Ordonanţa de serviciu (II)
0
Un comentator inteligent şi informat, fără a fi jurist, face observaţia că, la nivel de literă, Sistemul legislativ juridic din România este atât de „bogat“, adică atât de stufos şi de complicat, încât un jurist calificat ar trebui să îşi petreacă toate zilele, fără a putea să îi desluşească toate conexiunile (articole, paragrafe, puncte şi subpuncte), respectiv implicaţiile şi consecinţele practice.
Nu i-ar mai rămâne timp, nici pentru practicarea meseriei de procuror, avocat sau judecător, şi cu atât mai puţin pentru viaţa de familie.
Am putea folosi şi aici metafora clasică a labirintului. Aflat în faţa unui Cod-labirint, ştii care este intrarea (Coperta Codului şi Titlul), dar te încurci pe drumuri şi cărări, mai ales pe intersecţiile lor, fără a putea ajunge la poarta de ieşire, adică la o Concluzie teoretică sau la o Decizie definitivă. Tudorel Toader, în loc să ne ajute să ieşim din labirintul legislativ, îi sporeşte hermetismul, o cărare suplimentară şi recentă fiind Ordonanţa nr. 92/2018. Ordonanţa a fost trimisă la CSM cu întârziere, iar la Guvern a fost prezentată cu modificări, în aparenţă mici, dar cu caracter de „cheie“. Ridicarea anilor de vechime a procurorilor de la 8 la 10 vizează, direct şi precis, scoaterea din joc a judecătoarei Alexandra Lăncrănjan, din procesul Tel-Drum, în care este implicat-cu vârf şi îndesat- chiar Liviu Dragnea. Modul în care este formulată Ordonanţa nu merge pe expresia „simplu şi clar“, ci pe opusa ei, adică pe „prolix şi confuz“. Dar problema cu adevărat una „cheie“ este aceea dacă această Ordonanţă - numită deja Lege, de îngâmfatul Ministru al Justiţiei - se aplică sau nu se aplică retroactiv (!?) Înconjurat de jurnalişti, Tudorel Toader răspunde la întrebări, cu încântarea vizibilă de a fi auzit de ceilalţi şi de a se auzi pe sine. I se pune şi întrebarea-„cheie“, adică dacă Ordonanţa cu pricina se aplică sau nu se aplică retroactiv !? Fără nici o ezitare, juristul recurge aici la un „ignoratio elenchi“ – adică la „ a se face că plouă“- şi răspunde nonşalant că „Legea este obligatorie pentru toţi“ După care se întoarce cu spatele şi pleacă grăbit; probabil la o altă întâlnire cu Liviu Dragnea. În cadrul CSM, s-a hotărât că Ordonanţa nu se aplică retroactiv, iar Tudorel Toader, fiind acolo, a votat în consens cu colegii, adică a votat contra retroactivităţii. Dacă îi atragem atenţia asupra acestui fapt, dânsul ne poate răspunde că potrivit Constituţiei, votul este liber , după cum liber este şi dreptul la opinia pronală. Se pare că Ministrul Justiţiei însuşi este un labirint, dar unul în care noi nu putem intra, şi din care n-avem nici cum să ieşim. Enunţul celest şi sacru „Încurcate sunt cărările Domnului“ îşi găseşte un echivalent pământean şi profan în enunţul „Încurcate sunt cărările domnului Tudorel Toader“. Şi nu cred că Viorica Dăncilă sau Carmen Dan ar putea trece în ipostaza Ariadnei, care, cu firul cel roşu, ne-ar putea orienta în acest nou Labirint antropo-juridic. Fiind vorba de firul roşu, poate ne dă aici o mână de ajutor doamna Gabriela Firea.
