Plahotniuc, un altfel de Voronin care nu dă doi bani pe recomandările Occidentului. Interviu cu scriitorul Vitalie Ciobanu
0
Regimul oligarhului Vladimir Plahotniuc nu se mai defineşte ideologic în comparaţie cu epoca lui Vladimir Voronin, ci ontologic întrucât se hrăneşte din slăbiciunile şi coruptibilitatea fiinţei umane care prinde putere atunci când se pierd valorile fundamentale, a declarat, în exclusivitate pentru Jurnaliştii.ro, scriitorul Vitalie Ciobanu, redactor-şef al revistei Contrafort şi publicist la Radio Europa Liberă.
Jurnaliştii.ro: Cât de real este pericolul federalizării Republicii Moldova după alegerile din 24 februarie 2019? Ce ar câştiga binomul Plahotniuc-Dodon din această "combinaţie geopolitică" dacă aceasta s-ar face?
Vitalie Ciobanu: Federalizarea nu e un bluf, nu e doar un motiv de laudă deşănţată pentru Dodon, care e în stare de orice numai să fie băgat în seamă, să mai salveze ceva din morga lui de „prezident“ suspendabil pe 5 minute. Rusia e foarte implicată în susţinerea Partidului Socialiştilor şi mizează pe victoria PSRM, mergând până acolo încât să-i asigure lui Dodon la alegeri, pe lângă „desantul transnistrean“, zeci de mii de votanţi moldoveni, cu statut incert sau ilegal în Rusia, cărora le promite amnistierea dacă vor veni în Moldova şi vor vota pentru socialişti.
Un fel de peisaj post-apocaliptic, asta ne pregăteşte Rusia în conivenţă cu mafia locală, interesată să-şi păstreze puterea şi să-şi asigure impunitatea. Federalizarea ar însemna a două fărâmiţare a Basarabiei, după cea operată de Stalin la sfârşitul războiului, când unitatea vechii provincii prutonistrene a fost spartă, prin trecerea teritoriilor sale de nord şi sud în componenţa RSS Ucrainene, aşa ca să nu putem evada nici în munţi, nici pe mare din strânsoarea imperiului.
Federalizarea convine Rusiei şi socialiştilor. Partidul Democrat, aflat la guvernare, oficial se opune acestui scenariu. Executivul de la Chişinău, Ministerul de Externe solicită retragerea trupelor ruseşti de ocupaţie din Transnistria şi instituirea în zonă a unei misiuni civile cu mandat internaţional. Problema e că în paralel regimul Plahotniuc a acceptat aşa-numita politică a „paşilor mici“, girată de OSCE, care conduce la o legalizare, din aproape în aproape, a regimului de la Tiraspol, fără a-i fi tăiat în prealabil sursele care-l ţin în viaţă.
Dimpotrivă, Chişinăul continuă să alimenteze separatismul prin facturile umflate la gaze şi curent electric pe care le plătesc cetăţenii moldoveni – afaceri convenabile clanurilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Aşadar, degeaba ceri retragerea trupelor moscovite, dacă nu te asiguri de ieşirea Republicii Moldova din sclavia energetică a Rusiei şi continui să sabotezi interconectarea cu România, cu Uniunea Europeană – la gaze şi curent electric – proiecte amânate sine die, întrucât ar împuţina profiturile mafiei de la Chişinău.
Federalizarea va fi o „staţie-terminus“ pentru Republica Moldova, aşa cum o ştim şi ne-o dorim noi ca al doilea stat românesc, va însemna colapsul aspiraţiilor sale europene. Nu cred totuşi că se va ajunge la federalizare. Se va opune o mare parte a societăţii basarabene, cum s-a împotrivit în 2003-Planului Kozak. Ar fi, apoi, un deznodământ care ar supăra foarte mult Occidentul, ar dinamita aranjamentele de securitate în regiune: federalizarea (un model pe care Putin l-ar dori aplicat şi în Donbass) ar însemna un cuţit înfipt în spatele Ucrainei, aflată în război cu Rusia. Sunt prea multe mize în joc pentru ca să se ajungă prea uşor la ceea ce şi doreşte Kremlinul. Dar trebuie să fim vigilenţi.
Credeţi că R. Moldova se află în faţa unui nou faliment geopolitic? Cu ce se deosebeşte guvernarea lui Plahotniuc de „epoca Voronin“?
