Piatra Neamţ: Simptomele unei sănătăţi incendiate

Corupţia, clientelismul intern, afacerile cu sănătatea oamenilor şi condiţiile improprii performanţei medicale sunt doar câteva din motivele pentru care sistemul românesc de sănătate explodează şi se prăbuşeşte.

Zece pacienţi intubaţi în secţia de terapie intensivă a unui spital suport Covid din Piatra Neamţ au murit, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă seară în condiţii încă nelămurite. Erau infectaţi cu virusul corona, la fel ca şi alţi şase bolnavi, a căror stare este gravă şi care au fost transferaţi într-un spital mobil instalat în nordul ţării, în comuna ieşeană Leţcani.

Cele patru cadre medicale din tura de gardă au încercat să salveze ce a mai putut fi salvat, dar flăcările le-au provocat şi lor arsuri. În cazul unuia dintre cei patru, medicul Cătălin Denciu, situaţia a fost într-atât de gravă încât a fost nevoie de transfer în Belgia, la clinica la care, în urmă cu cinci ani, au fost aduşi o parte din victimele incendiului din clubul Colectiv.

Proceduri din secolul trecut

Sistemul medical din România este, de luni bune, cu nervii întinşi la maxim, suprasolicitat de efortul de a-i ajuta pe cei care se îmbolnăvesc de Covid-19. Nu este vorba doar de numărul mare de cazuri cu care se confruntă, ci şi de o serie de alte probleme sistemice adunate de-a lungul ultimelor decenii. 

În primul rând, îngrijirea sănătăţii publice din România se practică într-un mediu impropriu. Spitalele au fost construite la mijlocul secolului trecut, pentru un mod de a face medicină astăzi mult depăşit. Pe lângă proceduri şi circuite interne perimate, un deficit grav se înregistrează la capitolul infrastructură. Reţelele electrice sunt îmbătrânite şi vin dintr-o vreme în care trebuiau să suporte câteva aparate primitive (un astfel de aparat fără mari pretenţii, o seringă electrică pentru administrat medicamente pacienţilor, numită injectomat, ar fi declanşat incendiul de la Piatra Neamţ, conform primei ipoteze). Au rezistat de-a lungul epocii ceauşiste pentru că nu s-a investit în modernizarea tehnicii medicale.

Situaţia a continuat şi după 1989, perioadă în care în România nu a fost ridicat nici un singur spital de stat construit nou, de la zero, iar modernizările nu au putut ridica standardul la nivelul din Occident. 

Preşedintele Consiliului Judeţean, în administrarea căruia se află bugetul Spitalului de Urgenţă din Piatra Neamţ în care s-a petrecut tragedia de sâmbătă seara, susţine că în ultimii doi ani au fost investiţi 20 de milioane de lei în modernizarea instituţiei - mai mult decât în toţi ceilalţi 28 de ani de la Revoluţie la un loc. Cu toate acestea, recunoaşte Ionel Arsene, spitalul nu dispune de sistem de stingere automată a incendiilor, şi serveşte drept argument în acest sens faptul că majoritatea spitalelor din România nu dispun de aşa ceva. Este unul dintre motivele pentru care mare parte dintre spitalele din ţară funcţionează fără acreditare din partea pompierilor. Inclusiv cel din Piatra Neamţ, care, de altfel, nu a fost nici măcar controlat de autoritatea care certifică gradul de calitate al unităţilor medicale. Mai mult: prefectul judeţului, George Lazăr, afirmă că în ultimele zile s-a lucrat la amenajarea secţiei care a luat foc şi în care pacienţii ar fi fost transferaţi chiar în ziua incendiului. Ar fi fost vorba despre o modificare de structură a spitalului, ceea ce necesita un aviz din partea Direcţiei de Sănătate Publică - aviz care nici măcar nu ar fi fost solicitat. „Este o dezinformare”, îl contrazice Ionel Arsene, iar managerul spitalului, Lucian Micu, a explicat că se lucrează la extinderea secţiei de anestezie şi terapie intensivă, însă într-un alt corp de clădire. Ancheta va lămuri cine a avut dreptate.

Corupţia care ucide demnitatea umană

Lucian Micu este cel de-al optulea manager al spitalului de la Piatra Neamţ de la începutul acestui an. S-au perindat prin funcţie medici, antreprenori de pompe funebre, clientelă politică. Micu a ajuns director din dispoziţia lui Ionel Arsene: traseist politic (PSD-UNPR-PNL-PSD), fostul primar n-a mai avut voie să candideze pentru că avea de ispăşit o pedeapsă pentru incompatibilitate. Nici director de instituţie publică nu putea deveni, însă Arsene i-a găsit un post de consilier juridic din care l-a urcat la rang managerial interimar, profitând de o dispoziţie guvernamentală care permite angajări pentru depăşirea crizei epidemiologice. Competenţele nu se califică la criteriile de eligibilitate.

Cazul Micu ilustrează un alt viciu care agravează buna funcţionare a sistemului medical românesc: numirile politice de manageri. Acest fenomen a permis aglutinarea unei întregi cruste de corupţie în jurul sistemului medical, care se întinde la mărunte lucrări de reparaţii şi angajări de portari până la încredinţări directe ale unor contracte de milioane de lei sau euro. Spitale întregi sunt administrate ca proprii feude în teroare de către directori paranoici, încremeniţi în funcţii şi titluri pentru care de multe ori nici măcar nu au merite.

Atmosfera viciată a clientelismul intern şi condiţiile improprii performanţei medicale a determinat un exod masiv al cadrelor medicale, în special tinere, din România către ţări din vestul Uniunii Europene, unde sunt respectate, tratate pe măsura prestaţiei profesionale şi răsplătite ca atare. Nu există o statistică precisă a românilor care îngrijesc sănătatea vest-europenilor, dar România nu este în stare nici să-şi numere prezenţii, cu atât mai puţin pe cei plecaţi prin lume. În plină pandemie, cu staţiile de terapie intensivă lucrând în pragul capitulării, cu aparatele solicitate la maxim săptămâni în şir până iau foc, limitele de personal sunt poate cele mai evidente.

Sănătatea românească este o improvizaţie. Şi un monstru canibal. Dar lipsurile din sistemul sanitar nu sunt un dezastru insular, ci fac parte dintr-un peisaj derizoriu românesc mult mai amplu, din care nu lipsesc pumnul încasat într-un supermarket de o femeie care a îndrăznit să atragă atenţia că o maşină este greşit parcată, nici dispreţul faţă de oamenii calificaţi atât de vizibil zilele acestea în corul coronascepticilor. La fel cum nu lipsesc copilul mort într-o fosa septică a unei şcoli, nici bebeluşii arşi la maternitate, tinerii în club şi pensionarii pe patul de la reanimare. Nici aroganţa autorităţilor, deprofesionalizarea instituţiilor publice, demnitatea umană încălcată şi, peste toate, răul banalizat.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle