Putem crea o lume mai bună. LSRS şi Tedy

0
0

Avem un potenţial şi o resursă strategică pentru România, care ar merita a fi evaluată şi exploatată, pentru că acolo în străinătate, unde trăiesc, ei redau onoarea ţării noastre, mulţi studiind la universităţi de prestigiu, sunt apreciaţi de profesorii lor sau ocupă poziţii de top.

Viaţa este în mod clar o sumă de întâlniri. Uneori tu le alegi, alteori nu. Întâlniri întâmplatoare, planificate, fericite şi mai puţin onorabile, cu persoane minunate care îţi pot influenţa destinul şi pe care te poţi baza oricând cât şi cu persoane care te influenţează în defavoarea ta într-un mod extrem de regretabil. Uneori constaţi târziu influenţa negativă a celor apropiaţi şi totuşi nu reuşeşti să o îndepărtezi.

În dezbaterile şi prezentările mele publice cu tinerii adolescenţi, când deseori se trezesc în situaţii problematice (uneori la limita dintre delincvenţă şi infracţiune) şi dau vina pe anturaj, am o vorbă pe care deseori le-o repet: spune-mi ce prieteni ai ca să-ţi spun ce viitor ai. Prietenii tăi, familia ta, partenerii de viaţă, partidul, comunitatea sunt cei care te influenţează fie că vrei sau nu.

De câţiva ani, mi-am ales printre prietenii care să mă influenţeze o comunitate de studenţi şi absolvenţi români din străinătate, care se adună la fiecare început de ianuarie la Palatul Parlamentului printr-o gală pentru a recunoaşte excelenţa academică a colegilor lor. Pe unii îi văd o singură dată pe an venind din ţări îndepărtate special pentru această întâlnire şi îi regăsesc la fel de neschimbaţi în prietenie. În seara de 5 ianuarie erau adunaţi peste 600 de persoane în Sala „C. A. Rosetti” a Palatului Parlamentului, tineri studenţi, părinţi, cercetători, academicieni, diplomaţi, personalităţi ale vieţii academice, politice, private şi sociale. Un eveniment marca LSRS, aflat la a opta ediţie, moderat de Dragoş Preda şi Roxana Stăniloiu. În clădirea acea imensă, opera înspăimântătoare a unui megaloman, rar se desfăşoară astfel de întâlniri de suflet.

LSRS nu este decât un ONG fondat în 2009 ce adună peste 12.000 de membri şi care se organizează prin voluntariatul a 300 de tineri din întreaga lume, tineri ce studiază, cercetează sau lucrează în ţările din toate colţurile lumii ce s-au organizat în filiale în 39 de ţări inclusiv Norvegia, America, Rusia, Japonia şi recent Australia. Un potenţial şi o resursă strategică pentru Romania, care ar merita a fi evaluată şi exploatată pentru că, acolo unde trăiesc, ei redau onoarea ţării noastre, mulţi studiind la universităţi de prestigiu, sunt apreciaţi de profesorii lor sau ocupă poziţii de top.

Juriul care decide anual oferirea de premii în cadrul acestei gale întotdeauna este condus de preşedintele Academiei Române. Deci nu e vorba de o afacere conjucturală. Anul acesta, au fost 48 de finalişti de pe mai multe continente. Premiul cel mare a fost câştigat de suceveanca Cristina Bleorţu, lingvistă, în prezent doctorandă la Universitatea din Oviedo - Spania şi Universitatea din Zurich - Elveţia. Aşa că Cristina a dărâmat acea prejudecată cum că lingviştiilor, în contradicţie cu inginerii şi IT-iştii, nu le este apreciată performanţa.

Printre premianţi s-a numărat în Europa, Eliza Casapopol, matematiciană la Universitatea din Oxford, şi chimistul Adrian Gâinar, doctorand la Universitatea din Manchester, în America istoricul Florin Ştefan Morar de la Universitatea Harvard şi în Australia, Alexandra Florea de la Universitatea Deakin. De ce nu am putea vorbi mai mult despre ei şi despre ce fac şi ce ar putea face aceştia pentru România? 

Recomand doamnei ministru Andreea Păstârnac, ce conduce proaspătul Minister al românilor de pretutindeni, să cunoască şi să beneficieze de activitatea şi prestigiul acestor tineri şi să îi sprijine în proiectele lor. Au deja o experienţă de 8 ani. Mă gândeam cum ar fi tradus în engleză acest minister? Romani de pretutindeni?! Chiar aşa?

Tedy de la Colectiv - cea mai puternică forţă psihică!

Printre invitaţii speciali care au transmis mesaje puternice, sincere şi motivaţionale pe parcursul celor trei ore, s-a regăsit şi o voce cunoscută sub numele de Tedy Ursuleanu, supravieţuitoarea din Colectiv. Tedy (Mariana Oprea), arhitect de profesie, însoţiţă de mama şi fratele ei, a urcat pe scenă în faţa a 600 de persoane pentru a ne vorbi despre puterea artei. Ne-a adus chiar primul desen făcut de ea în spital cu mâinile bandajate.

image

Înainte de a se anunţa premiul special pentru arte, primit de pianista Daria Tudor, Tedy ne-a oferit cel mai emoţionant moment al acelei seri pentru că vedeam în faţa noastră cel mai puternic om care a învins la propriu moartea în ziua de 30 octombrie 2015 şi mai târziu, luptând luni de zile cu efectele arsurilor. S-a făcut linişte totală. O tânără care primise puţine şanse la viaţă, după două luni de sedare pe un pat de spital din Viena, cu degetele mâinilor amputate, cu pielea corpului arsă pe 45% din suprafaţă, după repetate intervenţii chirurgicale, la mai puţin timp de 1 an de la externarea sa are forţa psihică de a se adresa unei săli întregi. Şi sala să primească mesajul ei atât de modest, sincer şi revelator.

