Revoluţia (ne)terminată sau de ce stă România pe loc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revolutie

În România, Justiţia e blocată în trecut, într-o tradiţie a menţinerii ei sub papuc politic. Deşi procurorii şi judecătorii formaţi în perioada comunistă au ieşit aproape toţi la pensie, în urma lor au rămas destui  oameni formaţi de ei în cheia vechiului regim. Fiindcă au mentorat tineri, cărora le-au arătat drumul uşor, nu cel bun, calea care duce mai degrabă spre parvenire, decât spre dreptate.

În România, democraţia a crescut strâmbă de la început, pentru că dictatorul a fost răsturnat şi asasinat în urma unui proces simulat, iar elitele politice care au preluat puterea au fost recrutate din planul secund al nomenklaturiştilor marginalizaţi şi al aşa numiţilor tehnocraţi roşii. A existat deci o prelungire a sistemului, care i-a făcut pe unii specialişti să spună că Revoluţia a fost neterminată. Nu doar fiindcă reformele iniţiale erau un fel de perestroika autohtonă întârziată, ci şi pentru că problemele ţării au derivat în bună măsură din „persistenţa vechilor structuri” economice şi politice, „unde o parte a vechii nomenklaturi s-a transformat cu success în noua oligarhie” (Anneli Ute Gabanyi, Revoluţia neterminată, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999).

Această continuitate are efecte întârziate, fiindcă în aproape toate domeniile au rămas majoritari discipolii, rudele, amicii, apropiaţii celor care au făcut parte din primele structuri de conducere de după 1989. Vechii nomenklaturişti sau cei care au venit din frigul comunist să facă politică la nivel înalt au dispărut treptat în mod natural, dar spiritul lor este peste tot. Nu e vorba despre filoruşi, filochinezi sau comunişti, ci doar despre persoane aflate în funcţii importante, dar care gândesc în paradigme vechi, care pun mai presus de orice propriile interese şi care sunt uşor de manevrat. Sunt modele, care elimină meritocraţia, care favorizează plasa de relaţii desenată încă din 1990 de oficialii sistemului defunct.

Aceşti oameni care se împing unii pe alţii în faţă se regăsesc din plin în cele mai importante instituţii. Un fost ambasador nu se sfieşte să vorbească despre nepotism şi corupţie în Ministerul Afacerilor Externe.

Peisajul e, însă, la fel de complicat peste tot, pentru că structurile vechi se regăsesc la nivelul mentalităţii, politicilor, proiectelor în reţelele mai noi formate după obiceiuri, care se păstrează dinainte de 1989. Revoluţia pare că nu se termină niciodată, fiindcă e permanent alimentată cu acelaşi tip de combustibil. Ajung în funcţii cheie ale statului oameni fără calităţi, politicieni acuzaţi că au avut relaţii contractuale cu serviciile secrete postcomuniste, personaje compromise sau vulnerabile, care pot fi păcălite, cumpărate sau şantajate, nu doar de mogulii din interior, ci şi de cei din exterior.

România e măcinată de necontenitele crize de identitate provocate de politicieni fără însuşiri, care sunt gata să arunce totul în aer la comandă sau din capricii personale, cum a făcut recent preşedintele, doar pentru a forma un guvern compromiţător alături de PSD şi pentru a abandona cele mai importante reforme de care are nevoie România: cele juridice. Fără ele, economia stă pe loc şi politica se desfăşoară pe o scenă ridicolă.

Justiţia e piatra de încercare a democraţiei româneşti, dar în fruntea ei au ajuns în ultimii ani oameni slabi sau şantajabili care au ştiut cum să ţină lucrurile pe loc şi cum să închidă gura celor care vor să facă dreptate. Nişte relativişti morali pentru care UE şi NATO sunt doar nişte halte. Recent,  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis Dosarul Revoluţiei la Parchetul Militar pentru refacerea cercetărilor. Această tergiversare face şi ea parte din Revoluţia neterminată despre care scria Anneli Ute Gabanyi cu mulţi ani în urmă. Eşecul este alegerea lor, a celor care se află la putere doar pentru a pune piedică acestei ţări, căreia i s-a oferit posibilitatea să iasă din istorie şi să aibă un plan pentru viitor.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite