Procesul de îmbarcare: provocări actuale și soluții pentru optimizarea timpilor de boarding în România

Deși poate nu credeți, îmbarcarea pasagerilor într-un avion reprezintă unul dintre cele mai dificile procese operaționale ale companiilor aeriene. Pentru pasageri poate părea ceva simplu și previzibil, însă „boarding-ul” este o etapă complexă, cu o logistică riguroasă în spate, destinată reducerii timpilor petrecuți la sol și asigurării unei eficiențe maxime. România, prin aeroporturile sale majore, Otopeni, Cluj-Napoca și Iași, ar putea implementa pe scală largă metode testate internațional pentru a îmbunătăți această etapă și pentru a reduce așteptările inutile și întârzierile de zboruri, câștigând astfel respectul clienților și o competitivitate mai ridicată în piața regională.

Provocări în boarding: exemplele internaționale și lecții pentru noi

De la metoda „din spate-n față” (back-to-front) la ”îmbarcarea pe zone” (boarding zones), companiile aeriene experimentează diverse strategii, încercând să identifice cea mai eficientă metodă. Majoritatea aeroporturilor internaționale cu ștaif, inclusiv unele din Europa Centrală și de Est, au adoptat metoda pe zone, introdusă de United Airlines în anii ’90. Procesul presupune împărțirea aeronavei în secțiuni, îmbarcarea pe grupuri (de obicei 3-4) sau de la locurile de la fereastră și avansând către cele de pe culoar. În acest mod, pasagerii au mai puține interacțiuni între ei, minimizându-se astfel timpul pierdut la urcare, așteptarea pe culoare și la depozitarea bagajelor în compartimentele de deasupra (hatrack).

Bine, metoda poate nu este ideală pentru toți pasagerii, însă în România, unde transportul aerian a devenit și mai accesibil în ultimii ani 10 ani, aeroporturile ar trebui să își ajusteze metodele pentru nevoile specifice pieței locale. Una dintre marile provocări rămâne gestionarea grupurilor de călători și a familiilor, care sunt de obicei mai greu de separat în fluxul de îmbarcare. O altă provocare pentru noi este infrastructura relativ restrânsă, care poate limita implementarea unor metode mai eficiente de îmbarcare din lipsa spațiului dedicat.

Însă acum nimeni nu oprește agentul de la poarta de îmbarcare să anunțe la microfon că în scurt timp începe îmbarcarea pentru zborurul X și că se roagă ca la început să vină la verificare doar pasagerii care au loc la fereastră. De obicei A și F. Și uite și așa mai reduci coada...

Modele testate și soluții. Când vedem și la noi?

Îmbarcarea pe baza „Steffen method”, dezvoltată de astrofizicianul Jason Steffen, rămâne o soluție promițătoare. Ea presupune îmbarcarea pasagerilor în valuri, pornind de la locurile de la fereastră situate la rânduri alternative (ex. 18A, 8F), apoi progresând către alte rânduri în mod similar, iar în final se ajunge la locurile din mijloc și, ulterior, de la culoar. În teste, acest proces s-a dovedit cu aproximativ 30% mai rapid decât alte metode actuale. Deși aplicarea acestui model pe scară largă ar necesita o gândire bine pusă la punct și o sincronizare optimă, cel mai mare aeroport internațional din România ar putea încerca aceste procese prima oară pe rutele interne, unde volumul de pasageri este mai mic și, ulterior, să extindă metoda pe rutele internaționale.

Santiago Urquijo - Getty Images

Efectele întârzierilor de boarding în România și costurile implicate

Fiecare minut suplimentar la sol se traduce într-o pierdere financiară considerabilă pentru operatorii aerieni, fie că vorbim despre TAROM, HiSky sau chiar și companii low-cost ce operează în România. Southwest Airlines din SUA estimează pierderi de milioane de dolari dacă durata boarding-ului crește cu doar câteva minute per zbor. Plus că o întârziere în procesul de îmbarcare unui zbor de dimineață are efecte în lanț pe parcursul întregii zile operaționale, întârziind cursele următoare și forțând personalul aerian să-și ajusteze programul, ceea ce aduce un cost suplimentar pentru companiile de handling și operatori​​.

În acest context, s-ar putea aduce o valoare adăugată prin implementarea unor soluții simple și eficiente, cum ar fi optimizarea zonei de îmbarcare și introducerea unui flux optimizat de pasageri (sequential boarding), eliminând pauzele inutile din proces. Ar putea fi adaptată îmbarcarea duală (dual-door boarding), unde pasagerii urcă pe ambele părți ale aeronavei, proces testat cu succes de Alaska Airlines, însă, bineînțeles, în mod organizat.

Prioritizarea și segmentarea îmbarcării: nevoile pasagerilor români

În România, o bună parte din pasageri călătoresc cu bagaje de mână voluminoase pentru a evita costurile suplimentar, bagajul de cală. Acest lucru adaugă presiune asupra spațiului pentru bagaje din cabină și încetinește boarding-ul. Un model adaptat de ”prioritizare” ar putea ajuta la gestionarea acestei provocări. Companiile ar putea introduce o „bag drop zone” separată pentru cei care au bagaje de mână mari, asigurând un flux mai eficient pentru pasagerii fără bagaje. Și asta nu doar la ATR-uri.

Experiența globală arată că oferirea unor beneficii pentru îmbarcarea timpurie, inclusiv servicii „priority boarding” pentru pasagerii frecvenți, poate contribui la fluidizarea procesului. Revin la SUA, unde această metodă a devenit rapid un serviciu profitabil, iar companii ca JetBlue și American Airlines taxează pentru acest beneficiu, oferind un avantaj financiar în plus. Și la noi e așa, dar nu peste tot. Aeroporturile românești ar putea lua în considerare modele similare, fie prin colaborarea cu operatorii aerieni locali, fie prin includerea acestor servicii în cadrul planurilor de dezvoltare viitoare.

Rolul autorităților și al companiilor aeriene în îmbunătățirea procesului de boarding

Implementarea unui proces de boarding mai eficient ar putea fi facilitată printr-o colaborare strânsă între operatorii de aeroporturi, companiile aeriene și autoritățile aviatice. Având în vedere că aeroporturile din România au făcut investiții semnificative în modernizarea infrastructurii, utilizarea de fonduri europene ar putea fi un element esențial pentru realizarea acestor îmbunătățiri.

Reducerea timpilor de îmbarcare pe aeroporturile din România ar aduce nu doar o creștere a eficienței operaționale, ci și o experiență îmbunătățită pentru pasageri, consolidând astfel competitivitatea industriei aviatice locale în fața operatorilor din alte țări europene. Implementarea unui model eficient de boarding ar necesita angajamente serioase și investiții pe termen lung, dar ar contribui semnificativ la dezvoltarea unei aviații românești eficiente și moderne, capabile să răspundă cerințelor actuale ale pieței.