„Revizuirea sentinţelor date în baza unor protocoale ilegale“. Câte cuvinte, atâtea aberaţii juridice. Atenţie, doamna premier Dăncilă!

Domnul Tăriceanu e mai prudent. Nu vorbeşte, ca Dragnea, despre „anularea sentinţelor date în baza unor protocoale ilegale“. Ci doar despre revizuirea acestora în cadrul unor procese reparatorii. Vom vedea că nici măcar aceste procese nu sunt posibile, în cadrul legislaţiei româneşti. De aici şi caracterizarea doamnei Gabriela Firea, despre „fanteziile juridice“ cerute de Dragnea.

Cine decide că protocoalele sunt ilegale?

Este prima dilemă majoră juridică cu care se confruntă actuala putere când vorbeşte de anularea lor. Nu este suficient să declare Dragnea şi Tăriceanu că sunt ilegale. Dacă un cetăţean, sau mai mulţi, declară că un act normativ este ilegal, se anulează acel act normativ? Ce dacă au funcţii importante în statul român. Toţi suntem egali în faţa legii, spune Constituţia României. Spun şi eu, în virtutea acestui drept, că Dragnea, un infractor dovedit, stă ilegal în fruntea Camerei Deputaţilor. Pleacă Dragnea din funcţie, doar pentru că zic eu?

Dar să lăsăm părerea mea, nu sunt specialist în ştiinţe juridice. Mă uit la ce spune Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, specialistul „suprem“ în materie.

În 28 august 2018, Tudorel Toader declara: „numai instanţa de contencios-administrativ poate decide dacă protocoalele sunt ilegale, nu depinde de mine“. Domnia sa le consideră, însă, „nefireşti“. Firesc, nefiresc, ţine de Codul Manierelor, nu de decizii luate în justiţie şi, mai grav, în OUG-uri.

Aşa că toată discuţia asta, cu ilegalitatea protocoalelor, este demontată chiar de către ministrul Justiţiei. Până nu decide instanţa de contencios-administrativ, muritorii de rând dau din gură degeaba. Declaraţiile publice, venite chiar de la Dragnea, Tăriceanu & co, nu au valoare juridică. Cât despre anularea „sentinţelor date în baza unor protocoale ilegale“, ideea lui Dragnea, va băga în puşcărie pe oricine semnează OUG cu asemenea aberaţii.

Revizuirea sentinţelor

Deşi Tăriceanu vorbeşte intens despre această revizuire, ea nu este posibilă. Şi iată de ce.

Discutăm despre decizia CCR nr. 377/2017, care spune:

„Prin urmare, criteriul ce trebuie luat în seamă şi care ţine de esenţa art. 15 alin. (2) din Constituţie raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac este data pronunţării hotărârii judecătoreşti. Astfel, în temeiul textului constituţional antereferit, legiuitorul poate supune hotărârea judecătorească unor căi de atac stabilite ca atare prin lege până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti (...).

În schimb, legiuitorului îi este interzis să supună hotărârile judecătoreşti unor noi căi de atac reglementate după pronunţarea acestora. Aceeaşi regulă se aplică atât căilor ordinare, cât şi extraordinare de atac, ambele categorii de căi de atac urmând să îşi păstreze aceeaşi configuraţie juridică de la data stabilită drept reper de către legiuitor.

Prin urmare, eliminarea unui motiv de revizuire sau adăugarea unui nou motiv de revizuire după pronunţarea hotărârii nu poate produce niciun efect, prin prisma aplicării legii în timp, cu privire la hotărârea judecătorească deja pronunţată.“

Mai clar de atât, nu ştiu ce ar putea fi. Adevărat că OUG privind revizuirea sentinţelor poate fi atacată la CCR doar de către Avocatul Poporului, care de fapt este avocatul infractorilor. În opinia mea, respectiva OUG nu este act normativ penal, care fiind mai favorabil se aplică automat infractorilor. Nu face parte din Codurile Penale. Aşa că poate fi desfiinţat şi când legea de aprobare ajunge în Parlament. În plus, ar stârni un scandal intern şi extern monstru. Eu înţeleg că Dragnea vrea să-şi salveze propria piele de puşcărie. Dar dă foc la ţară.

Profesorul Radu Carp spune şi dânsul: „revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive prin OUG ar contraveni principiului securităţii raporturilor juridice, aşa cum este definit de CEDO în Brumărescu c. România, iar nerespectarea puterii lucrului judecat a dus la condamnarea României în acest caz“.

Hotărârea CEDO la care acesta face referire datează din 1999 şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 31 august 2000. În aceasta se arată că „admiţând recursul în anulare, Curtea Supremă de Justiţie a ignorat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi prin înlăturarea efectelor unei proceduri judiciare finalizate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, ce fusese executată şi care se bucură de autoritatea de lucru judecat“. „Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. 1 din convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunţa preeminenţa dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată“, mai scrie în hotărârea CEDO.

Concluzie

Premierul Dăncilă şi ministrul Toader ar trebui să citească cu maximă atenţie cele două acte juridice menţionate. Nu de alta, dar în puşcărie intră cine semnează, nu cine dictează!