Place sau nu, o cale de revenire la trecutul recent al UZPR, deloc vesel, nu mai există

Pe 12 iulie semnalam, în acest areal electronic, că „O epocă se încheie la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România“. Iar pe 18 iulie 2017, la şedinţa Consiliului Director  al UZPR, francheţea a devoalat impardonabile acţiuni, care au fost generate de un stil de impunere unilaterală a voinţei unui trecător ocupant al posturii de unde a privit, spre ceilalţi, cu o vizibilă dispreţuire a principiului conducerii colective.

Schimbul de opinii, cu cărţile pe masă, mai precis cu zdrobitorul RAPORT AL COMISIEI DE ATESTARE A UZPR, cel din 13.06.2017, a dovedit, nici mai mult, nici mai puţin, că UZPR fusese preluat…

...pe persoană fizică.

Aţi citit bine.

Asta pentru că tocmai Consiliul Director era, în viziunea aceluiaşi terţ, doar un mecanism automat de validare a unor decizii cu efecte pecuniare asumate discreţionar, fără nicio reţinere, bun simţ, sau conştiinţa faptului că decizia colectivă este cea supremă, nicidecum voluntarismul mai degrabă arogant, decât inconştient, al celui care pare (culmea perseverenţei diabolice) că nici acum nu a înţeles un lucru.

Acesta fiind detaliul că, de o manieră elegantă, civilizată, a fost invitat să îşi regăsească seninul necesar, interior, acolo unde semenii l-au măsurat, l-au cântărit, din ochi, şi au înţeles că o retragere la vatra înaintaşilor, nu doar momentană, ci definitivă, ar fi cea mai înţeleaptă decizie a unui senior, care a recunoscut, cu jumătate de gură, că a greşit taman acolo unde cinstea, corectitudinea, nu pot fi repere omise datorită unor decizii pripite, născute din confundarea, premeditată, a uniunii cu o societate de binefacere...

...de rit mioritic.

Din fericire, de data asta, Consiliul Director al UZPR - fiind informat obiectiv, în legătură cu acte de voinţă mai degrabă dictatorială, nicidecum democratică -, a adoptat, punct cu punct, un set de măsuri care va împiedica, pe viitor, repetarea bunului plac, ca stil de conducere deloc european, dar curat euroasiatic.

O epocă s-a încheiat la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Cel vizat nu şi-a dat demisia de onoare, cum i s-a cerut.

A preferat, la presiunea firească, a colegilor, să îşi ofere un timp de reflecţie, motiv pentru care a ales să delege competenţele altui membru al Consiliului Director, şi aici jucându-se cu procedurile, ca şi cum decizia sa ar mai putea sfida opţiunea clar exprimată, a celorlalţi jurnalişti, din forul de conducere al uniunii.

Totuşi, schimburile de opinii, din Consiliul Director, ca şi deciziile luate, prin voturi clare, la măsurile administrative şi organizatorice, sau prin consens, la autosuspendarea practic voluntară, dar inevitabilă, a celui căzut în capcana propriilor iluzii au fost înregistrate audio, cu acordul tuturor celor prezenţi.

Prin urmare, orice tentativă ulterioară de a nega, mistifica sau reinterpreta hotărâri extrem de clare, nu poate avea decât un singur final.

Am privit atent la colegii, de bună credinţă, din Consiliul Director.

Pentru prima oară au avut măcar o mulţumire sufletească.

Una generată de faptul că nimic nu se va mai decide fără informarea, contribuţia şi decizia lor.

Începe o etapă în care transparenţa, comunicarea modernă, renunţarea la asmuţirea unora împotriva altora şi la excomunicarea după bunul plac al unui singuratic, vor putea restarta o uniune în care oricâte orgolii ar fi, mai presus de orice trebuie să fie doar legea.

Recursul la înţelepciunea şi decizia colectivă încheie epoca unor greşeli recunoscute, din păcate, doar cu jumătate de gură.

Place sau nu, o cale de revenire la trecutul recent, al UZPR, deloc vesel, nu mai există.