Premieră europeană la Târgovişte

În timp ce sala de spectacol este scufundată în întuneric, pe scenă se apride lumina mărilor şi a lunii, albastrul transparent al infinitului acvatic este străbătut, în jumătatea ființei sale, de lumina Selenei. Şi astfel, spectatorul devine, de la început, martorul fascinat al acestei poveşti mitologice, în care oamenii par că vor să atingă măreția şi, mai ales, puterea zeilor. Astfel începe spectacolul Argonautas, pe care l-am văzut în deschiderea recent-încheiatului Festival al Artelor Spectacolului BABEL, organizat de Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte.

Această coproducție româno-coreeană reprezintă o premieră europeană, căci, aşa cum spunea Prof. Jeungwoo Son, preşedintele Asociației Teatrale din Coreea de Sud, este prima dată când actorii sud-coreeni joacă pe aceeaşi scenă cu actori din Europa, adică cei ai Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Încă de la începutul spectacolului eşti impresionat de forța expresivă a Întregului, de la scenografie şi costum la jocul actoricesc, de la universul sonor la coregrafie. Un tot armonios, semnat de regizorul şi scenograful Mc Ranin, care a cules şi a adaptat, alături de scriitorul Darko Lukić, textele ce stau la baza acestei poveşti intens-vizuale, despre Iason, Argonauții săi şi Ceilați (muritori sau nu).

Dar nu doar încă o montare bazată pe mitul grecesc a țintit Mc Ranin, autorul spectacolului, ci un discurs artistic modern, despre una din problemele arzătoare ale zilei de azi: migrația şi relația cu Celălalt, cu necunoscutul. Şi, pentru a vorbi despre azi, la modul esențial, regizorul a recurs la materia bogată a mitului grecesc, fiindcă înțelepciunea milenară a fortificat în arhetipurile mitologice, experiența umană cu propria existență mundană şi cu lumea de dincolo.

Şi pentru că nu voia să spună povestea mitologică în sine, ci să-i folosească puterea de semnificație, autorul spectacolului a renunțat la detaliile povestirii (cine şi de ce l-a trimis pe Iason etc., etc.), reținându-i esența: Călătoria spre şi dinspre alte țărmuri, călătoria spre alții şi spre sine.

“Această apropiere nu a apărut din neant”, scria Mc Ranin. “Participarea Coreei de Sud la BABEL a fost substanțială, prin prezența Companiei „CHANGPA”, apoi prin trupele coordonate de Jeungwoo Son, pe atunci președintele Seoul Theater Bomb Festival. Desigur că s-a legat și o prietenie. Am descoperit în primul rând că între țările noastre sunt foarte multe lucruri similare... istoria nu ne-a răsfățat. Cele două țări s-au aflat mereu la granița unor mari imperii. Teritoriile au fost ocupate și apoi separate... noi am cunoscut comunismul... coreeni de nord încă îl trăiesc.

Și România și Coreea încearcă să-și afirme identitatea culturală într-o lume orientată spre globarizare.”

Iar România şi Coreea de Sud sigur şi-au găsit o cale de afirmare îngemănată a identității lor culturale, prin coproducția Argonautas. Pornit în căutarea Lânii de Aur, semn al puterii regeşti şi al bogățiilor din lumea răsăriteană, Iason (expansivul bine-stăpânit Mircea Silaghi) străbate mările şi întâlneşte pe diferite țărmuri, diferite seminții necunoscute lui. Şi, cu spiritul său de conducător puternic, le trece prin sabie, pentru a le supune, chiar şi atunci când acestea îl întâmpină cu prietenie, ceea ce îi atrage mustrări aspre din partea lui Heracle (monumentalul Alexandru Iezdimir), eroul-zeu ce-i călăuzeşte pe argonauți.

Căci tocmai acesta este hybris-ul lui Iason, excesul personalității sale, care nu-i vede pe străini decât ca pe ținte de cucerit, nu ca pe persoane de descoperit. Şi care chiar şi cu cei apropiați lui, cum este clarvăzătorul Mopsus (expresivul, aeralul Euiryeong Lee), ce înțelege limbajul păsărilor, se poartă ca un stăpân absolute, dându-i porunci ferme, nu adresandu-i rugăminți.

Ca un stăpân se poartă şi cu Medeea (puternica şi înflăcărata Eunjung Hong şi alter ego-ul ei, Medeea 2, neliniştita şi contorsionata Oana Marcu), străina care, îndrăgostindu-se de el, îl ajută să fure Lâna de Aur, straşnic păzită de un dragon, nesocotind astfel avertismentele tatălui ei, regele Colchidei (sculpturalul Sanghoon Kang).

