Protagoniști de lux în „Boema” la Cluj-Napoca
0Anul comemorativ Giacomo Puccini este la culminație în preajma zilei de 29 noiembrie, în care acum 100 de ani se stingea marele exponent al verismului.
Opera Națională Română din municipiul de pe Someș a anticipat momentul și a programat o nouă producție a uneia dintre cele mai populare și iubite lucrări, „Boema”, cu premieră absolută la Torino în 1896 sub bagheta lui Toscanini.
La Cluj-Napoca, primul spectacol al noii montări semnate de regizoarea Mihaela Sandu-Bogdan a avut loc pe 24 noiembrie într-o distribuție de excepție, demnă de orice scenă lirică mondială, grație protagoniștilor rolurilor principale, soprana bistrițeană Anita Hartig și tenorul american Stephen Costello. Ambii fuseseră parteneri chiar în opusul puccinian la Metropolitan Opera House, New York City, premisă suficientă pentru ca publicul clujean să trăiască o atmosferă unică de înaltă artă și creativitate, datorată a două importante glasuri ale lumii moderne.
Rolul Mimì a fost și primul în care am văzut-o pe Anita Hartig la București în premiera regizată de Ionel Pantea (2008), care a recomandat-o în mod deosebit. A avut dreptate și cele 11 spectacole și concerte în țară și la Opera de Stat din Viena prin care i-am urmărit întrucâtva (live) cariera au demonstrat o progresie excepțională neîntreruptă care au dus-o la realizări de mare clasă, Acum se află într-un moment de vârf al maturizării artistice, în care glasul are o împlinire impecabilă, bazată pe culoarea vocală cu rezonanțe și armonice radiind prețios, pe rotunjimea sonoră, pe cursivitatea tratării prelungi a desenului melodic în omogenitate pe întreg ambitusul.
Pe lângă toate acestea, există în cântul Anitei Hartig o cuceritoare măiestrie interpretativă, care pornește de la lirismul pur, ingenuu și inocent al sunetului (intrarea din actul întâi), trece prin nuanțe de mare sensibilitate înfățișând o fire simplă și emotivă de eroină pucciniană, plină de naturalețe (prima arie), merge către sonorități bogate și rafinate, inflexiuni maleabile (scena cu Marcello, aria și sfârșitul actului al III-lea cu Rodolfo) până la expresia pasională îndurerată cu grave di petto impresionante, răscolitoare, cutremurător profetice sau la rostirile duios înlăcrimate, emoționante, dulci rememorări din actul final. Anita Hartig, o mare cântăreață, o mare artistă, un model.
I-a fost alături Stephen Costello, tenor liric în esență, dar cu accentuări spinte, care știe să redea spiritul poetic al lui Rodolfo, împreună cu frământările, îndoielile ulterioare sau în întreg tragismul deznodământului. Un Rodolfo emoțional, a cărui primă apropiere de Mimì face să plutească în eter sentimentul de iubire. Glasul este plăcut timbrat, frumos dezvoltat pe întinderea vocii, cu „pasaj de registru” fluid și cu o respirație bine controlată, care îi asigură o lungime de frază ce îi servește și contururilor ductile de expresie, și culorilor în mezzoforte (iată, același final de act III). Sfâșietoare au fost strigătele disperării „Mimì!, Mimì!” ale ultimei pagini a operei.
Altă invitată din străinătate, soprana rusă Elizaveta Ulakhovich, a fost o Musetta plină de șarm, nerv, cu mișcări inspirate și bine potrivite comportamentului frivol al eroinei, dar cu trăire intensă, plină de durere lăuntrică în momentele ultimelor clipe de viață ale lui Mimì. Valsul „Quando m'en vo'” a avut strălucire și adresare insinuantă. Păcat că notația lui Puccini din partitură cu filajul până la piano al notei acute de Si natural este atât de rar respectată, interpretele preferând o încheiere incisivă în forte.
Grupul celor patru prieteni a fost completat de baritonii Florin Estefan (Marcello în bună formă, prin care și-a expus vocea cu sunet velurat), Cristian Hodrea (Schaunard spiritual în replici) și basul Corneliu Huțanu (Colline, cu exprimare mai severă, dar plină de substanță a ariei „Vecchia zimarra”). A fost o echipă sudată, căreia Stephen Costello i s-a integrat de minune, fixând atmosfera cu adevărat boemă dorită de compozitor, de libretiștii Illica și Giacosa.
De fapt, întreaga distribuție a fost bine cumpănită și îi numesc aici pe tenorul Cezar Baltag (Parpignol pitoresc), bașii Simonfi Sándor (caricatural Benoît), Petre Burcă (elegant și curtenitor Alcindoro), Alexandru Potopea (Sergentul) și Tudor Demeter (Vameșul).
Bagheta i-a aparținut italianului David Crescenzi, cu solidă experiență în lirica conațională, cu aplecare spre cea veristă. A condus Orchestra Operei clujene aflată în seară fastă, cu atenția necesară creionării atmosferei sentimentale, de vioiciune, de conflict interior și de reculegere în fața morții, traiecte definitorii în actele opusului puccinian. Crescenzi, cu tempi bine aleși ținând cont de marea tradiție din Peninsulă, a conturat accente și a indus colorizări afective corespondente momentelor tramei. În stabilirea climaxului festiv din actul al doilea l-au susținut admirabilele corale ale Operei clujene (dirijor, Corneliu Felecan) și copiilor Junior VIP, pregătiți de Anca Mona Mariaș.
Echipa de producție a fost numeroasă. În jurul regizoarei s-au strâns scenograful Dragoș Moldovan, designer-ul video Luca Attili, lighting designer-ii Samuel Barani, Liviu Popa, Bogdan Petru Pop, alături de Ovidiu Mircioiu Cheța (video). A rezultat un spectacol veridic, pulsând de naturalețe, într-o viziune eminamente clasică și un spirit al detaliului scenic, aș risca termenul, zeffirellian. Mansarda celor patru prieteni, cafeneaua Momus cu ale sale două înalte etaje încântător luminate și curte străjuită de arbori, taverna de la bariera Parisului în care picta Marcello, toate aveau perspectiva Orașului Luminilor, La Ville-Lumière. Printre decorurile minuțioase a apărut chiar un automobil de epocă, se pare, proprietatea Musettei sau a lui Alcindoro dăruit acesteia. Costumele au avut desene atractiv diverse, pentru o lume diversă, pestriță, veselă și participativă în seara sacră a Ajunului de Crăcium.
Inedită a fost acoperirea pauzei dintre primele două acte, prin citirea în mijlocul sălii de către un narator, actorul invitat Mihai Nițu, a unui eseu al regizoarei Mihaela Sandu-Bogdan. Subiectul? Evident despre Puccini, viața, necazurile, gândurile, frământările. Cu citate din scrisorile maestrului. Desigur despre „Boema”, eroi și eroine, despre profilurile lor caracterologice Multe idei meritau a fi reținute din această succintă lecție, dacă vreți, în spirit educativ.
Opera Națională Română din Cluj-Napoca a onorat în cel mai înalt grad Centenarul puccinian printr-un spectacol de admirat și, cum titram, cu protagoniști luxoși, o rară reunire în stagiunile indigene.
Se încarcă comentariile...
