Politica mare și marile sale interese pe drumurile care nu ne interesează

Ați auzit de nenumărate ori că „interesul poartă fesul”. Dar formula corectă presupune și o întrebare logică: „care interes, care cap și ce fes?”. Aparent simplă și extrem de banală suită de întrebări dar care, de fapt, conține cheile pentru a înțelege evoluțiile mai mult decât spectaculoase pe care le cunoaște istoria timpului în care trăim.

Desigur, dată fiind calitatea clasei noastre politice și a școlii noastre de diplomație temătoare, nu intrăm în logica acestor jocuri, reacționăm târziu la ele și, ca atare, ratăm cu regularitate oportunități istorice. Din păcate, așa stau lucrurile și e trist deoarece tocmai acum, în timpul în care se rup structurile de alianțe și cooperări care au definit epoca trecută, apar semnale că apar noi centre de forță. Este momentul în care toți marii actori își recalibrează forțele, mizând pe careta investițiilor gigantice care, cu siguranță, vor caracteriza etapa următoare, cea a refacerii economice. Raționament deloc complicat și care are la bază experiențele istorice trecute când, după conflicte distrugătoare la scară mondială, au urmat perioadele de reconstrucție pe baza unei planificări și cu mijloace gândite și pregătite din timp, tocmai pentru a putea profita din plin de nevoile uriașe presupuse de refacerea infrastructurilor unor societăți întregi. Asta a fost logica Planului Marshall, asta se discută și se proiectează acum, negociindu-se participările și beneficiile.

În paralel, liderii țărilor care se remodelează în funcție de alianțe de interese economice majore viitoare, încep să deschidă propriile linii de joc. Iată două exemple, poate extrem de semnificative deoarece semnalează modificări structurale posibile în viitorul apropiat și care ar duce la bascularea unor axe tradiționale de putere.

Primul exemplu îl reprezintă vizita Cancelarului Scholz în China, cert și foarte așteptat (dar și controversat) semnal că cea de-a do0ua și cea de-a patra economie a lumii ar putea să devină foarte active într- cooperare în domeniile energiei și economiilor digitale și verzi, cu o foarte semnificativă creștere a volumului de schimburi comerciale, așa cum a sugerat Președintele Xi. Mișcarea este într-adevăr extrem de interesantă din două motive. În primul rând, China a fost, este și, în actualele condiții, e aproape cert că va rămâne pentru mult timp cel mai mare partener comercial al Germaniei și, în același timp, cea mai mare piață de desfacere pentru industria germană producătoare de automobile.

Dimensiunea reală a problemei? Pe măsura exactă a valorii schimburilor bilaterale între China și Germania: 264 miliarde Euro în 2021. În funcție de asta pare să se definească următoarea etapă de real politik a Germaniei care, foarte de curând, mai precis pe 26 octombrie, a făcut un pas extrem de interesant și cu multiple semnificații (nu toate convenind corectitudinii politice dorite de Bruxelles, dar cui să-i pese?) atunci când a aprobat o măsură cu certe implicații strategice: vânzarea către compania chineză COSCO a 24,9% dintr-unul dintre cele trei terminale ale portului Hamburg, cel mai mare din Germania.

Ce înseamnă exact acest semnal vom vedea rapid căci analiștii sunt atenți la ritmul de creștere a exporturilor germane către China, actualmente extrem de dezechilibrat față de importurile din China: Institutul Economic German a arătat că în perioada ianuarie-iunie 2022 exporturile germane către China au crescut cu 2,9% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, pe când importurile din China au crescut cu 45,7%, ridicând deficitul comercial la o valoare record de 41 miliarde Euro. Vizita lui Scholz poate însemna că, deja, negocierile pregătitoare au confirmat că există voința comună de a deschide spațiul chinez pentru investițiile germane, continuând linia ascendentă manifestată în prima jumătate a acestui an când investițiile directe germane au ajuns la cifra de 10 miliarde euro, depășind deja totalul din 2000 încoace, cu Daimler, BMW și Volkswagen ca vârf de lance.  

Al doilea motiv pentru care vizita Cancelarului Scholz în China reprezintă un eveniment geo-politic este nu numai că e prima mișcare europeană către China după realegerea lui XU în postul de Secretar general al Partidului Comunist Chinez. Va trebui văzut, în funcție de rezultatele vizei și de coalizarea altor țări europene poate foarte dornice să profite de porțile astfel deschise, dacă poziția fundamentală a UE va rămâne în picioare. Sau cât anume a mai rămas valabil, adică activ, din definiția celebră „China este un concurent strategic și un rival sistemic” (asta spunea Comisia Europeană într-un document apărut în martie 2019). Vom vedea ce se va deschide în materie de oportunități pentru delegația de oameni de afaceri care-l însoțesc pe Cancelarul german, marile contracte cu reale dimensiuni strategice de-abia urmând să fie definite.

Din punctul meu de vedere, alături de această discuție care oricum nu ne privește deoarece noi am urmat fidel indicația de a rupe cam tot ce s-a putut din relația cu China și al ei Nou Drum al Mătăsii, ar putea să fie importantă pentru viitor o singură întrebare: din ce motiv în vizitele prezidențiale și, evident, ale generalului său prim ministru și mai ales doctor în științe, lipsesc cu regularitate oamenii de afaceri? Chiar nu vrem să vedem că diplomația economică este acum prioritară pentru toți cei care refac alianțele pentru a putea juca pe noile zone uriașe de cooperare?