România educată?

Când un umorist de talia lui Costel Pătrăşcan îşi pune problema educaţiei (fără semnul întrebării), poţi fi sigur că drumul spre concluzia (de etapă) e presărat cu spinii ironiei, într-un preaplin de inteligentă privire critică, aruncată spre o realitate (cea românească), ce nu duce lipsă de asperităţi, incongruenţe, rupturi, amarnice încordări inutile şi triumfale eşecuri anunţate.

O realitate la care ne uităm cu toţii, dar pe care fiecare o vede şi o interpretează atât cât poate, atât cât simte, atât cât ştie. Iar Costel Pătrăşcan dovedeşte (în fiecare zi?) că simte enorm şi vede monstruos... de comic.

Dovada, dovada, unde e dovada? Păi unde să fie, decât în revistele, cotidianele, cărţile ilustrate şi expoziţiile de caricatură, din ţară şi din străinătate şi, desigur, pe facebook (că doar trăim în era comunicării instantanee, nu?),  unde aduce cu generozitate nesmintită, probele comice ale faptului că e atent la orice, că, vorba aceea, nimic din ce e românesc nu-i e străin. Nimic din ce se întâmplă azi şi din ce ar putea să se întâmple mâine.

Aşa că, la cele opt albume personale deja risipite prin lume, acum caricaturistul brăilean (vorba vine, că e de peste tot!) adaugă şi România educa-tă. Iar albumul acesta nou nu vine pe lume aşa, oricum.

Ci puternic sponsorizat de firme private (că bani de la stat nu aşteaptă caricaturistul!). Şi puternic lansat chiar în inima cuvântului scris, adică la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Şi nu oricând, ci chiar pe 15 ianuarie (seara). Adică de Ziua Culturii Naţionale. Căci ce zi mai bună să te gândeşti la viitorul spiritual al naţiei (adică la cel care contează), despărţindu-te râzând de metehnele prezentului? 

 Sanda Vişan - Ce vrăji a mai făcut Costel Pătrăşcan în noua carte?

 Costel Pătrăşcan - Educaţia este una dintre temele mele recurente. Ultima perioadă, mai ales, m-a dus aproape firesc în direcţia asta şi am făcut mai multe lucrări. Le-am adunat şi am mai adăugat unele dintre caricaturile făcute în timp pentru România literară, Academia Caţavencu sau Comisia Europeană, având ca subiect educaţia, parafrazări de texte literare, uşoare referinţe culturale şi cred că a ieşit o lucrare cu un mesaj consistent îmbrăcat în umor.

Anul acesta, având speranţa că ne va lăsa pandemia, voi merge cu el prin ţară cu câteva lansări la evenimente culturale, în universităţi, licee, poate la festivaluri, acolo unde simt că va face o impresie bună. Sper să aibă şi impact...

 Sanda Vişan - Sugerează titlul cărţii că vrăji dinspre Cotroceni, în domeniul educaţiei, nu prea s-au făcut?

Costel Pătrăşcan - Titlul albumului ROMÂNIA EDUCA-TĂ, este - uşor de observat- o ironie. Proiectul preşedintelui Iohannis este ratat. Chiar as putea spune că este un proiect ratat cu mare succes! Mi-am dorit ca "România educată" să fi prins contur, să devină proiect de ţară pentru mai multe generaţii... Cred că rezultatul acestui demers ar fi fost mai important în timp decât miile de kilometri de autostradă pe care îi clamăm şi îi aşteptăm de 30 de ani! Ar fi însemnat că România putea să spere în VIITOR!

Sanda Vişan - Ce metehne noi are România educa-tă? Sau e-ducată?

Costel Pătrăşcan - Sunt lucrurile ştiute de toţi... Şcoala în România este mult sub nivelul anului 1989 - o spun specialiştii şi se vede în toate domeniile - e subfinanţată, fără infrastructură, încremenită în perpetuă schimbare, cu profesori şi elevi care nu văd o motivaţie în ceea ce fac....

Mie educaţia corectă a noilor generaţii mi se pare cea mai bună dovadă de patriotism. Se discută repetitiv de modificări de programă subordonate unor scopuri conjuncturale, când, de fapt, rolul educaţiei trebuie sa fie de a gândi cu capul tău. Dar cred că asta îi înfioară pe politicieni şi aşa apar generaţii nesigure, care aşteaptă să li se spună ce trebuie să facă, cum să gândească.

