Parcul Natural Văcăreşti. Episodul V. Urme care atestă prezenţa omului la Văcăreşti

Urmele omului în Parcul Natural Văcăreşti FOTOGRAFII Helmut Ignat

Parcul Natural Văcăreşti este expresia naturală a locului peste care s-a născut şi s-a dezvoltat oraşul Bucureşti. O câmpie joasă, când umedă, când arsă de soare, străbătută de râuri nu foarte adânci, pline de peşte şi survolate de păsări, pe ale căror lunci şi zăvoaie au crescut păduri şi vegetaţie specifică. Când privim Văcăreştiul putem vedea cum arătau acele locuri pană acum aprox 200 de ani.

Sigur, cu anumite diferenţe determinate de limitele impuse de marele oraş. Chiar şi aşa, în Parcul Natural Văcăreşti trăiesc vidre (Lutra lutra) - specie protejată, cuibăresc minunate specii de păsări, dintre care 45 aflate în diverse proceduri de protecţie, amfibieni, reptile, floră şi, în general, vegetaţie caracteristică zonelor umede. Simplu spus, la Văcăreşti putem admira o felie de natură autentică.

Alături de speciile sălbatice care, în general, îşi văd de treaba lor, în ultima vreme, la Văcăreşti, îşi face simţită prezenţa tot mai des omul. Culme a evoluţiei naturale, această minunată specie pătrunde în ecosistemul umed având în creier (omul este specia cu, de departe, cel mai dezvoltat creier de pe Pământ) diverse planuri greu de înţeles la prima vedere. Să încercăm să le explicăm.

De exemplu, de curând, câţiva reprezentanţi ai omului au intrat cu un camion până aproape de stufărişuri şi au răsturnat o cantitate semnificativă de moloz ambalat în saci solizi, din rafie, cumpăraţi de la un retailer din apropiere. Este o operaţiune des întâlnită la Văcăreşti prin care omul îşi marchează teritoriul prin intermediul molozului. Atenţie, dacă te apropii de el în asemenea momente, omul devine agresiv, tensionat, începe să scoată sunete groase sau ascuţite dar şi vorbe care îndeamnă ori la luptă ori la sex cu femelele sau cu morţii mamelor, împroşcând cu salivă sau ameninţând că va împrăştia urină, ca un adevărat şarpe veninos sau chiar sconcs. Probabil că se simte provocat.    

Asadar, prezenţa omului la Văcăreşti se poate atesta cel mai bine după urmele pe care le lasă acolo. Alături de molozul pe care îl cară nestingherit, omul de Văcăreşti lasă în urma sa diverse semne menite a îndepărta sau speria alţi competitori sau chiar a îngreţoşa alţi reprezentanţi ai speciei sale. De exemplu, omul este un bun pescar. Din cele mai vechi timpuri peştele reprezintă o parte importantă din hrana sa. Proteinele şi grăsimile conţinute de peşte îi oferă energia necesară de a începe şi duce la bun sfârşit o nouă zi.

Când pescuieşte la Văcăreşti, si nu numai acolo, omul lasă în urma sa urmele meselor pe care le-a îngurgitat anterior sau chiar în timpul pescuitului. Aceste urme pot fi propriile excremente sau diverse ambalaje, pachete de ţigări, recipiente goale din plastic, toate presărate în jurul lui pe o suprafaţă semnificativă, astfel încât să fie reperate cu uşurinţă de către ceilalţi. Reacţia pescarului în astfel de cazuri, dacă simte prezenţa unui alt om, poate fi diferită de cea a omului care împrăştie moloz. Astfel, de cele mai multe ori, ambalajele nu sunt ale lui, sunt întodeauna ale celorlaţi pescari, el le-a atras mereu atenţia să le strângă. Dar sunt şi cazuri când reacţia omului pescar este o simplă durere în zona sau chiar în interiorul anusului. Se pare că această reacţie este destul de des întâlnită.

Alte semne ale trecerii omului pe la Văcăreşti sunt incendiile, provocate mai ales în anotimpul rece. Încă nu ştim dacă în afară de a se încălzi pe moment, mai are şi alte motive pentru care le provoacă. Omul mai dezgroapă fiare ruginite, doboară copaci, prinde păsări sau peşti folosind curentul electric sau plase din naylon.

În concluzie, remarcăm că prin prezenţa omului, Parcul Natural Văcăreşti devine şi mai interesant. Un loc natural, solid, echilibrat, care şi-a dezvoltat suficient de mulţi anticorpi pentru a supravieţui iată multiplelor atacuri pe care unii reprezentanţi ai celei mai superioare specii de pe Pământ le organizează aproape zilnic.