Occidentul s-a predat, dar încă nu știe

Atentatele sângeroase din Franța și Belgia din 2015 și 2016 au făcut sute de morți. Numai în seara de 13 noiembrie 2015, la Paris, au murit 131 de oameni, în atacurile de la Stade de France, teatrul Bataclan și pe terasele unor cafenele din Paris.

Anul următor, la Nisa, pe 14 iulie, un camion a spulberat mulțimea care sărbătorea Ziua Franței, ucigând 86 de persoane.

Între cele două momente tragice, la Bruxelles, la 22 martie 2016, atacurile sinucigașe de la aeroport și metrou au ucis 35 de oameni.

Finalul anului a fost îndoliat de un atac cu camionul la Târgul de Crăciun de la Berlin, soldat cu 13 morți.

În cele patru atacuri, contabilitatea morții a consemnat 265 de morți și circa 1300 de răniți.

A fost aceasta o declarație de război pentru Occident? Dar de ce-ar fi fost? O trezire la o realitate tot mai amenințătoare?

Câțiva ani mai târziu:

Luni, preşedintele Emmanuel Macron a cerut instituțiilor franceze abilitate „să pieptene” dosarele persoanelor radicalizate, pentru a fi expulzate. S-a întâmplat după crima din Arras, unde un tânăr originar din regiunea rusă din Caucaz, Ingușetia, a omorât, vineri, un profesor de franceză, într-un liceu.

Ucigașul de 20 de ani avea tatăl expulzat din 2018 din Franța pentru radicalism, fratele închis pentru participare la planul unui atentat asupra sediului Președinției franceze și fusese el însuși reținut de poliție, în preziua atentatului, sub suspiciunea trecerii la atac. Pentru că individul era fișat deja în categoria „S”, a celor radicalizați pentru radicalism islamic. „S” vine de la „Siguranța” statului.

Moment bun pentru ziarul Le Figaro să întrebe: „La ce folosesc cu adevărat aceste dosare S?”

Presa francofonă vehiculează cifra de 5000 de radicalizați islamiști în evidențele franceze și 600 în cele belgiene.

„Nu era fișat S și a fi radicalizat nu e o crimă”, a declarat marți ministrul belgian al Justiției despre autorul crimei din seara meciului Belgia-Suedia: doi suporteri suedezi au fost împușcați mortal și altul rănit, luni seară, în capitala Europei. Imigrantul ilegal tunisian care a deschis focul, lăudându-se apoi pe rețelele de socializare că i-a „răzbunat pe musulmani”, a fost prins după 13 ore mai degrabă datorită propriei resemnări decât iscusinței forțelor de ordine belgiene, copleșite deja de misiunea evacuării în siguranță de pe stadion, în cursul nopții, a 35.000 de spectatori.

Ucigașul din Bruxelles sosise pe insula italiană Lampedusa în 2011, apoi a ajuns în Suedia, unde a fost condamnat în 2012 la doi ani și două luni de închisoare pentru trafic de droguri. „Autorul crimei și-a revendicat apartenența la Statul Islamic în mai multe videoclipuri de pe rețelele de socializare. Un serviciu străin de poliție a informat Belgia în 2016 că are un profil radicalizat și că vrea să meargă să facă jihad într-o zonă de conflict. Dar nu era pe lista OCAM (organismul federal pentru combaterea terorismului, n.n.) de indivizi care să fie monitorizați de serviciile de securitate”, scrie L’Echo despre Abdesalem Lassoued, 45 de ani, soț și tată a două fete. Din 2020, el se afla ilegal în Belgia, după ce-i fusese respinsă cererea de azil.

„Acest cetățean tunisian ilegal a locuit aici complet incognito. Trebuie să tragem concluziile necesare. În primul rând, un ordin de părăsire a teritoriului trebuie să fie mai restrictiv”, a declarat premierul belgian Alexander De Croo.

„A devenit clar și este grav că serviciile noastre de securitate se confruntă cu reticența manifestată de anumite țări nord-africane de a reprimi imigranții ilegali care ar trebui să părăsească teritoriul nostru. Nu îi putem trimite acasă. Ei continuă să trăiască cu noi în deplină clandestinitate. Nu toți imigranții ilegali sunt criminali, dar există și imigranți ilegali care sunt criminali și prețul pe care trebuie să-l plătim este prea mare. Acest lucru este în detrimentul securității populației noastre”, a încercat să explice situația ministrul Justiției din Belgia.

Concluzia? „Cei lipsiți de curaj au mereu o filosofie pentru a se justifica”, după cum scria Albert Camus.