Republica incompetenților și teoria calului mort

Înțelepciunea tribului de indieni Dakota spune că atunci când descoperi că ești pe un cal mort, cea mai bună strategie este să te dai jos de pe el. Simplu, logic, de bun-simț, greu de făcut.

Foto Arhivă

În afaceri există un exemplu clasic de „călărit un cal mort până în groapă”: Kodak.

Compania care a pus fotografia pe hartă în anul 1888 a demonstrat magistral teoria calului mort. În 1975, un inginer Kodak, Steve Sasson, a inventat prima cameră digitală din lume. Ce a făcut conducerea Kodak cu această descoperire revoluționară? A ignorat-o. De ce? Pentru că fotografia digitală nu necesita film, principala sursă de profit a companiei. Așa că, în loc să își construiască propriul viitor, au decis să protejeze trecutul. Pentru Kodak filmul era calul mort. Țineau atât de mult la acest cal încât le-a fost foarte greu să se dea jos de pe el. Ce s-a întâmplat mai departe, știți: realitatea a lovit Kodak cu forța unui blitz în ochi. În 2012, compania a intrat în faliment, demonstrând că poți fi pionierul unei revoluții tehnologice și, în același timp, principala ei victimă.

Dacă ar fi aplicat din timp teoria calului mort (The Dead Horse Theory), ar fi știut că este nevoie să îi facă o ultimă fotografie calului pe care îl călăreau, să o înrămeze și să se dea jos repede de pe el. Erau alți cai care abia așteptau să fie călăriți.

Dar să nu aruncăm cu pietre în KODAK , avem de unde alege și de la noi foarte multe exemple:

Caii morți din tehnologie și infrastructură

În multe organizații, sistemele software moștenite sunt ca un cal mort pe care toată lumea refuză să-l îngroape. Platforme ERP și CRM care ar trebui să fie pensionate de două decenii sunt încă folosite cu îndârjire, pentru că „așa ne-am obișnuit” sau „e prea scump să le înlocuim”.

Ce fac unii manageri în fața acestei absurdități? Exact ce prevede The Dead Horse Theory:

Cumpără un bici mai mare – Adică middleware peste middleware, sperând că dacă lovești mai tare sistemul, va funcționa mai bine. Țipă oamenii din organizație că totul se blochează, dar parcă nimeni nu aude…

Organizează comitete de „optimizare” – O bancă europeană a petrecut 18 luni încercând să „modernizeze” un CRM moștenit. Rezultatul? 11% creștere a eficienței. Adică aproape nimic, dar măcar au avut multe ședințe și au dat de lucru la mulți oameni

Aplică filozofia „Dacă merge, nu-l schimbăm, iar până nu se strică de tot, nici nu reparăm” – Până în ziua în care sistemul se prăbușește, iar singurul om care îl mai înțelege e un fost angajat pensionat, pe care trebuie să-l convingi să revină de pe o plajă din Grecia ca să-ți repare softul scris în cine știe ce limbaj uitat.

Caii morți din Resurse Umane

În ciuda faptului că piața muncii se schimbă rapid, multe departamente de HR par blocate în anii ‘90, aplicând aceleași strategii de recrutare, de parcă talentele s-ar vinde la kilogram pe raftul de reduceri. Caii morți din Resurse Umane sunt un spectacol absurd în care recrutarea pare blocată într-un cerc vicios de practici inutile și decizii contraintuitive:

Anunțuri de angajare reciclate la nesfârșit – Aceleași descrieri generice, pline de „abilități excelente de comunicare” și „capacitate de lucru sub presiune” sau “rezistență la stress”, care nu spun nimic despre ce face efectiv jobul respectiv. Rezultatul? 73% dintre candidații sunt nepotriviți pentru joburile la care aplică.

Recomandări interne ca unic criteriu – Se presupune că dacă cineva știe pe cineva, sigur e competent. În realitate, un studiu din 2024 a arătat că angajații veniți prin recomandare performează cu 22% mai slab în roluri de inovare. Dar în loc să regândească procesul, 89% dintre companii au preferat să mărească bonusurile de recomandare. Pentru că evident, soluția e să plătim mai mult pentru alegeri greșite.

