Riscurile majore și avantajele soluției propuse de Maia Sandu pentru începerea procesului de aderare a țării sale la UE

Cu certitudine, diplomația de la Chișinău dorește să profite de momentul foarte favorabil de acum în care să poată merge cât mai rapid înainte și, alături de Ucraina și Georgia, să capete acceptul deschiderii negocierilor, etapa esențială pentru ceea ce va fi un drum pe care ar vrea să-l încheie în 2030. Logic demers, extrem de curajos și, evident, susținut de actori esențiali în spațiul european și impulsionat de forța de influență pe care americanii și-au mai păstrat-o încă în structurile de la Bruxelles. Logic, spuneam, deoarece guvernarea de la Chișinău știe că acum trebuie rezolvată chestiunea acceptării deoarece în 2024 vor fi alegerile europene și spațiul decizional de la Bruxelles se va bloca cu mult înainte, în așteptarea rezultatului alegerilor europene și al negocierilor foarte dur și extrem d complicate între grupurile politice pentru posturile de conducere în principalele instituții și agenții europene. Asta presupunând, extrem de posibil, schimbări majore în politicile comune europene, o viziune nouă asupra politici externe și de securitate, a politicii de extindere și a fondurilor alocate acestora în plină perioadă de recesiune.

Acum se fac ultimele jocuri reflectând opțiunile echipelor care reflectă opțiunile politice care au conturat actualul echilibru - cât de fragil și sub atac concentric cum este acum -  și se știe că se pot da extrem de puține garanții că totul va rămâne neschimbat. Nimeni nu se mai poate baza pe promisiuni, chiar solemne și precis formulate, așa cum a făcut-o naiva diplomație de la București cu europarlamentarii săi vârf de lance la Bruxelles și jocul pierdut din neștiință în privința Schengen. Așa că cine știe cum se joacă la Bruxelles temele strategice acționează în forță, cum o face diplomația de la Chișinău și de la Kiev, desigur cu riscurile aferente, dar și creând un spațiu de așteptare care poate mobiliza opinia publică din unele țări europene în perioada alegerilor.

Dacă se va obține o decizie de începere a negocierilor de aderare atunci, de la un moment dat, țările candidate vor putea intra și în programele financiare de susținere de pre-aderare, cu toate avantajele pe are le presupune asta pentru economiile lor naționale.

Dar, ca întotdeauna, există și reversul medaliei. Și, în situația de acum, Consiliul European va avea de decis asupra soluționării dilemei pe care o pune posibila decizie de acceptare a începerii negocierilor de aderare în condițiile în care niciuna dintre cele trei țări nu îndeplinește criteriul considerat până acum condiție sine qua non (prezentată astfel și României) de a avea tratate de pace și bună vecinătate cu toți vecinii. Georgia are teritoriul Osetiei practic  desprins din structura națională, Ucraina are un război deschis pe teritoriul său și dorește recuperarea regiunilor invadate de Rusia, iar R.Moldova are de rezolvat problema cu Transnistria.

Soluția pe care o propune acum Președinta Maia Sandu este absolut revoluționară: Consiliul European să accepte începere negocierilor cu țara sa în două etapa, prima fără Transnistria Este posibil? Dacă da, atunci liderii europeni ar trebui să vadă dacă este vorba despre o soluție de tip unilateral, bună doar pentru relația cu Chișinăul, sau vor încerca să o aplice și în cazul Ucrainei și Georgiei. Tot două etape, adică una pentru teritoriul rămas independent și suveran și o altă etapă, cândva într-un viitor nedeterminat, pentru restul teritoriului național, atunci când și dacă va fi eliberat.

Consiliul poate propune, strict teoretic, o asemenea soluție, dar liderii politici din Ucraina și Georgia vor accepta asta? Foarte greu de crezut, oricum Zelensky a refuzat cu îndârjire orice sugestie în acest sens, vom vedea ce semnal va veni și din Georgia și, în definitiv, vom vedea ce va spune și restul clasei politice din R.Moldova. Foarte dificilă situație și din punctul de vedere al tehnicii negocierilor  deoarece absolut toate capitolele presupun demararea unor reforme extrem de complexe  pe toate planurile și care au un sens real doar în cazul în care sunt aplicate egal la scară națională. Cine poate da acum o garanție credibilă în acest sens precum și a perioadei de timp în care se prevede recuperarea teritoriului pierdut și a costurilor reformelor în a doua etapă? În fine, cea mai delicată și spinoasă dilemă o reprezintă răspunsul (imposibil de dat acum) la întrebarea privind reacția de susținere sau de respingere a cetățenilor din zonele respective la procesul de aderare la UE.

Situația asta nefericită și cu un potențial conflictual deloc neglijabil arată cât de primejdioasă este existența în continuare, în diverse regiuni, a „conflictelor înghețate” rămase atâta timp nerezolvate și mult prea ușor ignorate. Ele își produc în continuare efecte de durată, au provocat deplasări de populație și au schimbat cu mult mai mult decât opțiuni de vor, au impus noi tipuri de dependențe economice și de securitate, totul sub umbra bisericii ortodoxe ruse care, de ani de zile, încearcă să asigure o prezență unică și dominantă în spațiul ortodoxiei în arii largi.

O soluție posibilă pentru cele trei țări, R. Moldova , Ucraina și Georgia va servi drept precedent și pentru Balcanii de Vest? Va schimba și regulile general de aderare sau, dimpotrivă, se va încerca o rezolvare „caz cu caz” și totul va fi lăsat în grija celor care urmează în atât de complicatul joc european, sperând că, până atunci, se vor lămuri ceva situații pe hărțile politice și militare.

.