Poezia eminesciană şi  cultura română  în  exil şi diasporă

0
0
Biblioteca Română din Freiburg a editat poeziile lui Mihai Eminescu în prima „ediţie de pribegie“ FOTO Courtesy Photo (din interiorul biblotecii)
Biblioteca Română din Freiburg a editat poeziile lui Mihai Eminescu în prima „ediţie de pribegie“ FOTO Courtesy Photo (din interiorul biblotecii)

Chipul eminescian din exil este mai puţin cunoscut publicului larg care nutreşte sincere sentimente de admiraţie şi dragoste pentru poetul naţional. Eforturile de a developa chipul său din exil tuturor românilor  îşi au sorgintea sufletească, în ceea ce astăzi numim, în mod plenar, cultura română. Valorile culturii române şi, în special opera lui Eminescu, nu au fost uitate indiferent de vitregiile şi vicisitudinile care au frământat istoria.

În exil, dorul de ţară a fost asociat cu dorul de Eminescu şi setea de a citi, departe de ţară, poezii, precum, Rugaciune şi Doina care erau interzise în România la vremea respectivă. Condiţia valahă, prin care dorul de ţară se confunda cu dorul pământului, o recuperăm astăzi de la Eminescu, care prin complexitatea personalităţii sale se statuează în mentalul colectiv românesc ca fiind cel mai „pământiu dintre pământeni”.

Dincolo de patosul cuprins in aceste rânduri, sperăm împreună sa nu încetăm a redescoperi chipul lui Eminescu. Chiar, dacă am încerca nu cred ca am reusi vreodată a învăţa.     

Nu întâmplător, Biblioteca Română din Freiburg, una dintre instituţiile de cultură ale exilului românesc, a editat poeziile lui Eminescu în  „ediţie de pribegie” cu o prefaţă semnată de marele filosof Mircea Eliade.  Volumul de poezii, redactat în ediţie de pribegie, era considerat de Mircea Eliade „un model suprem al voinţei, stăruinţei şi continuităţii româneşti în exil”.

image

Desigur, publicarea poeziilor lui Eminescu în ediţie de pribegie reprezintă povestea acelor români în căutarea propriei identităţi româneşti, departe de ţară, pe care o întâlnim în scrisorile păstrate în arhivele şi bibliotecile private din străinătate. Despre una dintre aceste scrisori ne vorbeşte şi Virgil Mihăilescu, directorul şi fondatorul Bibliotecii Române din Freiburg, în dialog cu Octavian Vuia. Astfel, un tânăr  student de la o universitate din Australia le scrie cu lacrimi aşternute pe hârtie, românilor de la Freiburg, că îi este dor de ţară şi îi ruga să-i trimită câteva poezii de Mihai Eminescu, fie scrise de mână, fie dactilografiate.

Astăzi, mai mult ca oricând, asistăm la valorificarea operei şi personalităţii culturale eminesciene în rândul comunităţilor româneşti din străinătate iar exemplul meritoriu îl regăsim la Viena sau Montréal. Acestea sunt doar câteva exemple despre care ştiu mai multe amănunte. Însă, îmi exprim bucuria şi respectul pentru românii care au plecat după anii  ’90 şi care continuă ceea ce au trăit şi sperat românii din exil (înainte de 1989) şi, anume valorificarea culturii române şi a poeziei eminesciene. Mihai Eminescu rămâne peste veacuri un model uman şi intelectual pentru orice societate românească care încearcă să-şi definească chipul.

 

 

 

 

 

 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite