Predicţiile celui mai mare antrenor al românilor. Nouă ani mai târziu

Mircea Lucescu are Ucraina la picioare FOTO „Blick”

Fotbalul românesc pare să manifeste o simptomatologie premergătoare comei, după ani de boală dusă pe picioare. Mişcările sale, plecate de la principalii centri nervoşi, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, sunt din ce în ce mai dezarticulate, trădând neputinţa unui organism de a se mai gestiona corect.

Liga I mai respiră doar prin Steaua, care găseşte resurse nebănuite să se bată cu Ajax, naţionala visează la un baraj unde, cel mai probabil, va fi carne de tun, iar mulţi dintre jucătorii noştri legitimaţi în alte campionate sunt titulari, eventual, în paginile tabloidelor sau în ştirile de coloană ale ziarelor de sport. Ce le rămâne de făcut suporterilor români? Să sune la 112, desigur, dar acolo răspunde Gică Popescu, care le va adresa rugămintea să revină cu un telefon în 2014, când sunt programate alegeri pentru preşedinţia FRF. Până atunci, cei care iubesc fotbalul ar face bine să se mulţumească, deocamdată, cu aventurile europene ale Stelei. Şi, mai ales, să-şi întoarcă privirea către Mircea Lucescu.

6 din 7

Duminică, Şahtior Doneţk a fluierat în meciul cu Dinamo Kiev, 3-1, după ce, în acest an, şi-a vândut starurile, Willian, Fernandinho şi Mikhtarian, cu 100 de milioane de euro. O victorie a lui Lucescu în faţa rivalilor din Kiev nici măcar nu mai e o ştire (Şahtior a câştigat 6 din ultimele 7 meciuri oficiale disputate cu dinamoviştii din capitala Ucrainei). Să nu uităm că Dinamo Kiev a reprezentat probabil cea mai puternică echipă din URSS. Apoi, după ce imperiul roşu s-a destrămat şi Ucraina a scăpat de titulatura de Republică Sovietică Socialistă, trupa condusă de Valeri Lobanovski a fost singura echipă din est care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor, în noul format al competiţiei. Dominaţia autoritară a “albaştrilor” în campionatul ţării vecine cu România s-a risipit însă odată cu sosirea lui Lucescu la Doneţk.

Cifrele lui “Il Luce” în Ucraina sunt aproape neverosimile. În cele 9 sezoane petrecute acolo, Lucescu a câştigat şapte campionate, cinci Cupe şi cinci Supercupe. În mai 2009, echipa portocalie a triumfat în ultima ediţie a Cupei UEFA (competiţia s-a transformat, ulterior, în Liga Europa). Venită din grupele Ligii Campionilor, Şahtior a ridicat trofeul la Istanbul, să ne reamintim, după o serie teribilă: 2-0 (acasă) şi 1-1(deplasare) cu Tottenham Hotspur, 0-1 (d) şi 2-0 (a) cu ŢSKA Moscova,  2-0 (a) şi 2-1 (d) cu Olympique Marseille, 1-1 (d) şi 2-1 (a) cu Dinamo Kiev şi 2-1 în finală, cu Werder Bremen. Adică, Anglia, Rusia, Franţa, Ucraina şi Germania. În aprilie 2011, după ce defilase în grupe, Şahtior s-a poticnit doar în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, dar acolo dăduse peste Barcelona lui Guardiola, pe care mulţi o socotesc cea mai bună echipă de club din toate timpurile, peste Ajax-ul lui Cruyff , Liverpool-ul lui Rush sau Milanul lui Van Basten.

Migală şi dragoste

Dinamo 1988-1989, poate cea mai frumoasă echipă construită de “Il Luce”. Sus: Claudiu Vaişcovici, Rodion Cămătaru, Ioan Andone, Dănuţ Lupu, Nelu Varga, Bogdan Stelea. Jos: Ovidiu Sabău, Dorin Mateuţ, Ionuţ Lupescu, Mircea Rednic, Mişa Klein

Dintotdeauna, Mircea Lucescu a spus că e nevoie de patru ani de muncă pentru a construi o echipă redutabilă. De atât a avut nevoie ca să inventeze câteva echipe remarcabile: naţionala României (1981-1986) şi Dinamo (1986-1990). Muncă, studiu, migală, dragoste şi nebunie – iată câteva dintre instrumentele pe care Lucescu le păstrează, de 32 de ani, în buzunarul treningului de antrenor sau al costumului oficial. Eşecurile sale sunt uşor de ţinut minte nu doar pentru că unele dintre ele sunt dureroase, ci, mai ales, pentru că sunt puţine, în timp ce, pentru realizări, Wikipedia are nevoie de două pagini electronice pentru a le putea cuprinde.

“Jucători din America de Sud”

Promisiunea tehnicianului român n-a rămas doar o pagină de ziar

În mai 2004, când a decis să meargă în Ucraina, la Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu a făcut o predicţie, notată de jurnalistul Cristian Hubali în paginile cotidianului „Evenimentul zilei”, şi taxată, la vremea respectivă, cu ironii. “Voi face o formaţie de care să vorbească toată Europa, o echipă care să fie un motiv de frică pentru formaţiile puternice !”, a anunţat atunci Lucescu. “Dorim să aducem jucători nu doar din Europa, ci şi din America de Sud. Şahtior este un club care s-a dezvoltat foarte mult. Există tradiţie, putere financiară, infrastructură. Obiectivul meu e clar: titlul de campioană a Ucrainei. Dinamo Kiev nu e o echipă de nebătut”, a dezvăluit “Il Luce” câteva dintre intenţiile sale.

Declaraţia lui Pep

Acolo unde mulţi sunt tentaţi să vadă vanitate şi premoniţie se  ascunde, de fapt, ceva mult mai simplu: ştiinţa lucrului bine făcut. Toate enunţurile celui mai bun tehnician al românilor au fost acoperite integral. Osatura trupei ucrainene e una braziliană, în amintirea vremurilor când Lucescu era sedus de naţionala sud-americană pe care a înfruntat-o, ca jucător, la Mondialul din Mexic, în 1970. Dinamo Kiev a pierdut atributul de „echipă de nebătut” în favoarea Şahtiorului. Iar teama şi respectul Europei sunt ilustrate, cum nu se putea mai bine, de o declaraţie a lui Pep Guardiola, înaintea dublei manşe din 2011, în Liga Campionilor: “Şahtior e singura echipă pe care n-aş fi vrut s-o întâlnim”.

Tehnicianul grupării ucrainene a pornit din nou, în această vară, pe oceanul căutarilor sale. Starurile plecate au fost înlocuite cu alţi sud-americani, pentru că miliardarul Rinat Ahmetov a învăţat deja că banii învestiţi în proiectul românului înseamnă imagine şi profit garantat. La 68 de ani, pe care i-a împlinit recent, Mircea Lucescu se va bucura ca un copil să deseneze o nouă echipă, va sări ca un adolescent la victorii şi se va întrista ca un înţelept la înfrâgeri. Iar când va promite ceva, să facem bine să-l credem.

Acest articol a apărut şi pe blogul personal: alinpaicu.ro