De fapt, şi decidenţilor le este frică să gândească, da, cu capul lor.  Modele de raţiune şi moralitate aproape că nu mai există. Sau nu sunt vizibile. Degeaba eşti moralist în sufrageria ta. Spaţiul public e acaparat de ... ceilalţi. Când se întâlneşte cu realitatea cotidiană, din creionul lui Costel Pătrăşcan ies scântei. Dar când, pe deasupra, îl mai bântuie pe caricaturist şi fantoma umanioarelor (deh, n-a avut ce face şi şi-a făcut şcoala la timp şi serios!), atunci focuri multicolore de artificii ţâşnesc din pagină.

Sanda Vişan  - Cu o realitate românească atât de bogată în subiecte, pentru umorist, nu vă simţiţi copleşit, atât de singur, acolo în vârf? 

 Costel Pătrăşcan - Într-adevăr, subiectele pentru caricatură sunt foarte multe, spun adesea că în România se poate mânca o pâine bună din meseria asta, bineînţeles dacă îţi iei meseria în serios.  Sper să trăiesc vremurile când lucrurile să meargă aşa de bine încât să-mi fie greu să găsesc un subiect pentru caricatura zilei!... Deocamdată sunt în situaţia în care îmi este greu să mă decid care dintre subiecte are întâietate.Brăilean aţâţat de mândria locală, Pătrăşcan a vrut să schimbe numele oraşului în renume. Dar s-a întâlnit cu funcţionarii culturali (locali). Şi a cedat. Pe principiul, cel mai deştept cedează. Şi aşa a rămas oraşul de la Dunăre doar cu numele ( şi cu funcţionarii).

Sanda Vişan - Şi acum, pe unde mai sunteţi exilat? Că văd că vă prieşte.

Costel Pătrăşcan - Încă sunt la Brăila, dar am închis capitolul unor proiecte culturale pe care le-am gândit pentru oraş şi la care am muncit mult:  timp de 15 ani pentru Salonul internaţional de caricatură, 4 ani pentru Concursul naţional de literatură umoristică şi, mai ales, încununarea lor, Muzeul umorului, pe care îl vedeam ca cea mai importantă instituţie culturală dedicată umorului, din ţară.

Acest abandon se datorează, v-am mai spus-o într-un interviu atunci, la cald, unor dispute cu administraţia brăileană, generate de un funcţionar susţinut politic, care a devenit jupânul culturii brăilene.

Nu pot să accept că, deşi noi am ales nişte oameni pentru a sluji comunitatea, ei au devenit stăpânii noştri şi ne pedepsesc, dacă vor ei! Vorbim de haita politică, care a încălecat inclusiv cultura, câtă mai e.

Muzeul umorului este, şi el, un proiect ratat, dar nu pentru că nu a început, precum cel prezidenţial. Muzeul a rămas o clădire frumoasă, fără conţinut, fiindcă, ţineţi-vă bine, după 16 ani de Saloane internaţionale, în care au intrat mii de caricaturi din întreaga lume, în care, în primii ani, până să acceptăm trimiterile electronice, au fost primite prin poşta clasică doar lucrări originale (mii) astăzi mai sunt DOAR 57 de caricaturi originale!!! Pur şi simplu s-au evaporat. Deci, avem clădire, dar n-avem conţinut! Fiindcă tot vorbim de Muzeul umorului, chiar că este de râs!

Am spus, când am avut discuţiile cu administraţia locală, că pot demonstra tehnic şi matematic faptul că, în decursul anilor, au intrat în instituţia din Brăila care a găzduit Salonul, mii de caricaturi originale. Dar n-a interesat pe nimeni, s-a dorit doar acoperirea acestei probleme. Pentru mine, acest lucru a însemnat uşa închisă la Brăila, dar şi uşi deschise în mai multe oraşe din ţară, unde este apreciată munca mea!

Posibil ca realizarea Muzeului umorului, ca instituţie care să se ocupe de cele 57 de lucrări, să meargă, din punct de vedere administrativ, mai departe, cu nişte funcţionari plantaţi politic, fiindcă un loc călduţ la stat, pentru un membru de partid este binevenit mereu. Vom trăi şi vom ... râde!

Eu, unul, m-am lepădat de acest construct şi mi-am canalizat energia şi intenţiile în alte direcţii. Poate de asta am şi lucrat mai mult.

Sigur în 2022 ne vom vedea la Cluj, Sibiu, Oradea, Braşov, Satu-Mare, fiindcă acolo, se pare, condiţia să lucrezi în instituţii de cultură nu este să ai vechime în agricultură.