Alături de Iason, Medeea este un personaj central, atât în mitologia greacă, cât şi în coproducția româno-coreeană, căci însoțirea ei cu Iason, pe care îl urmează în expediție, părăsindu-şi pământul natal, i-ar fi putut aduce acestuia şansa de a se deschide spre celălalt, căci necunoscuta i-a devenit soție şi mamă a copiilor săi. Dar minunea nu se întâmplă, căci într-o sfâşietoare scenă din Argonautas el o destramă sufleteşte şi o violentează fizic, spunându-i că n-a iubit-o niciodată.

Şi astfel, neînfricatul Iason rămâne singur şi sfâşiat de neputința sa de învingător, aceea de a fi alături de oameni: “Aceasta este povestea mea. Povestea exilatului. [...] Pentru exilați nu există adăpost până la moarte.”, spune el, înainte de a se pierde în mare.

Dar chiar dacă personajele principale, cuplul Iason – Medeea ocupă prim planul, spectacolul este construit ca o bijuterie de muzică de cameră, cu mijloace puține, dar esențiale, ce produc un efect major. Cuvintele rostite în română şi coreeană îşi dau răspuns, mobilitatea conştientă de sine, a corpurilor actorilor români se întâlneşte cu statuarul sau mobilitatea ritualică a celor coreeni, alcătuind un ansamblu din simplitatea esențială a căruia străluceşte sensul.

Acest ansamblu îngemănează mişcarea ritmică, atent calculată de coregraful Hugo Wolff, şi perfect executată de vâslitorii care trec prin fundal, în mijlocul apelor, ca nişte vechi argonauți, purtând pe cap, ca o premoniție, căşti de cosmonauți. Aceştia îmbracă apoi somptuoasele veşminte ale personajelor individuale: Radu Câmpean este Orfeus, Cristian Olaru şi Hyeong-Gun Kim devin Castor şi Polux, statuarul Taeyoon Kim este regele Korculei, Eunju Lee devine dădaca, iar cei care deschid această intrare în poveste sunt Corifeii, eleganta Marie Shim şi impunătorul Liviu Cheloiu.

L-am întrebat pe Jeung-woo Son, preşedintele Asociației Teatrelor din Coreea, cum i-a selectat aceşti actori atât de potriviți pentru rolurile interpretate în coproducție şi mi-a spus că s-a organizat un casting în care a fost mare competiție, căci din două sute de actori care s-au prezentat, au fost aleşi şapte, cu CV-uri diferite, dar performanțe dovedite.

Eunjung Hong, de pildă, este o actriță de film, televiziune, musical şi show-uri online, multipremiată la categoriile Cea mai bună actriță, Cea mai populară actriță sau Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru cele mai mult de 40 roluri interpretate.  

La rândul lui, Sanghoon Kang, de pildă, a început să joace în 1981 şi a apărut în peste 80 de producții de teatru. A câştigat Premiile Festivalului din Jeju pentru Cel mai bun actor şi pe cel oferit de Consiliul Artelor din Coreea, iar Tae Yoon Kim încă studiază actoria la Şcoala de dramă a Universității Naționale de Arte din Coreea. Lucrează ca actor şi regizor, pentru multe opere teatrale şi musicaluri. Acum este director artistic al Companiei artistice Haerang.

Coproducția Argonautas este desigur un spectacol de prezentat în festivaluri. Şi după BABEL, el a şi plecat la Festivalul de teatru din Jeju, în Coreea, despre care regizorul Mc Ranin mi-a spus că a fost prezentat într-o sală de 800 de locuri, pentru un public care vine în vilegiatură pe această insulă şi care i-a aplaudat frenetic pe actorii români şi pe cei coreeni. “Publicul oriental apreciază minimalismul şi le-a plăcut foarte mult coregrafia lui Hugo Wolff.”

Prezența în festivaluri, atunci când este valoroasă, aduce invitații şi la alte astfel de întâlniri internaționale. Aşa s-a întâmplat şi cu această prezraență românească în Coreea, Teatrul Tony Bulandra va pleca, probabil cu o producție mai mică, şi la Festivalul Nopțile Saharei, unde sunt, de obicei, invitate spectacole din lumea arabă. Urmează prezențe ale teatrului dâmbovițean la festivaluri din Japonia, Kazahstan, pe care țările respective, fiind bogate, le susțin, ceea ce, speră managerul Teatrului din Târgovişte, vor face şi autoritățile române, pentru aceste proiecte de colaborare internațională.

La Târgovişte se creionează un viitor de colaborări cu zone ale lumii mai puțin cunoscute în România, cu Orientul îndepărtat, în dorința de a lărgi teritoriile pe care teatrul le poate explora. Iar Argonauții este o deschidere strălucită a acestor planuri de viitor artistic.