Republica Moldova, un stat cu o identitate incertă, incapabil să facă pasul decisiv către Lumea liberă, marcat de neputinţe structurale, reprezintă un interesant laborator de studiu nu doar pentru politologi. Cred că la acest „festin al cunoaşterii“ ar fi chemaţi deopotrivă istoricii, filozofii, psihologii, antropologii, specialiştii în mentalităţi... Republica Moldova din epoca Voronin avea toate semnele unui faliment geopolitic în sensul că, spre deosebire de Ţările Baltice, de exemplu, eşuase în a se constitui ca stat democratic, pluralist, ca stat de drept cu vocaţie europeană.
Sub Voronin încă se mai putea vorbi de o linie de demarcaţie clară între pro-ruşi şi pro-occidentali (unionişti) şi exista speranţa smulgerii din această plajă a indeterminării şi indeciziei geopolitice.
Or, guvernarea actuala, regimul Plahotniuc, a aruncat totul în mâzgă, a scos la iveală bolile interne ale societăţii basarabene într-un moment în care Occidentul îşi întorsese faţa către noi – vă amintiţi, am fost câţiva ani, între 2010 şi 2014, „povestea de succes“ a Parteneriatului Estic. Odată cu furtul miliardului de dolari din băncile moldoveneşti, totul a intrat în picaj.
Republica Moldova e un stat captiv – realitate pe care nu o conştientizam, nu o simţeam pe vremea lui Voronin, aşa cum o percepem azi. „Statul captiv“ este după mine o noţiune mult mai interesantă decât statul falit… pur şi simplu. Mai ales că e vorba de o captivitate internă, nu de o ocupaţie străină, nu de o anexare, cum se putea spune pe timpul URSS.
Voronin a declanşat o baie de sânge, o vânătoare de tineri în aprilie 2009, dar s-a oprit după ce au intervenit europenii şi americanii. Plahotniuc a anulat nişte alegeri perfect valabile în Chişinău, în mai-iunie 2018, a adoptat o legislaţie electorală abuzivă – sistemul mixt – şi nu-i pasă de Occident. Nu dă doi bani pe avertismentele şi recomandările acestuia. Crede că se va înţelege mai bine cu Putin? Mă îndoiesc.
Regimul actual, post-Voronin, nu se mai defineşte ideologic, ci… ontologic, aş spune: se hrăneşte din fricile noastre, din ispitele, din slăbiciunile, din coruptibilitatea fiinţei umane. Este „fratele nostru malign“, geamănul nostru malefic, care prinde la putere atunci când ne pierdem credinţa, când reperele fundamentale ne sunt zdruncinate.
Criza de identitate – „Republica Moldova, un stat fără naţiune“, cum s-a spus pe bună dreptate –, influenţa rusească, mai ales prin propagandă, şi relicvele educaţiei sovietice accentuează acest prizonierat mental, dar este în primul rând consecinţa unei decăderi morale, o depreciere a valorilor.
Voronin ura România. Şi regimul Plahotniuc se revendică din moldovenism (mulţi membri PCRM au trecut cu arme şi bagaje la Partidul Democrat) şi, în pofida unor declaraţii circumstanţiale, nu are cum să-şi dorească reîntregirea României, din considerente de putere, evident. Dar este un regim versatil, cameleonic, îşi schimbă culoarea după împrejurări. Poate să cocheteze cu România şi chiar să încurajeze, limitat, controlat, un soi de mişcare unionistă, contrapunând-o Opoziţiei anti-oligarhice şi proeuropene care-i ameninţă existenţa.
Regimul actual „nu are mamă, nu are tată“, ci doar interese. Se ascunde în spatele unei frazeologii pro-europene, când mai stridente, când mai surdinizate. Nu poate fi demascat, dezarmat decât prin recursul la fapte, decât cu probe şi mărturii incontestabile.
Regimul Plahotniuc, ieşit de sub pulpana generalului Voronin, e mult mai adaptat lumii de azi decât bătrânul general sovietic. E o altă generaţie, mai cinică, mai pragmatică, lipsită de scrupule – „băieţi deştepţi“, mari specialişti în a stoarce bani din piatră seacă şi mai ales din sifonarea avutului public. Un „regim hibrid“, cum a fost caracterizată Republica Moldova în ratingul mondial de dezvoltare a democraţiei „Democracy Index 2017“.
Citeşte interviul complet pe Jurnaliştii.ro
Se încarcă comentariile...
