Premieră absolută la Operă, „D-ale carnavalului” de Dan Dediu
0Era firesc ca geniul lui Caragiale să atragă magnetic compozitorii noștri. Număr 14 lucrări în ultimii aproape 100 de ani, dintre care remarc operele „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (1935, București, revăzută în 1950), „Revuluția” de Adrian Iorgulescu (primă audiție concertantă în 1991 la Festivalul George Enescu, reprezentată scenic în 1997, revizuită în 2023), „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu (2012, București) sau prima compusă, „Năpasta” de Sabin Drăgoi (1928, București).
Alte opusuri lirice bazate pe texte caragialiene i-au avut drept autori tot pe Sabin Drăgoi și Adrian Iorgulescu, pe Alexandru Zirra, Emil Lerescu, Matei Socor, Anatol Vieru, Leonard Dumitriu. Nu uit primul musical original românesc „O noapte furtunoasă” de Roman U. Vlad, cu premieră absolută în 2008 la București.
După marele succes al operei „O scrisoare pierdută”, se aștepta cu nerăbdare noua creație a lui Dan Dediu cu „D-ale carnavalului”. Terminat de câțiva ani, opusul a văzut lumina rampei, din motive pandemice, abia în această lună mai în ambientul Operei Naționale București, coincident cu deschiderea tradiționalei Săptămâni a Muzicii Noi (SIMN) organizată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor cu sprijinul Ministerului Culturii. Importanța noii partituri se vede și prin faptul că denumirea ediției 34 a SIMN este „Constelația Carnaval”.
Așadar „D-ale carnavalului” după piesa omonimă a lui Caragiale, într-un concept datorat regretatului regizor Ștefan Neagrău, autor și al libretului pe care l-a subtitrat inedit „Bărbierul din Chitila”, ca variantă liberă savuros versificată, sursă a formei de operă bufă dată de Dan Dediu celor 2 acte (prolog și trei tablouri). Compozitorul a realizat o performanță de excepție prin integrarea textului în muzică, prin construcția organică a partiturii, prin înfățișarea unei atmosfere sonore fabulos corespondentă tramei. Alături de portative, dramaturgia scenică, cântul și jocul vocaliștilor - actori, întreg spectacolul a reprezentat o importantă realizare de durabil succes.
Adaptarea regizorală a revenit tânărului Eugen Dediu, scenografia reputatei Viorica Petrovici iar coregrafia balerinului Valentin Stoica. Din fosa orchestrală a Operei Naționale București a condus experimentatul Tiberiu Soare, Corul a avut pregătirea datorată dirijorilor Adrian Ionescu și Ethan Schmeisser, iar cel de copii, Smarandei Morgovan. Au participat Baletul Operei, figuranți, mimi, artiști de circ, petrecăreți cu măști, copii de maidan. O lume pestriță, nebună și absolut reală, cu conotații care vin spre noi în timp, în actualitate. Plus interpreții unor Nae Girimea & Co., adică ai numiților Iancu Pampon, Crăcănel, Mița Baston, Didina Mazu, Iordache etc., eroi deveniți etaloane clasice pentru o epocă autohtonă de pe la 1900, precum erau cei din „commedia dell'arte” renascentistă.
Muzică și comedie
Structura melodică a surprins plăcut prin eclectism în sensul că temele sunt de o varietate extremă, de o bogăție ce pornește de la inspirația originală a scriiturii la prelucrări tot originale de melos popular românesc, de folclor urban, împletite cu motive de sorginte internațională, vals vienez, cadril, mazurcă și polcă. În plus, unele fraze par extrase de belcanto sau canțonete italiene, altele induc motive orientale, balcanice sau evocă imensitatea stepelor ruse. Dar se simt și idei de ritmuri de cabaret parizian, ori venite din Brooklyn sau din Argentina tangoului și câte altele.
Arhitectura asamblării lor este o artă care nu aduce a potpuriu, temele intervin precis caracterizând personaje, stări, atitudini, trăiri, ziceri comice cu punctări neașteptate prin idei inedite ale compozitorului, ca surprinzătoare intervenții scurte, șocante, venind dinspre toate partidele orchestrale. Mă gândesc la arpegiile tăioase ale alămurilor, la combinații originale de tubă și xilofon, la acorduri fulgerate sau la sunetele voit false ale unei trompete imaginând un climat de iarmaroc. Sunt numai câteva pilde, dar inventivitatea este nemărginită..
La Dan Dediu orice instrument se exprimă elocvent individual sau în cele mai izbitoare combinații cu efect uimitor. S-a construit astfel un edificiu sonor care curge neîncetat, fluid, se anclanșează exemplar sudând pe nesimțite duete cu terțete, cvintete și sextete, ceea ce înseamnă adaosuri de personaje, cit. dinamică dramaturgică trepidantă. Așa a fost asigurată cursivitatea succesiunii scenelor, conferind spectacolului o autentică, o cuceritoare vivacitate.
Orchestrator desăvârșit, Dan Dediu permite strecurarea în discursul vocal solistic sau coral a unor muzici dansante, care dau pulsație montării. Ariile, monologurile sunt expresive și bine scrise în conexiune cu potențialul registrelor vocale ale soliștilor. La fel și tipologiile de glas, ideal alese în funcție de caracterele eroilor.
