propunerea susţinută de Polonia în numele statelor din centrul şi estul Europei ca, în cadrul PESCO, pe viitor să fie permisă şi prezenţa unor terţe ţări cum ar fi SUA, Norvegia şi Marea Britanie după ce va fi părărsit UE, mai ales că se aude că Administraţia americană ar fi transmis deja un mesaj către marile concerne din industria militară să intre în aceste proiecte multiplex europene.

OK, până acum, ideea respectivă nu ar avea nimic extrem de spectaculos ca deschidere politică deoarece colaborări multiple în acest sens au existat şi există în cadrul NATO. Da, aşa este, spun în continuare unii analişti militari, numai că de data asta scopul definit în formularea oficială este exclusiv în favoarea intereselor şi priorităţilor de apărare şi securitate europene, deci complementare NATO. Dacă vor fi admise terţe ţări, mai rămâne un proiect exclusiv UE? Apoi, dacă se aprobă o asemenea deschidere politică de orizonturi de cooperare, se va admite deschiderea şi spre alte orizonturi, eventual spre alte ţări cu industrie militară super-performantă sau cu capacităţi îndelung dovedite ale serviciilor lor de informaţii militare? Caz în care, într-adevăr, scenariile posibile sunt extrem de tentante dar într-atât de nesigure încât e foarte greu de descifrat alt orizont de dezvoltare decât cel care se oferă acum prin prisma unor proiecte ca cele pe care le vedeţi.

Realităţile viitoare vor depinde de modul în care vor evolua tensiunile foarte mari de acum din spaţiul euro-atlantic, dar şi de gradul de atractivitate al acestor proiecte europene de acum, dovedite viabile dacă vor fi confirmate de industria respectivă dar şi de trecerea lor la faz următoare, de aplicare în caz de crize. Dacă se vor dovedi interesante, fără îndoială că vor fi foarte mulţi parteneri din terţe ţări care vor face oferte de cooperare, eventual parte a ceea ce se prefigurează acum ca nouă arhitectură mondială de securitate.

În ce priveşte dimensiunea strict militară, încept, poate surprinzător, cu proiectul privnd organizarea unui răspuns unitar la dezastrele naturale care lovesc din ce în ce mai des continentul nostru (şi întreaga lume) în ultima perioadă, un răspuns care este o continuare a discuţiilor şi angajamentelor din Conferinţa mondială pentru climat, acolo unde se decisese adoptarea Acordului global, cel părărsit, unilateral, de către SUA la indicaţia Preşedintelui Trump. Acum, europenii doresc să dezvolte acest “Deployable Military Disaster Relief Capability Package” cu facilităţi, echipamente şi unităţi specializate care să poată participa la misiuni în UE şi în exteriorul său, răspunând unei game întregi de situaţii, inclusiv dezastre naturale. urgenţe civile şi pandemii.

Poate să ne pară rău că centru de pregătire în domeniul informaţiilor este rezultatul doar al iniţiativei Grecia-Cipru, dar să ne bucure decizia ţării noastre de a participa la un număr semnificativ de proiecte, altături de alte State Membre, dovadă a continuării unui angajament european de durată al României europene.

Interesantă şi foartă promiţătoare în ceea ce va însemna noul nivel de competitivitate al industriei europene de apărare va fi noua generaţie de drone de monitorizare a spaţiilor terestru şi maritim  sau noul elicopter european de atac, Tger Mk 3, sau un nou vehicul blindat uşor de infanterie care să poată îndeplini misiuni multiple , dar şi avioane pentru culegere de informaţii şi recunoaştere care să poată evolua la altitudini înalte.  Sau acest EuroArtillery prin care se urmăreşte crearea unei platforme mobile pentru controlul tirului, sau Integrated Unmaned Ground System , platformă telecomandată pentru misiuni extrem de diverse, de la cele de recunoaştere până la transport de materiale şi muniţii. Sau, deosebit de importantă, iniţiativ privind constituirea European Medical Command pentru a oferi “resursle medicale critice, inclusiv  echipă medicală multinaţională care să fie în stare să se desfăşoare pentru a oferi îngrijirile de bază”. Alături de iniţiativele spectaculoase în domeniul apărării aeriene sau aîn zona războiului cibernetic, avem imaginea unei prime pregătiri complexe care să ofere identitate PESCO şi să ofere foarte multe oportunităţi prezente (şi mai ales viitoare) industriilor de armament naţionale.

Aici, pe mai departe, ar trebui să fie implicată voinţa politică naţională şi, cumva, printr-un miracol, parlamentarii noştri ar putea fi chiar convinşi nu să citească toate astea, efortul ar fi cu mult prea mare, ci măcar un rezumat tradus în română, convingându-se că poate ar fi util să voteze proiecte subsecvente, adică cele din domeniile cercetării şi dezvoltării de tehnologii super-perfomante, cele care să aducă valoarea adăugată necesară acestei anunţate prezenţei româneşti de acum.

Dar şi toate celelalte căci, priviţi la acest European Medical Command la care ne-am angajat să participăm şi care presupune armonizarea standardelor nmedicale naţionale. a cadrului juridic (civil) şi a principiilor de organizare a serviciilor sanitare.  În teorie, perfect. În realitate, ajungem la teribila realitate a sistemului medical din România, condus cu poerfectă incompetenţă către un dezastru anunţat, neavând posibilitatea de a produce vaccinurile minimale necesare populaţiei şi neputincioşi împotriva epidemiei de rujeolă, spre exemplu.

Poate, în alti timp, în alt veac, în alt mileniu, discuţia asta europeană va fi pe deplin luată în serios de ai noştri, de decidenţii politici şi nu numai de sectorul specializat al armatei, căci nu putem fi credibil ca ţară-partener decât dacă răspunsul românesc nu va fi unitar şi convingător.

Armata s-a angajat în acest proiecte şi este foarte bine.

Ce urmează? Are cineva timp să dea un răspuns unitar la nivel naţional când schimbăm guverne şi miniştri în dispreţul oricărei lecţii de bună guvernare? Ar fi tare păcat să nu existe un asemenea răspuns căci, după cum vedeţi, partenerii europeni sunt decişi să joace rapid, iar orice aşteptare sau pas greşit poate să fie echivalentă cu ieşirea din joc.