Perspectiva demografică 2050: schimbări uluitoare, consecinţe pe măsură
0
Datele şi cifrele care susţin prezentarea viitorului pe termen mediu în termeni demografici pe planeta Terra sunt prelucrate acum de toate echipele de specialişti în domeniul proiecţiilor strategice deoarece concluziile celui mai recent raport al ONU* sunt absolut surprinzătoare, uluitoare chiar în unele secţiuni, deschizând posibilitatea unei discuţii fundamentale, cea a restructurării majore, a peisajului geopolitic al lumii în care trăim.
*(Perspective demografice mondiale, ediţia iunie 2013, la care se adaugă documentul final Viitorul pe care ni-l dorim)
În jurul anului 2028, India va depăşi China ca ţară cea mai populată a planetei cu 1,45 miliarde de locuitori şi va continua această tendinţă ascendentă până la 1,5 miliarde în 2100 (faţă de 1,1 miliarde în China). Înainte de 2050, Nigeria va avea o populaţie mai mare decât cea a SUA şi va fi egala Chinei la finele secolului.
Din cele 9,6 miliarde de oameni cât vor fi pe Terra în 2050 (şi 10,9 miliarde în 2100), mai mult de 6 miliarde vor trăi în oraşe, ceea ce cu siguranţă va reprezenta o problemă majoră în termenii viabilităţii planetei.
Trei sunt provocările majore cu care ne vom confrunta cu siguranţă, afirmă autorii raportului:
- securitatea alimentară
- transformarea energetică
- capacitatea oraşelor de a absorbi o creştere demografică galopantă.
Între 2000-2050, populaţia urbană din ţările în curs de dezvoltare ar putea depăşi totalul populaţiei mondiale din 1950, atingând 3,2 miliarde de oameni.
Atenţie, nivelul producţiei alimentare actuale va trebui să crească cu 70% pentru a putea hrăni cele 2,3 miliarde de oameni în plus care vor exista pe Terra până în 2050. O problemă enormă în termeni de securitate globală, mai ales că se combină cu o alta, cea a evoluţiei proceselor de îmbătrânire a unor populaţii situate mai ales în Federaţia Rusă, Europa şi SUA dar şi, la modul general, în toate ţările dezvoltate...Numărul persoanelor în vîrstă de 60 de ani şi peste se va putea tripla până în 2100 ( de la 841 milioane azi, la 2 miliarde în 2050 şi aproape 3 miliarde în 2100). În ţările în curs de dezvoltare, populaţia de vârsta a treia va trece de la procentul actual de 9%, la 19% în 2050 şi la 27% în 2100 (faţă de 22% copii cu vârsta de sub 15 ani) datorită scăderii nivelului de fecunditate şi creşterii speranţei de viaţă (81 de ani către anul 2095, faţă de 89 de ani în ţările bogate).
Africa va fi continentul care va asigura mai mult de jumătate din creşterea populaţiei mondiale, trecând de la cei 1,1 miliarde de locuitori de acum la 2,4 miliarde în 2050 şi 4,2 miliarde în 2100. Previziunea se bazează pe nivelul de fecunditate care, în Africa, va trece de la procentul de 4,9 copii/femeie ( perioada 2005-2010) la 3,1 în perioada 2045-2050 şi la 2,1 între 2095-2100. Restul populaţiei mondiale nu va creşte decât cu 10% între 2013-2050, iar populaţia de pe continentul european urmează să scadă per ansamblu cu 14%. Cea mai mare parte a populaţiilor europene nu ajung să asigure reînnoirea populaţiei, cu o medie de 1,5 copii/femeie şi doar cu 1,9 în 2100. În ce priveşte continentul nostru, datele confirmă mai vechile previziuni ale EUROSTAT (2008), considerate la acea vreme doar poveşti de adormit copiii...
În termeni de securitate regională, poate cea mai importantă problemă la nivel european rămâne structura populaţiei care continuă să îmbătrânească, provocând un dezechilibru din ce în ce mai important la nivelul capacităţii sistemelor sociale de a suporta plata pensiilor şi serviciilor medicale dar indicând şi o debalansare foarte semnificativă a pieţelor muncii, confruntate cu prelungirea duratei de activitate (65 -67 de ani) dar şi cu o creştere spectaculoasă a şomajului, 12,6 % în acest moment la nivelul UE.
Datele EUROSTAT pentru 2011 arată că tinerii între 0-15 ani reprezentau 15,6% din populaţia UE, persoanele între 15-64 de ani erau 66,9% din populaţie, pe când persoanele de vârsta a treia reprezentau 17,5%.