O tânără care a trecut pe lângă moarte ne vorbeşte cu pasiune despre viaţă, lucruri frumoase, artă, puritate şi o lume mai bună. Şi o face cu maximum de sinceritate şi autenticitate pentru că toţi am simţit cuvintele ei izvorâte din suflet, nu de pe hârtie. Pentru mine, pentru mulţi din sala aceea impunătoare, Tedy a reprezentat o astfel de întâlnire marcanta din viaţa, care îţi poate influenţa destinul. Nu trebuie decât sa iţi deschizi inima şi să asculţi mesajul ei cu respect şi preţuire. Ca psiholog, pot admite că Tedy este model de forţă psihică.

În februarie va suferi o altă operaţie. Am văzut cum s-a adaptat cu proteza bionică şi cred că va depăşi cu succes fiecare provocare din viitorul apropiat. Am uitat prea repede de supravieţuitori, de familiile lor şi de sprijinul pe care noi, cetăţeni obişnuiţi, şi voi, reprezentanţi ai instituţiilor statului, suntem datori să îl oferim pe termen lung, pentru că odată cu externarea, tratamentul medical, psihologic, suportul social, financiar continuă luni şi ani. Integrarea socială nu este un deziderat atins punctual, ci unul ce se obţine treptat. Un loc de muncă asigurat, o relaţionare socială benefică se dobândesc cu dificultate şi nu e suficient. Am fost încântat că la Gala LSRS a fost prezent şi secretarul de stat domnul Raed Arafat, care a sprijinit şi sper fie alături de comunitatea Colectiv.

Cu sau fără voia ei, Tedy a devenit o voce şi un model pentru mulţi dintre noi. Vă dau un simplu exemplu. În decembrie, alături de colegii ei supravieţuitori, a transmis un mesaj video ce încuraja oamenii să voteze, mesaj ce a adunat în câteva zile aproape 900.000 de vizualizări şi 10.000 de share-uri. Mi-a spus ca doreşte să participe la competiţi sportive, ca are în plan alte proiecte de expoziţii şi publicarea unui album. Sper cu tărie să continue implicarea ei socială atât de necesară şi sper să învăţăm din fiecare gest al ei. Eu o voi urmări cu atenţie!

Citiţi mai jos discursul rostit de Tedy la Palatul Parlamentului:

În momentul în care am primit propunerea de a vă vorbi, m-am gândit că nu sunt ceea mai în măsură să fac lucrul acesta, dar ceea ce merită menţionat nu este ce am dăruit eu artei, ci mai exact ce mi-a dăruit ea mie.

Am pornit pe drumul acesta la 10 ani, pe când dădeam admiterea la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, nu aveam nici un talent şi abia dacă puteam schiţa simetric o natură statică. Însă odată cu trecerea aceasta mi s-a deschis o altă lume, a onestităţii, a lucrurilor frumoase în cea mai pură formă a lor, a depăşirii oricăror bariere, a infinitului imaginaţiei.

După accidentul de pe 30 octombrie 2015, am stat mai bine de 3 luni în spital, primind vizite cel mult 2 ore pe zi, în rest eram doar eu şi visele mele, creându-mi o altă lume, în care puteam vorbi, merge şi face lucruri normale. Visând la zilele în care voi putea merge la teatru, la un concert sau să pictez din nou. Am adus cu mine primul meu desen realizat în luna ianuarie, în spital, aveam mâinile bandajate iar singura modalitate de a desena era să ţin un marker destul de gros şi de a scrijeli cu el perpendicular pe o coală, iar lucrul ăsta pentru mine însemna tot, după luni de tăcere este ţipătul disperat după normalitate. Astăzi pictez cu ambele mâini şi sunt fericită că mă pot exprima aşa cum ştiu s-o fac cel mai bine, prin imagini.

Cu ceva ani în urmă, am predat cursuri de desen şi am fost întrebată dacă cineva trecut de prima tinereţe ar putea să mai înveţe să deseneze. Şi am răspuns ferm DA! Pentru mine arta nu este atingerea idealurilor, a perfecţiunii, nu stă în studiul compoziţiilor, a tuşelor si a cromaticii, nu este tehnică sau talent înnăscut, pentru mine arta înseamnă doar sensibilitatea sufletului, este trăirea brută şi nefiltrată a tot ceea ce trece prin tine, sinceritatea absolută, nebunia şi pasiunea fără limite, dăruirea unei părţi din sufletul tău, curajul de a te sacrifica judecăţii celorlalţi.

Arta este îndoiala, reproşul că puteai mai bine, nesătula senzaţie de progres, hârtia mototolită şi aruncată la coş, răbdarea migăloasă şi uneori frustrarea lucrului neîmplinit, sunt fricile şi depăşirea lor, este întreg procesul de formare personală. Este însăşi viaţa trăită în palierele conştiinţei.

Creativitatea, din perspectiva mea, este acea super putere pe care ţi-o poţi dezvolta, indiferent de vârstă, pregătire sau limitări fizice, o unealtă cu care poţi construi realităţi viitoare. Gândiţi-vă doar că fără această putere, nimic din toate cele create de om nu ar fi existat, nici un proces tehnologic sau ştiinţific nu ar fi fost folosit, iar lucrul ăsta nu le face cu nimic mai puţin reale, ele sunt posibile, dar trebuie ca mai întâi să ia naştere în conştiinţa noastră.

Pot spune că fără puterea de a mi crea o realitate imaginară a unei perioade mai bune, nu aş fi reuşit să trec peste toate cele întâmplate şi nu trebuie niciodată să ne oprim din a schiţa o lume mai bună.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite