Premieră mondială absolută la Opera Națională București, „Procesul lui Eichmann” de Gil Shohat
0Este o comandă făcută de prima scenă lirică a țării către compozitorul israelian Gil Shohat, care a pus în pagini muzicale piesa omonimă de teatru a dramaturgului conațional Motti Lerner. Inițiatoarea și susținătoarea proiectului în România a fost președinta și întemeietoarea Fundației Magna Cum Laude-Reut și a Complexului Educațional Laude-Reut, Tova Ben-Nun Cherbis.
Avanpremiera din 29 martie ne-a făcut cunoștință cu o lucrare majoră în 2 acte și 66 de scene, cu 29 de personaje și 37 de interpreți cântăreți și actori, plus figuranți, printre care 10 copii. O superproducție realizată cu concursul Orchestrei, Corului și Corului de Copii ale Operei Naționale București, dirijor Daniel Jinga, dirijori de cor Adrian Ionescu și Ethan Schmeisser, dirijoare a Corului de copii Smaranda Morgovan.
Creatorii producției au fost regizorul Erwin Șimșensohn, scenograful Dragoș Buhagiar, înconjurați de Andrei Cozlag (Videodesign), Daniel Klinger (Lighting design), Andrei Kerestely (Sound design). Asistent de regie a fost Alexandru Nagy, asistent de scenografie Vladimir Iuganu iar adaptarea muzicală a aparținut Mirelei Grădinaru.
Peste trei ore de muzică au ținut cu sufletul la gură un public numeros, imersat în detaliile procesului unuia dintre cei mai mari criminali de război din istorie, fostul locotenent-colonel nazist Adolf Eichmann, principal responsabil pentru organizarea și implementarea „soluției finale” de exterminare a evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Prin esența și realizarea sa, opera lui Gil Shohat este un monument comemorativ etern închinat victimelor Holocaustului.
A fost structurată pe mai multe planuri, procesul propriu-zis care a avut loc la Ierusalim în 1961, cu implicarea acuzatului plasat într-o boxă de sticlă, a completului de judecată, magistraților acuzării, avocaților apărării, a unor martori esențiali câteodată susținuți de scene teatrale live reproducând episoade cutremurătoare sau de imagini-document filmate autentic în timpul războiului, apoi secvențe petrecute în perioada procesului în birourile cancelarului german, în birourile tribunalului sau ale primului ministru israelian. Totul ingenios plasat pe scenă de Șimșensohn și Buhagiar în înalta sală de judecată care a permis secvenționările și proiecțiile, inclusiv amplasarea corului supraviețuitorilor. Boxa acuzării glisa pe șine în centru.
Prin mijlocirea regizorului și scenografului s-a reușit o mizanscenă de autenticitate, coerentă, cu momente de dramaturgie intensă, venite îndeosebi din tragicele mărturii aduse în proces de cei ce au trăit ororile, comunicate cu impresionantă tristețe, îndurerate stări de spirit și sobrietate cutremurătoare, fără nicio teatralitate. Stane de piatră.
În spectacol fiind folosită multă proză, dialoguri, monologuri, compozitorul a asociat cântăreților remarcabili actori de teatru pentru un număr de personaje, inclusiv cel din titlu. Eichmann însuși a apărut astfel în toată hidoșenia, sfidător, ironic, mincinos, cinic, impertinent, disprețuitor, fără scrupule și regrete. Execuția s-a făcut nu numai în numele tribunalului, ci și a celor șase milioane de acuzatori ipotetici, uciși de naziști, așa cum rostește în deschiderea rechizitoriului procurorul Hausner.
Scene conflictuale între directorul general al Cancelariei de la Bonn, Hans Glonke, fost nazist și partea israeliană sunt bine redate, pigmentând politic acțiunea.
Din unghi muzical, simfonismul lui Gil Shohat este foarte complex, componistica apare diversă, eclectică și inspirațiile vin dintr-o mare diversitate stilistică. Se pot întrezări sonorități preclasice, unele scriituri aduc a clasicism, multe a romantism, modernism sau chiar postmodernism. De asemenea se disting teme de tradiție muzicală evreiască. Compozitorul însuși citează belcantoul printre surse. Privind în ansamblu, se observă personalizări instrumentale bine alese, de la violine singulare la flaute suave, de la suflători în lemn însoțiți de harpă la alămuri dezlănțuite, ca să nu mai vorbesc de copleșitoarele pasaje în tutti. Alături de recitative și declamații strumentato, muzica servește foarte bine ideea dramaturgică, succesiunea celor 66 de scene și atmosfera generală. Eclectica stilistică poate face ca gândul să zboare la ideea că opera ascunde o condamnare a crimelor abominabile comise pe parcursul multor secole, dimensiunea sa crescând. Dar scopul principal rămâne procesul și condamnarea călăului nazist.
Orchestra a funcționat impecabil, dirijorul Daniel Junga a asigurat cursivitate discursului muzical, a respirat cu vocaliștii și a asigurat fermate, opriri pentru momente de reflecție. Suplețea baghetei ar fi putut să ducă la renunțarea utilizării microfoanelor.
Pentru cântăreți, partitura este scrisă vocal, sunt multe arii care pot intra în repertorii, grație structurii, țesăturii destinate glasurilor și dificultății. Mă gândesc la personaje ca demna Erna Peretz, Yechiel Dunnur cel care leșină la sfârșitul depoziției, tulburat de amintiri, temătorul și amenințătorul Hans Globke sau Robert Servatius, avocatul apărării și nu numai. Chiar Vera Eichmann, soția, care devine la un moment dat în acuzatoare.
Impresionante sunt corurile supraviețuitorilor (simbolic, regizorul le-a pus ochelari negri) acompaniate sau a cappella la începuturi și sfârșituri de acte, inclusiv în lunga secvență încheietoare a operei, o corală monumentală în care s-a strecurat cântarea tristă a unei martore ce își plânge mama. Opera se finalizează astfel, lăsând cugetele să lucreze.
Din extinsa distribuție notez câteva excelente nume de perechi cântăreți/actori: Adolf Eichmann – Alexandru Constantin/Marian Râlea, Gideon Hausner – Iustinian Zetea/Emilian Oprea, Gabriel Bach – Andrei Cocîrlea/Alexandru Nagy, Sara Fried – Ada Navrot, Hans Globke – Leonard Bernad/Alexandru Papadopol, Anna Vogel – Raluca Aprodu, Robert Servatius – Adrian Mărcan/George Remeș, Liesel Grude – Sorana Negrea/Ioana Anton, Moshe Landau – Dan Indricău, Vera Eichmann – Mihaela Ișpan/Natalia Ester, Erna Peretz – Florentina Soare, Rivka Ioselevka/Esther Goldstein – Oana Andra, Yehuda Nakon – Damian Vlad, Yechiel Dinnur – Adrian Dumitru, Mama – Madeleine Pascu/Veronica Anușca, Fiica – Mădălina Barbu etc. etc.
Din punct de vedere dramaturgic, muzical și teatral, „Procesul lui Eichmann” de Gil Shohat este o epopee, un spectacol de la care pleci tulburat, cu o durere adâncă în suflet și cu gândirea neclintită că asemenea fapte cumplite, generatoare ale unei atari teme de libret, nu trebuie să se mai întâmple niciodată, niciunde.
Se încarcă comentariile...