„Ultima serie de proiecţii demografice făcute de EUROSTAT ...arată că procesul de îmbătrânire a populaţiei ar trebui să afecteze toate statele membre UE până în 2060.,,Conform scenariului de convergenţă EUROPOP2010, populaţa UE va ajunge la 525 milioane în 2035, culminând la 526 milioane în 2040, apoi coboând progresiv la 517 milioane la orizontul anului 2060...Populaţia angrenată pe piaţa muncii va diminua în mod regulat în timp ce persoanele de vârsta a treia, fără îndoială, vor constitui un procentaj din ce în ce mai mare din populaţia totală, persoanele de peste 65 de ani reprezentând 29,5% din poluaţia totală a Europei în 2060. Un alt aspect al îmbătrânirii demografice îl reprezintă chiar îmbătrînirea populaţiei de vârsta a treia, importanţa relativă a persoanelor foarte în vârstă progresând într-un ritm mai rapid decât al oricărui alt segment de populaţie din UE. Ne aşteptăm ca segmentul acesta de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste la nivelul UE să crească aproape de trei ori până în 2060. Ca urmare a transferurilor între grupele de vârstă, nivelul de dependenţă al persoanelor în vârstă din UE va fi de două ori mai mare. trecând de la 26,2% în 2011 la 52,6% în 2060. Procentul total de dependenţă legat de vîrstă (adică numărul de persoane dependente, tinere şi în vîrstă în raport cu populaţia între 15 şi 64 de ani) ar trebui să crească de la 49,6% în 2011 la 77,9% în 2060. Populaţia va continua să îmbătrânească...în decursul viitoarelor decenii, va creşte numărul persoanelor în vârstă prin intrarea ciclului baby-boomers în zona vârstei a treia ”.
(pentru mai multe detalii, vă rog să consultaţi un document extrem de interesant, The 2009 Aeging Report – Economic and budgetary projection for the EU-27 Member States elaborat de experţii Comisiei Europene).
Combinaţi datele celor două rapoarte şi veţi obţine explicaţia mişcărilor geo-politice poate aparent neaşteptate ale ultimilor ani. Cele care, precum bătălia pentru Africa, vi s-au părut suprinzătoare sau poate lipsite de logică imediată, dar care au la bază decizii luate pe baza rapoartelor elaborate de planificatorii strategici privind ponderea fiecărei regiuni a planetei în jocurile viitoare, corelate cu importanţa pe care o au ca deţinătoare de resurse şi potenţial economic dar şi ca viitoare pieţe de desfacere.
Se refac raţionamentele de putere actuale şi fiecare dintre jucători îşi defineşte deja acţiunile viitoare (instalare directă sau prin proiecţii diverse de forţe, proprii sau în coaliţie) în zonele care, iată, nu numai vor schimba întreg echilibrul demografic al planetei, ci vor putea influenţa tipologia dezvoltărilor viitoare dacă, aşa cum prevăd unii cercetători, această creştere demografică exponenţială va fi dublată şi de fluxuri migratorii pe măsură care să se îndrepte spre zonele depopulate sau îmbătrânite. Europa este cel mai des citat exemplu în acest sens.
Este cert că vom asista la o creştere a nivelului actual al bătăliei pentru resurse, căci schimbările demografice spectaculoase din anumite regiuni ale planetei vor obliga ţările respective să-şi reducă exporturile de produse agricole şi resurse energetice pentru a putea asigura consumul intern, mărind dramatic, printre altele, nivelul de dependenţă al Europei, cu o economie bazată pe servicii, fără o politică industrială comună, cu din ce în ce mai puţin oameni ocupaţi pe pieţele muncii şi o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită şi punând o povară devenită insuportabilă pentru sistemele sociale.
Este încă imposibil de determinat dacă, în acest context, Europa va avea nevoie de fluxuri masive de imigranţi ca o posibilitate de supravieţuire şi care vor fi consecinţele unui asemenea proces în raport cu structurile perene naţionale din domeniul identitar (cultural în primul rând). În fine, dacă toate aceste procese se vor suprapune peste continuarea actualei crize sistemice mondiale, cresc în mod evident riscurile de conflicte zonale produse de nevoia accesului la resurse (în unele dintre ţările cu puternică creştere demografică, principala resursă disputată fiind apa potabilă) şi a repartiţiei acestora între noii actori, deveniţi în doar un sfert de secol actori cu putere redutabilă pe eşichierul global.
În fine, este greu (dar nu imposibil) de prevăzut de acum cum vor reacţiona actualele puteri mondiale în clipa în care se vor contura noul lor eventual statut de dependenţă, fie şi numai datorat scăderii inevitabile de populaţie a ţărilor lor.
România se află pe un trend demografic descrescător, dar problema pare să nu reprezinte un semnal de alarmă foarte grav pentru nici una dintre echipele aflate la guvernare, analiza demografică fiind relaţionată exclusiv la procesul alegerilor. Orbire, prostie, lipsă de ştiinţă a guvernării? Toate deopotrivă? Greu de spus, dar asta e realitatea unei ţări care, nu ştiu din ce cauze, pare să se deconecteze rapid de toate marile dezbateri globale, rămânând în postura nemeritată a unui jucător local preocupat doar de supravieţuirea până a doua zi. Şi sperând în mila Domului pentru tot restul.
Se încarcă comentariile...