Întrebări de interviu care nu au nicio legătură cu jobul și par desprinse dintr-o comedie absurdă : „Unde te vezi peste 5 ani?” „Dacă ai fi un animal, ce ai fi?” „Cum ai estima câte bile de ping-pong încap într-un Boeing 747?” 

Problema nu e doar la recrutori, ci la un sistem care vrea unicorni pe salariu de măgar, aplică metode depășite și se miră că oamenii buni fug la concurență.

Caii morți în marketing

În loc să-și regândească strategiile de marketing, multe companii aleg să facă mai mult din ceea ce deja nu merge. E ca și cum ai încerca să convingi un cal mort să alerge, doar pentru că i-ai pus potcoave Nike.

Programe de loialitate din epoca dinozaurilor – Companiile aeriene insistă cu sistemele lor de kilometraj, deși 78% dintre mileniali le consideră irelevante. În loc să inoveze, preferă să doar să„monitorizeze concurența” (care surpriză, face la fel), ceea ce se traduce prin „stăm pe margine și sperăm să nu ne depășească prea repede”.

E-mailuri automate care sună ca un robot plictisit – Nimic nu zice „implicare” ca un mesaj generic de genul „Draga client, avem o ofertă specială pentru tine!”. Sigur, personalizarea e grea, dar dacă tot ai un CRM, măcar încearcă să-l folosești pentru altceva decât arhivare.

Evenimente care nu implică pe nimeni – Un stand la o conferință, unde angajații își butonează telefoanele și îți aruncă un pliant când treci. Și apoi se miră că nimeni nu-și amintește brandul lor.

Realitatea? Dacă publicul tău s-a mutat online, dar tu insiști să-i vorbești printr-un anunț în ziar, nu faci marketing, faci arheologie, dar nu știi.

Ce faci cu calul mort?

În Republica Incompetenților, unde birocrația domnește și deciziile sunt luate pe principiul „așa am făcut întotdeauna și a mers”, există un întreg arsenal de metode alternative pentru a gestiona problema calului mort. Sunt sigură că le-ați văzut că doar aveți cai morți și în organizațiile în care lucrați. Enumăr doar câteva:

-  Recrutarea unor experți internaționali care să analizeze dacă e chiar mort sau doar doarme profund.

- Crearea unui grup de lucru pentru optimizarea performanței calului mort.

- Benchmarking: compararea situației cu alte organizații care au avut, la rândul lor, cai morți.

- Lansarea unui program de recalificare a calului mort. Sigur e bun el la ceva.

- Creșterea bugetului pentru hrană, în speranța că va reveni la viață.

- Rebranding pentru calul mort ca fiind un „cal sustenabil”, “nepoluant” cu impact redus asupra mediului

- Propunerea lui pentru o funcție înaltă, eventual politică, unde nu are nimic de făcut pentru că îl vopsim, îi punem ie națională și e suficient să apară rânjind în fotografii.

Caii morți sunt peste tot – Îi vedem, dar avem curajul să descălecăm?

Organizații – Procese învechite, promovări pe pile, ședințe inutile și sisteme IT din epoca floppy disk.

Acasă – Relații care nu mai funcționează, dar pe care le „târâm” de dragul aparențelor, obiceiuri care ne fac rău, dar pe care nu vrem să le schimbăm.

Carieră – Joburi care nu ne mai plac, dar la care rămânem din frică, sisteme de evaluare care recompensează „statul pe scaun”, nu performanța.

Serviciile publice – Sănătatea care tratează hârtii, nu pacienți, administrația care cere ștampile și copii xerox în 2025, transportul public care „merge” doar dacă nu ai altă opțiune.

Politică – Mai ales în politică: aceleași fețe care nu vor descăleca nici dacă putrezește calul, aceleași promisiuni reciclate, aceleași strategii care nu rezolvă nimic, aceeași cai moți și călăreți obosiți.

Nu închei prin a da sfaturi cum să scăpăm de caii morți. Repet doar ce au spus indienii din tribul Dakota: “When you discover you’re riding a dead horse, the best strategy is to dismount.”