Războiul informaţional: alianţa anti-SUA

Este extrem de posibil să ne aflăm deja în prima fază a noului tip de război, cel de-al treilea mondial, un război purtat în lumea informaţiei, cu marea miză a controlului informaţii şi cu oarece victime colaterale printre cetăţeni şi, cu siguranţă, la nivelul viitoarelor relaţii între marile puteri.

Două episoade, Manning şi Snowden, aparent distantate şi deosebite, se unesc deoarce cei de la Wikileaks au devenit acum avocaţii internaţionali în sprijinul fugarului american, arătând că, în fundal, lucrurile ar putea să fie cu mult mai serioase decât sunt ele tratate acum, adică două cazuri separate de trădare prin dezvăluirea de documente confidenţiale. Mai mult, cazul Snowden este infinit mai grav şi mai primejdios pentru securitatea SUA, dar şi a unora dintre aliaţii săi, decât au fost vreodată, cumulate, toate documentele Wikileaks.

Argumente:

1. Bradley Manning, soldatul care a transmis documentele către Wikileaks, era abilitat să lucreze cu fişierele respective. Edward Snowden este un tânăr fără şcoală, cu o acreditare limitată de securitate, nu un militar, nici măcar un analist, ci un operator de sisteme informatice, consultant, salariat într-o companie prestatoare de servicii, „Booz-Allen-Hamilton”. Este uluitor şi de neînţeles cum, din această poziţie, a putut avea acces la unele dintre secretele cele mai bine protejate ale NSA (National Security Agency), mai ales ca nu ar fi putut face parte dintre cei care cunoaşteau deciziile luate de Curtea de supraveghere a spionajului extern (FISA) , documente restricţionate prin lege la un circuit care numără cel mult 100 de persoane...

2. Documentele Wikileaks, oricât de interesante ar fi ele, nu au creat decât neplăceri de imagine sau crize morale la nivelul marilor jucători, aceasta deoarece ele sunt o oglindă a unor evenimente trecute şi văzute prin perspectiva reprezentanţelor diplomatice. Dar, repet, era vorba despre evenimente trecute, unele întâmplate cu mulţi ani în urmă, relevante, dar nu şi profund corozive. În cazul Snowden, se vorbeşte despre sisteme de spionaj active, folosind baze logistice de amploare enormă, destinate operaţiunilor interne şi mai ales externe, împotriva unor ţinte care se pot afla şi pe teritoriul unor ţări aliate...

3. Dacă documentele Wikileaks puteau compromite imaginea unor oameni politici sau tensiona pasager relaţii diplomatice, Snowden dezvăluie funcţionarea sistemelor de spionaj electronic, cîteva dintre ţintele vizate, şi poate pune în pericol extrem de grav operaţiuni în curs de desfăşurare, legate direct sau indirect de folosirea datelor colectate de sistemele de supraveghere, integritatea fizică a unor reţele sau a unor operativi aflaţi fie în misiune, fie implantaţi în reţelele teroriste sau cele de sprijin, aparţinând crimei organizate.

4. Reacţia violentă a oficialilor SUA în cazul Snowden, cu mult mai amplă decât în situaţia lui Manning, s-ar putea explica prin temerea lor că tânărul consultant s-ar putea să aibă dreptate şi să fi avut acces la totalitatea documentelor NSA şi că ar urma noi dezvăluiri de senzaţie. Dacă rămânem doar la sistemul PRISM, spre exemplu, am putea presupune că datele ar privi eventuala folosire a sistemului nu numai în dimensiunea sa pasivă, cea de recoltare de informaţii, dar şi ca element-cheie într-un război cibernetic, cu o dimensiune activă de difuzare de informaţii pe reţelele-ţintă, mai ales pe cele de socializare. Fapt deosebit de interesant deoarece, spre exemplu, Snowden ar putea infirma sau confirma, pe bază de dovezi preluate de la sursă, dacă sunt adevărate aserţiunile privind preocupările legate de controlul reţelelor de socializare care să fie folosite ca element declanşator şi catalizator al unor proteste masive de stradă....

Sigur, în cazul celor doi acuzaţi de catre SUA de trădare a intereselor naţionale, se poate presupune că au acţionat singuri, mânaţi de un spirit de revoltă anti-sistem, din ce în ce mai generalizat la tânara generaţie. Dar, date fiind amploarea şi calitatea accesului la bazele de date ultra-secrete în cazul Snowden, poate să apară şi prezumţia unei prezenţe din umbră de tipul „Deep Throat” din cazul Watergate. Un război declanşat dinlăutrul sistemului împotriva sistemului, deschizând breşe importante nu numai în ce priveşte sistemele de spionaj americane, dar periclitând şi relaţii politice globale, brusc otrăvite şi tensionate la maximum de acest episod.

Toate se explică doar în logica unui nou tip de război, desigur cu altfel de arme, dar care poate să ducă la consecinţe dintre cele mai neaşteptate.