Omagiu unui mare artist, reprezentant inegalabil prin arta lui al spiritualității naționale românești
0De Tudor Gheorghe sunt legat cu o prietenie plină de devotament și admirație de multe zeci de ani și astăzi când el cutreieră întreaga geografie românească, la 77 de ani, atât de tânăr și cuceritor, încât eu la vârsta matusalemică la care am ajuns nu pot să nu-i exprim încă o dată geloasa mea admirație.
Acum câteva zile m-am aflat în situația de a interveni – acesta e cuvântul cel mai potrivit – pe lângă marele artist să obțin o invitație de două locuri pentru spectacolul lui de la Râmnicu Vâlcea, spectacol ale cărui locuri, toate, ca la București la Sala Palatului, 5000 de locuri, sunt epuizate.
L-am sunat astfel la telefon duminică dimineața emoționat că m-a recunoscut până să-i dau salutul cuvenit informându-l că la Slătioara mea, pe care o cunoaște foarte bine, există doctorița satului, Mioara Rădulescu, tristă, foarte tristă că nu a mai aflat la impresarul său niciun loc, că ea este îndrăgostită de spectacolele lui și sub niciun chip nu ar vrea să-l piardă pe acesta. Marele artist m-a asigurat că va vorbi cu impresarul să-i facă rost, cu orice chip de o invitație de două locuri.
Acum mă simt dator să relev că acest artist, Tudor Gheorghe, deopotrivă actor și poet și slujitor al poeziei românești și trubadur reprezintă unul dintre cele mai de seamă evenimente strălucite din istoria spectacolului românesc. Arta lui, însoțită de un compozitor și dirijor nu mai puțin inspirat care i-a asigurat orchestrația simfonică, a spectacolului întemeiat pe o filarmonică întreagă, face din reprezentațiile Tudor Gheorghe unicitatea marii lui contribuții la păstrarea spiritualității identitare românești.
Acestea fiind zise, repet omagiul meu fierbinte la care sunt sigur că se asociază toate sutele de mii de spectatori care an de an sufocă prin aplauze furtunoase sălile arhipline ale întregii țări. Râmnicul meu și el mă însoțește sigur în acest omagiu.
Se încarcă comentariile...
