Orban, un Dragnea mai mic?
0Sâmbătă, 17 octombrie 2020, am aflat ceea ce „pe surse” se ştia de ceva timp: Cîţu, Cîmpeanu şi Anisie sunt primii trei candidaţi propuşi de PNL Bucureşti pentru Senat. Această informaţie este relevantă în contextul în care putem să înţelegem valorile pe care Ludovic Orban le promovează.
Confirmarea faptului că premierul Orban consideră meritele politice ale lui Sorin Cîmpeanu, campion al traseismului politic (patru partide în primul său mandat de deputat – PC, ALDE, ProRomânia, PNL, la care adăugăm o consistentă colaborare cu PSD-ul lui Liviu Dragnea), mai importante decât ale ministrului Monica Anisie, membru de partid din 1998, nu poate să treacă neobservată. Întotdeauna există o explicaţie şi, de cele mai multe ori, adevărul iese la suprafaţă, mai devreme sau mai târziu.
În cazul de faţă, adevărul este deja (semi)public. Trebuie numai să punem piesele cap la cap.
Să recapitulăm:
- În urmă cu un an, Guvernul Orban 1 aduna numărul necesar de voturi pentru a fi validat de Parlament cu ajutorul trădării lui Sorin Cîmpeanu şi a mini-grupului său de „răzvrătiţi” din Pro România.
- Imediat a venit şi răsplata: Ministerul Educaţiei şi Cercetării, deşi oficial era condus de Monica Anisie, rămânea sub influenţa lui Sorin Cîmpeanu, în special pe componenta de învăţământ superior, atât prin păstrarea unor demnitari şi înalţi funcţionari publici pe poziţii cheie (numele lor sunt bine cunoscute în sistem), cât şi prin controlul strict al actelor normative promovate de MEC, al finanţărilor şi cifrelor de şcolarizare alocate fiecărei universităţi;
- În ianuarie 2020, Sorin Cîmpeanu trecea oficial la PNL şi i se acordau, din prima zi, şi funcţii de conducere în partid. Reacţia publică de respingere a acestui gest a fost dură, aşa că statutul lui (promis iniţial) de vicepreşedinte PNL nu a mai fost invocat cu voce tare;
- În momentul în care ministrul Anisie „a pus piciorul în prag” în raport cu intervenţiile directe – mă întreb dacă şi legale – făcute de Sorin Cîmpeanu în minister, acesta a reacţionat virulent (a se vedea cazul numirilor în CNATDCU) şi a trecut la atacuri explicite la adresa ministrului. De asemenea, a invocat în mod repetat, în cercuri informale, dreptul său „legitim” de a decide, conform „înţelegerii politice” din octombrie 2019;
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării, condus de Monica Anisie, NU a primit acordul politic de la premierul Orban să trateze, conform legii, problema rectorilor-politicieni, care se situează în afara normelor prevăzute de Constituţie, de Legea educaţiei nr.1/2011 şi de Legea finanţelor publice (rectorul este ordonator terţiar de credite, subordonat ordonatorului principal de credite, adică ministrului educaţiei, şi operează cu bani publici, ceea ce un parlamentar NU poate face, cu excepţia situaţiei explicit prevăzute de Constituţie, respectiv cea de membru al Guvernului);
- Cazul „Barangă”, conducătorul de doctorat cu 10 clase, situat la intersecţia dintre interesele politico-guvernamentale PNL Orban-Cîţu, cei care au semnat documentele de numire a acestuia în fruntea „spălării banilor”, şi cele ale imposturii academice, cu 19 diplome şi certificate academice anulate de către instanţele de judecată, va releva, cu siguranţă, un cerc mai larg al celor care folosesc Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a bloca aplicarea legii. În acest mod, este posibil să descoperim că nu Cîţu este prietenul lui Barangă.
Elementele prezentate până acum sunt informaţii publice sau aproape publice. Sunt, însă, acestea suficiente pentru a explica „greutatea” lui Cîmpeanu în PNL?
Este vorba despre plata unor „datorii politice” sau adevărata miză este plasată în viitor, nu în trecut?
Evaluările cele mai realiste ne arată că, după alegerile parlamentare, Ludovic Orban nu-şi va putea păstra poziţia de premier al României strict în baza mandatelor pe care le va obţine PNL, fără să existe o susţinere puternică din partea altor partide parlamentare, cu ajutorul cărora să ajungă la 233 de voturi, pragul necesar pentru a învesti un guvern.
Această susţinere, însă, nu este certă şi, chiar şi în cazul confirmării ei, pare că nu este suficientă pentru a garanta 233 de voturi. În aceste condiţii, orice „augmentare” a scorului PNL în Parlament va fi binevenită, iar trădarea unor noi parlamentari va fi „de aur”.
În acest context, utilizarea măiestriei lui Sorin Cîmpeanu în jocuri politice – adică trădări şi traseism –, expertiză confirmată deja la învestirea Guvernului Orban 1, ar putea să fie decisivă.