Venindu-i vestea că romanul Nicoară Potcoavă a fost tradus din limba română în limba... moldovenească, Mihai Sadoveanu a replicat scurt: „Dar, asta-i o mârşăvie!“. Tot o mârşăvie este şi Ordonanţa 92/ 2018, fardată şi pudrată la miez de noapte. O zicătoare ne spune că un nebun aruncă o piatră în fântână, iar 10 înţelepţi nu o pot scoate de acolo. Asta da, piatră, adică o „piatră de încercare“, şi nu numai a înţelepţilor (specialiştii în Drept), ci şi a nervilor noştri. Fostul Şef al CCR, Augustin Zegrean, ne asigură ferm că, potrivit Constituţiei actuale, Ordonanţa nu poate fi aplicată retroactiv. Ea va fi o Lege („pentru toţi“ cum zice Tudorel Toader) de la apariţia ei, dar numai de acum înainte, nu şi înapoi, adică pentru ce va fi, nu şi pentru ce a fost. Cel de al doilea Augustin, adică Augustin Lazăr, a rămas şi dânsul cu gura căscată (ca tot omul cu „scaun la cap“), dar a trecut la analize temeinice a documentului mârşav. A sugerat două linii de rezoluţie a tărăşeniei: a) Ordonanţa nr. 92/2018 are aspecte sau implicaţii neconstituţionale (în limbajul lui Tudorel Toader, acestea ar fi „infra“ sau chiar „supraconstituţionale“), b) Trebuie sesizat degrabă Avocatul Poporului, care să sesizeze CCR. Primul punct este în desfăşurare, întrucât cere răgaz. Cu cel de al doilea punct, zis, dar nu şi făcut. Pur şi simplu, Avocatul Poporului, adică Victor Ciorbea, a intrat în concediu, se afla în avion, în drum spre SUA. Înainte de plecare, este sunat de jurnalişti. Întrebat dacă şi-a numit un delegat, în perioada de absenţă, dânsul răspunde că DA. Aseară (joi, 18 X, 2018) urmăresc emisiunea „Digi 24“, transmisă de la Sibiu, dintr-un spaţiu vecin cu „Podul Minciunilor“ La emisiune a participat Emil Hurezeanu, fostul meu student de la „Facultatea de drept“ din Cluj-Napoca, student care nu m-a dezamăgit niciodată. A participat şi Cristian Tudor Popescu (CTP) critic acerb, dar îndreptăţit, al diverselor politologii („poliloghii“) din România de azi. Pe parcursul emisiunii sibiene aflăm stupefiaţi un mesaj transmis de Victor Ciorbea, din nu ştim care loc, aflat „Afară“. Aflăm acum că nu a delegat pe nimeni să-l reprezinte, în absenţa dânsului, întrucât Postul pe care îl deţine, adică Avocat al Poporului, este un post „unipersonal“. Gura căscată este o metaforă slabă pentru a exprima uluiala, uluirea noastră.
A afirma că postul de Avocat al Poporului este unul „unipersonal“ nu înseamnă doar a te crede „buricul Pământului“, ci mai mult şi mai grav, înseamnă a te crede Zeul sau chiar Dumnezeul Poporului român.
Mă simt obligat aici, în limitele deontologiei, totuşi, şi cu câteva precizări, inclusiv biografice. Şi Victor Ciorbea mi-a fost student la „Facultatea de Drept“ a „Universităţii Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. A fost unul dintre studenţii cei mai buni, adică unul eminent. În anul absolvirii, coleg de generaţie, de la „Universitatea din Bucureşti“, i-a fost Adrian Severin. Având o „pilă“ secretă, la o diferenţă de un punct (9/10), Adrian Severin, şi nu Victor Ciorbea, a luat locul I pe ţară, ca „Şef de promoţie“. Fostul coleg, Adrian Severin, se află acum după gratii, şi nu este exclus ca cei doi colegi şi adversari să se reîntâlnească, cine ştie unde şi când. În anul 1995, când am fost numit Preşedinte-Director general (P-DG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune“ (SRR), Victor Ciorbea era Primarul oraşului Bucureşti. Am avut câteva întâlniri admirabile, ca între fostul profesor şi fostul student. Dar Victor Ciorbea a ajuns Premier, iar din acel moment relaţiile dintre noi s-au schimbat aproape radical. Parcă ar fi urcat cu câteva trepte mai sus, pe nu ştiu care scară, oricum şi pe aceea a Puterii. A urmat şi perioada căderii, dar şi a unei decăderi morale a dânsului. Când a pierdut postul de Premier (care nu este unul „unipersonal“), i-am trimis o Scrisoare personală, pentru a-l consola, a-l îmbărbăta. A avut lipsa de Bun simţ să publice această Scrisoare într-un ziar de circulaţie mare. De atunci, nu l-am mai întâlnit şi nici nu vreau să-l mai întâlnesc pe acest rătăcit „unipersonal“. Sunt curios să văd ce va mai face atunci când se va întoarce acasă, din spaţiul numit „Afară“.
NB A afirma că postul de Avocat al Poporului este unul „unipersonal“ nu înseamnă doar a te crede „buricul Pământului“, ci mai mult şi mai grav, înseamnă a te crede Zeul sau chiar Dumnezeul Poporului român. Îi acordăm acest nobil sau chiar sacru statut, dar cu precizarea că Liviu Dragnea este Dumnezeul poporului pesedist, iar Victor Ciorbea este Zeul suprem (Zeus) al aceluiaşi „popor“ de umiliţi, de infractori sau de analfabeţi.
Se încarcă comentariile...
