Paradigma politicii de stat românești trebuie să se schimbe radical

Se închide un ciclu istoric. Avem neșansa să trăim la tranziția dintre două epoci, sau mai degrabă la începutul acestui proces. Va dura mult până ce lucrurile se vor stabiliza din nou; dezagregarea ordinii mondiale așa cum o știm e acum un trend necontrolabil. Noul război din Israel e doar cea mai recentă dovadă în acest sens.

FOTO Shutterstock

România va înfrunta două crize externe, potențial fatale, în următorii 10-15 ani. Una pur de securitate, legată de consecințele războiului din Ucraina - pe scurt, extinderea puterii militare (și deci a influenței politice) rusești în estul Europei. A doua criză va fi declinul socio-economic al UE, posibil violent și cu siguranță destabilizant, dacă nu haotic. Ambele crize vor fi amplificate și posibil accelerate de dinamica sino-americană (inclusiv potențiala repliere americană din Europa spre Pacific), de evenimentele din Orientul Mijlociu, și de migrația ilegală prin Mediterana.

Suntem într-o situație foarte periculoasă, fără precedent în ultima sută de ani. Trebuie avut mare grijă și planificat și acționat cu maximă prudență și seriozitate. Nu vorbim de caruselul obișnuit, bine cunoscut, al perioadelor bune alternând cu cele proaste, de speranța în schimbare o dată cu o nouă generație. Este posibil sa nu mai avem deloc șansa unui viitor mai bun decât acum, vreodată. Este posibil să fim foarte aproape de capătul drumului în contextul lumii pe care o cunoaștem. Și Ucraina avea un viitor in 2021.

Beneficiem de lecțiile trecutului; trebuie să învățăm din istorie și să nu repetăm aceleași greșeli. A nu te pregăti din avans pentru o criză existențială care se întrevede la orizont, a aștepta până când dezastrul e la poartă, e mai mult decât o greșeală, e o crimă. A face politică de stat „ca de obicei”, în aceste condiții de urgență implicită este iresponsabil.

Care sunt obiectivele politicii de stat („interesul național”)? Nu pot fi decât pregătirea țării, internă și externă, pentru: 

1. supraviețuirea ca națiune independentă (libertate)
2. evitarea războiului (pace)
3. exploatarea oportunităților geopolitice (influență)

Pregătirea internă înseamnă asanarea scenei politice și a aparatului de stat de elementele cele mai toxice (adică, incompetente, corupte și/sau antinaționale). Întărirea capacității sistemului de guvernare și de acțiune strategică al României este prioritatea numărul 1. Oameni potriviți și serioși în poziții cheie în aparatul de stat, ideal aflați aproximativ pe aceeași pagină din punct de vedere politic-ideologic sau cel puțin al perspectivei asupra lumii. Implementarea acestei priorități, cu urgența necesară, s-ar putea sa fie dincolo de posibilitățile actualelor partide politice.

Prioritatea numărul 2 este orientarea majorității politicilor publice către întărirea rezilienței naționale, cu “prosperitate” ca și consecință decât ca scop in sine. Extinderea exploatării de gaze naturale este un exemplu aici; altul ar fi infrastructura rutieră și feroviară, precum și dezvoltarea accelerată a industriei de apărare. Aceste domenii trebuie guvernate de logica importanței strategice nu doar economice, și gestionate corespunzător, fără compromisuri.

Pregătirea externă vizează re- și pre-poziționarea României în contextul regional de securitate și față de UE în special pe dosarele cu impact direct asupra intereselor naționale (care includ menținerea stabilității și viabilității UE pe termen lung). Ca și prioritate generală pe plan extern, România trebuie să își creeze un profil global și să devină o voce auzită și notabilă în toate forurile internaționale relevante. Cu alte cuvinte, România trebuie să înceapă să existe și dincolo de spațiul european.

Gândirea și paradigma politicii de stat românești trebuie să se schimbe radical, ca răspuns la:

• transformările balanței de putere (economică, militară și politică) 
• scăpării (treptate) de sub control a stabilității sistemului internațional 
• incertitudinii extreme dată de acumularea de riscuri și vulnerabilități globale (naturale sau nu)

Principala schimbare în politica de stat a României trebuie să fie trecerea de la o mentalitate pasivă și defensivă — de acceptare, aliniere și integrare în viziunea și politicile decise de alte state — la o mentalitate activă și ofensivă — de definire și urmărire explicită a intereselor naționale specific românești, inclusiv prin acțiuni unilaterale, și de modelare și influențare proactivă a mediului extern în favoarea României. 

Această tranziție, care ar merge în contra instinctelor și tradiției politicii românești, nu e o preferință ci o necesitate. Momentul este potrivit: după 20 de ani în NATO și 15 în UE, România și-a încheiat ucenicia în raport cu Vestul și trebuie să adopte un rol complet matur, de stat egal în dreptul de a-și impune interesele și punctul de vedere pe scena internațională.

Acest pas decisiv, un astfel de proiect, e dincolo de capacitatea vreunei „elite” de partid. Jocul politic, în sine, nu va genera decât ceva similar cu ce am avut și până acum. Soluția nu poate prinde contur decât în cadrul unui nou dialog, separat de „politică”, între oameni-cheie din sistem și din mediul privat care înțeleg realitatea și mizele următorilor ani pentru România. Acești oameni, profesioniști si patrioți, de obicei fără obligații partizane și dispuși să cadă de acord — inclusiv la nivel ideologic — asupra unui proiect strategic credibil, ar putea forma o rețea a reformei. Sau se pot plânge în continuare de tot, „în privat”.