România între luntrile olimpice cu drumuri diferite pentru JO Paris 2024

Chestiunea este delicată și amenință să anunțe un scandal internațional pricinuit de cei care, politizând electoral consecințele tragice ale conflictului din Ucraina, pun acum statele, din nou, să se situeze pe poziții ferme, cât se poate de irevocabile, în privința acceptării sau refuzării participării sportivilor ruși și belaruși la Jocurile Olimpice și para-olimpice Paris 2024.  Să vedem cât de dificil este contextul pentru România și care ar putea fi următoarele dezvoltări, legate nu numai de incertitudinile din ce în ce mai pronunțate privind situația militară din Ucraina, ci și de amploarea problematicilor conexe apărute, mai ales prin sprijinul multiplex al Chinei pentru Moscova.

Iar România, soldat credincios, politicos și deosebit de temător când e vorba de intrat sub lumina reflectoarelor pentru a pronunța ceva care să semene cu o poziție tranșantă, chiar în sensul celor decise de americanii partener strategic, chiar este poziționată acum între presiuni opuse și extrem de neplăcute. Din nefericire, chiar va trebui să existe o poziție deoarece, după cum veți vedea, chiar dacă atenția în domeniul sportiv este concentrat doar pe ce spune domnul Gigi Becali despre FCSB și nevoia de susținere a cuplului său de fini Pandele-Firea sau pe finalitatea procesului de dopaj intentat Simonei Halep, România este, totuși, integrată în organizații mondiale unde sportul este supus unor decizii politice cu impact enorm, cu mult peste nivelul simbolic.

Iată, acum revine în atenție extrem de spinoasa chestiune privind participarea sportivilor din Rusia și Belarus la competiții din cadrul Jocurilor Olimpice Paris 2024, decizie politică și, ca atare, reflectând poziționarea diferitelor țări și alianțelor politice militare, asta cu toate că, în principiu, sportul ar fi trebuit să fie o zonă complet ferită de ingerența murdăriei politice și care, urând modul propus de istorie, să fie chiar un armistițiu în timpul conflictelor militare. Tradiție care, în actualele condiții, a devenit un banc prost și care este tratată exact astfel din cauza dorinței politicienilor de a impune și aici sancțiuni sau contra-sancțiuni tocmai pentru a putea exploata din plin atenția care se concentrează în jurul oricărei Olimpiade.

În cazul de acum, luna trecută, în ședință plenară, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a adoptat o rezoluție prin care se solicită „Comitetul Internațional Olimpic să-și mențină poziția din 2022 și, ca urmare, să interzică participarea atleților din Rusia și Belarus la Jocurile Olimpice și la alte evenimente sportive” , prezența acestora fiind considerată ca fiind „inimaginabilă: deoarece „va fi cu certitudine folosită ca un mijloc de propagandă și va împiedica alți atleți – mai ales cei din Ucraina, să participe la JO”. Conform Rezoluției, argumentele aduse în favoarea participării celor din Rusia sau Belarus „nu au suficientă greutate în fața imperativului de a condamna și repudia atrocitățile comise și a manifesta susținerea totală și continuă a comunității internaționale față de Ucraina în momentul în care asaltul împotriva ei continuă”. Dacă a fost adoptată, cel puțin în principiu, Rezoluția exprimă poziția unanimă a statelor membre, inclusiv a României prezentă la Strasbourg prin delegația condusă de președintele Ioan-Marian Stroe (PNL) și care, iarăși teoretic, mai ales având în vedere implicațiilor votului, a cerut mandat din partea conducerii  Parlamentului României. Și, la întoarcere, ar fi trebuit să prezinte public modul în care votat și motivațiile deciziei. N-au făcut-o, lucru normal în tradiția noastră, și, ca atare, nici nu există vreo dezbatere publică asupra temei care mi se pare deosebit de importantă.

Importantă în sine dar, iată, deosebit de actuală deoarece poziția Comitetului Internațional Olimpic nu ia în seamă dorința europenilor și propune adaptarea deciziei radicale din 2022, luată sub emoția negativă a invaziei rusești, și trecerea înspre o poziție intermediară, cea de a admite participarea atleților din cele două țări, Rusia și Belarus, cu titlu individual și sub steag olimpic. Ca atare, dacă vreodată piața românească va lăsa un spațiu pentru informație reală în afara războiului informațional care a încins toate canalele mass-media, atunci ar trebui traduse și discutate motivațiile pro și contra conținute într-un foarte complex material produs de CIO și dat publicității pe 13 iulie, complet ignorat de oficialii noștri. Îl puteți accesa aici în varianta în limba engleză sau aici pentru varianta în franceză.

Mie personal, concluzia mi se parte teribilă și este un avertisment, unul suplimentar privind efectele demenței mondiale deja în plină acțiune destructivă inclusiv prin presiunea politică asupra lumii sportive și principalei sale organizații, Comitetul Internațional Olimpic: „În momentul în care autonomia noastră este contestată de unele guverne, în momentul în care anumite forța vor să divizeze mișcarea sportivă mondială, în momentul provocărilor, unitatea noastră este hotărâtoare pentru viitorul unui sport care să fie cu adevărat mondial, fondat pe valori.

Dacă aceste forțe politice care seamănă discordie ajung să decidă care anume atlet trebuie să poată participa și la ce competiție, atunci vom avea competiții sportive ieșite doar din blocuri politice care împărtășesc aceleași idei. Jocurilor blocului politic A. Jocurile blocului politic B. Poate și alte Jocuri destinate altor țări care nu vor să se alinieze pe pozițiile celor două grupări.

Într-un sport atât de politizat va fi de acum înainte imposibil de organizat Jocuri Olimpice universale sau Campionate mondiale în sensul propriu al cuvântului. O asemenea situație ar fi echivalentă cu militarizarea sportului. Iar asta este contrat a tot ce reprezintă sportul și Mișcarea Olimpică”.

Oare ar fi normal, oare chiar ar fi de dorit să existe și o poziție clară a României?  Dar cine ar trebui s-o formuleze? Sau, după obicei, mai bine liniște pe front până când ne vine de undeva și indicația finală de comportament național sportiv, principial și olimpic.