În tot acest întreg unitar, corurile își au rolurile lor în creionarea ambianței de bal, de carnaval, de bâlci de mahala și comentator al întâmplărilor. Suportul dat de regizorul Eugen Dediu prin mișcarea scenică a soliștilor, coriștilor și circarilor a fost esențial în conturarea încântătoarei atmosfere.
Dar nu numai spiritul buf este cel care domină, fiori de spleen, de vagă tristețe se strecoară cu duioșie încă de la primele măsuri ale Prologului, apoi în unele fraze ale Miței, dar și în introducerea la actul secund (viori gânditoare ce urmează vigorii alămurilor susținute de xilofon), în lamento-ul Didinei la citirea scrisorii în duetul cu Catindatul (actul al doilea) sau în interludiul orchestral dintre tablourile aceluiași act (iată succesiunea - tutti de forță, corn melancolic, violine cu sunet cald și poetic, o harpă, crescendo și final în pianissimo).
Există în „D-ale carnavalului” de Dan Dediu, secvențe care se memorează. Dar poți oare alege dintre Marea scenă a „vitrionului” Mița-Girimea, Monologul Catindatului, Corul de bărbați „Io sunt Bibicu'!”, Corul „Viața-i toată un cadril”, confruntarea Crăcănel-Pampon (actul secund), păruiala Mița-Didina sau scena concluzivă „Se întâmplă orișicui, D-ale carnavalului”? Sau câte altele... Greu, din vârtejul necontenit al replicilor delicioase, jocurilor de cuvinte, argourilor și regionalismelor de mahala, al comicului de situație și al muzicii antrenante.
Costume, decor, lumini
Alt mare succes al producției au fost desenele costumelor semnate de Viorica Petrovici. Cred că în jur de 150, dacă le însumez pe cele ale artiștilor cu deghizările lor cu tot, coriștilor, dansatorilor, figuranților pe picioroange, jonglerilor, acrobaților pe monocicluri, contorsioniștilor, piticilor. Diversitatea a cucerit, coloristica a cucerit, design-ul în sine a cucerit. Un album de artă ar trebui publicat de scenografă ilustrând aceste creații ce au reflectat epoca acțiunii.
Decorul, modern autografiat tot de Viorica Petrovici a stat sub semnul măștii de carnaval, ingenios marcată prin ghirlande de becuri multicolore și a situat acțiunea în principal în interiorul prăvăliei „Girimea – Frizerie Model”, folosind intens turnanta scenei spre a schimba cadre. Două platforme superioare stânga-dreapta cu rol multifuncțional, legate între ele, au servit drept alte spații potrivite desfășurării unor secvențe, inclusiv cele din alcovul Didinei sau sufrageria Miței. Un decor eficient. Deasupra lui, alte decorațiuni de bal.
Premiera din 17 mai
Trebuie să afirm că personajele sunt minunat conturate, clar desprinse din filonul Caragiale – Neagrău - Dediu. Iar interpreții, pe măsură. Să-i numesc. Baritonul Alexandru Constantin (Nae Girimea, oscilator galant între amante), bașii Ion Dimieru (Iancu Pampon, pregătit de răzbunare) și Dan Indricău (factotum-ul trupei, Iordache, calfă la Girimea), tenorii Dumitru Filip (Telemac Răzăchescu, zis Crăcănel, mândru de prenumele lui, emitent al unui neașteptat, foarte bun Do natural acut, înadins plasat de compozitor, care i-a intuit ambitusul) și Andrei Lazăr (subtilul și suculentul Catindat de la Percepție).
Cele două dame de ghindă și de cupă, Mița Baston, revoluționara ambetată din Ploiești cu alură de divă (grație glasului strălucitor și țesăturii vocale solicitante de pe portativ sau deasupra lui) și voluptuoasa Didina Mazu au fost conturate excelent de soprana Veronica Anușca și mezzosoprana Sorana Negrea. În alte roluri au fost distribuiți baritonii Andrei Cocîrlea (Un ipistat), Octavian Crețu (Un chelner) și soprana Andreea Guriță Novac (O tânără). Toți în roluri de caracter, dificile muzical, cu bune împliniri.
Dirijorul Tiberiu Soare a dăruit palpitație spectacolului, a indus orchestrei culori adecvate, dinamică analitică, tempi potriviți generării unei autentice vibrații comice cu sublinieri ale efectelor frapante.
În semn de omagiu pentru Ștefan Neagrău, stins din viață în 4 ianuarie crt., un ecran a coborât din înaltul scenei la sesiunea de aplauze finale, portretizându-l.
Cu marele succes al producției „D-ale carnavalului” s-au epuizat transpunerile pe scena lirică ale pieselor lui Caragiale. Poate dacă un libretist pasionat și inventiv ar însăila unele dintre „Momentele și Schițele” marelui dramaturg și ar construi un text adecvat unui subiect anume, ar putea naște o sursă originală pentru încă o muzică și un spectacol de referință.
Să notez și că, după „Procesul lui Eichmann” de Gil Shohat, „D-ale carnavalului” de Dan Dediu este a doua premieră mondială absolută pe care Opera Națională București o propune publicului în acest an al stagiunii 2024-25. Un merit.
Se încarcă comentariile...
