Orwell va salva Parisul

Într-o lume ca a noastră Orwell nu s-ar plictisi. O gaşcă de atotputernici lideri - europeni pe de o parte, arabi pe de alta - conduc lumea. Lumile noastre. Ne trezim simpli pioni în mâna unor indivizi care, de o parte sau alta a baricadei, cu binele sau cu răul ca argument, fac din noi piese ale unui foarte ciudat joc de şah.

Concret, cine pierde moare. Valoarea sau meritul, capacitatea de evoluţie sau respectul unor valori umane fundamentale nu au nicio importanţă. Câştigă cine ia prin surprindere sau cine are mai multe gene la capitolul cinism. Unii speculează incapacitatea europenilor de a fi cinici, alţii speră că în ISIS există totuşi încă un dram de umanitate.

În acest context, apariţia unui comitet Orwell format din jurnalişti şi analişti politici, la Paris, este aproape logică. Dincolo de orice speranţe de continuitate sau de reuşită pe care le-ar avea un astfel de board exclusivist, format, aşa cum spuneam, din jurnalişti mainstream, ca Natacha Polony, Laurent Joffrin, Brice Couturier, pentru prima sa conferinţă, la începutul lunii ianuarie, comitetul cu pricina a avut sala plină. Plus un mănunchi de persoane care au forţat uşile ca să pătrundă în amfiteatrul neîncăpător al institutului IPAG, pentru a asculta câte ceva despre „Terorism, Europa, imigraţie...".

Un cocktail exploziv (la propriu), dar al cărui detonator principal a fost numit foarte repede: chiar la începutul conferinţei. Presa este de vină pentru adâncirea acestei prăpăstii ideologice între public şi realitate, între public şi evenimente. La scară mică, cam asta este situaţia şi între ceea ce se întâmplă dincolo de Prut şi mass-media plus public. La scară largă.

Niciunul dintre noi, europeni, nu mai înţelege nimic din strategia ISIS şi din lipsa de strategie de răspuns sau măcar de apărare a Uniunii Europene.

Astfel, pentru ca lucrurile să fie foarte clare, câteva cifre. Institutul Elabe a elaborat un sondaj pentru comitetul Orwell, din care reiese că pentru 8 subiecte de actualitate din 10, în 2015, publicul francez consideră că presa nu a informat corect. Sau bine. Obiectiv? Vorbim de Franţa, nu de Moldova sau România, ci de un stat în care neîncrederea publicului în media se traduce imediat în scăderea vânzărilor şi chiar dispariţia site-ului sau publicaţiei cu pricina. Pentru membrii comitetului Orwell, întocmai, fraza autorului lui „1984" este mai actuală decât oricând: „În aceste timpuri de impostură universală, a spune adevărul este un act revoluţionar". La capătul unei jumătăţi de oră însă, audienţa se întreba totuşi care adevăr, deoarece una dintre invitate, Elisabeth Lévy, exprima neplăcerea de a vedea că presa care critică UE este imediat pusă la zid, atunci când a fi anti-european ar trebui să fie doar o alternativă. Ca opţiune, mai degrabă ciudată reflecţia, din partea unei Franţe care a ales mereu, conştient, să se situeze împotriva curentului european (vezi respingerea unei Constituţii europene, în primă fază... sau a ideii de Europă creştină, în a doua fază).

Aceeaşi Franţă care însă, având memoria scurtă, nu are nicio reticenţă în a vorbi despre solidaritate şi unitate, şi valori creştine, atunci când focul este deja încins. Din punct de vedere strict istoric, orice specialist de acest gen ar fi fericit să constate, întocmai, că Franţa a rămas tărâmul naşterii de revoluţii, dar şi al uciderii în faşă a ideilor revoluţionare. În fine, Brice Couturier vorbeşte chiar despre cele patru metode ale presei din Hexagon, „pour noyer le poisson", expresie care ar vrea să spună că astfel subiectul se duce pe apa Sâmbetei... dacă mai adaugăm la cele spuse de cronicarul francez şi recentul articol despre Illuminati, publicat de Philosophies Magazine, tabloul este total: „când delirul se îmbracă în raţiune...".

Fie. Vom vedea cum decurg celelalte episoade. Ce este sigur este că presa franceză a simţit (şi recunoscut) abisul în care Franţa pare să se scufunde (nu doar şomaj, ci şi insecuritate, lipsă de viziune, creştere a pericolului reprezentat de Frontul Naţional...) înaintea oamenilor politici. Este deja un început de revoluţie.