Pentru a închide cercul, mai avem nevoie de câteva date:
- Recenta şi ciudata reuniune a Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) de la Braşov a fost organizată fizic, timp de trei zile, chiar în plină pandemie, iar numărul politicienilor participanţi este impresionant;
- Vicepremierul Raluca Turcan a confirmat participarea la CNR-ul de la Braşov înaintea ministrului Anisie şi în pofida controverselor legate de caracterul nestatutar al adunării;
- Pauzele de cafea ale acestei reuniuni au fost folosite intensiv, de către anumiţi participanţi, pentru discuţii informale privind situaţia politică din România şi „dinamica ei”;
- După întâlnirea de la Braşov, numărul rectorilor care au interacţionat cu partidele politice, altele decât PNL, pentru a-şi negocia o posibilă candidatură pentru Parlament, indiferent de partid, a crescut.
Toate aceste lucruri, puse cap la cap, par mai degrabă o pregătire a unei noi sesiuni de traseism politico-academic, sesiune care ar putea să aibă loc imediat după alegerile parlamentare şi care, cel mai probabil, va fi catalizată de viitorii rectori-parlamentari, alţii decât cei intraţi pe listele PNL.
De exemplu, credeţi că ar fi exclus ca Mihnea Costoiu, un personaj „de poveste”, semnatar al unui angajament cu Securitatea la numai 16 ani (document oficial CNSAS), sigurul rector fără doctorat din istoria României şi Europei civilizate, (re)intrat în Parlament pe listele PSD, să treacă la PNL? Evident, consolidarea unei majorităţi parlamentare în jurul lui Ludovic Orban va fi prezentată public ca o expresie a preocupării noilor traseişti pentru interesul ţării.
Este adevărat, derularea acestui plan a întâmpinat câteva dificultăţi: ar fi trebuit să se desfăşoare în linişte, departe de lumina reflectoarelor, însă repetatele intervenţii publice pe tema rectorilor-politicieni au redus semnificativ din amploarea operaţiunii. O să vedem în luna decembrie ce o să mai rămână din această „proiecţie politico-academică”, care contravine oricăror norme constituţionale, legale şi de bun simţ.
În concluzie, iată că Ludovic Orban are şi el valorile sale, respectul fiind una dintre ele. Nu, NU respectul faţă de Constituţie, NU respectul faţă de Legea educaţiei, care interzice şcolilor, universităţilor şi conducătorilor lor (directori, inspectori, rectori) să facă politică, NU respectul faţă de membrii vechi de partid, ci respectul faţă de trădare şi trădători.
Din păcate, până la acest punct, nu avem nimic nou. Istoria ne oferă, pe acest subiect, sute de exemple de conducători care au apelat la trădare şi la trădători pentru a obţine ceea ce nu au reuşit prin luptă dreaptă. În acelaşi timp, tot istoria ne spune că „factura trădării” este mare, iar „scadenţa” nu întârzie niciodată.
* * *
Am fost întrebat de un foarte bun prieten, profesor de engleză şi fin cunoscător al politicii româneşti, de ce-mi irosesc timpul cu impostorii. Răspunsul este simplu şi are, în principal, două componente: familia şi ideea de normalitate.
Dar, să încep cu familia. Sunt tatăl a doi copii:
- Ştefan, 23 de ani, laureat al Premiului Nobel Junior în economie (2019), azi doctorand în domeniul larg al inteligenţei artificiale (AI), cercetare desfăşurată la Universitatea Manchester, în parteneriat cu IBM, şi finanţată de Guvernul Britanic,
şi
- Maia, 17 ani, care urmează să petreacă ultimul an de liceu în Statele Unite, fiind câştigătoarea unei burse FLEX (aproape 4.000 de candidaţi pe 25 locuri, cu evaluare realizată integral de experţi americani).
Ca orice părinte, îmi doresc ca ei să revină acasă, după terminarea studiilor, şi să aprecieze faptul că trăiesc în România. Dacă vom lăsa, însă, această ţară să băltească în mâinile unor impostori, atunci visul meu de părinte – şi al altor sute de mii de părinţi – de a avea copiii aproape nu se va realiza.
Iar această dorinţă de părinte face parte din NORMALITATEA pe care avem dreptul să o trăim. Am afirmat aceste lucruri, public, şi în perioada Dragnea, în timp ce alţii se ascundeau în spatele beneficiilor politice, acordate chiar de „dictator”.
Ludovic Orban, cândva un fel de apărător al statului de drept şi combatant al „regimului odios Dragnea” (am spus „un fel de” pentru că nu sunt convins că aşa au stat lucrurile), ne pune azi să alegem între „rectorii-politicieni răi ai lui Dragnea” şi „rectorii-politicieni buni ai lui Orban”, între „parlamentarii şoferi” ai lui Dragnea şi „parlamentarii frizeri” ai lui Orban, între „absolvenţii întârziaţi de bacalaureat ai lui Dragnea” şi „posesorii de diplome false, dar băieţi buni, ai lui Orban”, între „abuzurile constituţionale ale lui Dragnea” şi „corecţiile constituţionale ale lui Orban”.