O piatră în cap

„Un copil e atacat de alţi copii, pentru că împarte cornul şi laptele cu sora lui cea mică. Avem o problemă mult mai gravă decât disputele instituţionale!“

Nu m-a şocat disputa dintre SIE şi DNA, nici o pretinsă „ceartă” între Cotroceni şi Guvern sau reglarea de conturi dintre PSD şi dl. Zgonea, nici măcar alte complicaţii de campanie, cu candidaturi puse sub semnul întrebării. M-a şocat însă ştirea despre băiatul de 14 ani, Marian Funie, care a murit după ce nişte copii de şcoală primară l-au atacat cu pietre.

De abia asta ar trebui să ne blocheze într-un trist şi revoltător breaking bad news. Merită să reflectăm.

Băiatul, de 14 ani, se duce la sora lui, elevă în clasa a treia, să împartă cornul şi laptele. De ce ai face asta, dacă ai fi sătul? Copiii de şcoală primară, adică de cel mult 9 ani, decid că trebuie să îl alunge cu pietre. Şi o piatră îl izbeşte în creştet. După cum relatează presa, Marian a ajuns acasă pe picioarele lui, însă a doua zi a intrat în comă. „A venit plângând de durere. Ne-a zis că un copil de la şcoală i-a dat cu piatra în cap… Îl durea tare, dar tot mai putea să vorbească… Apoi, i s-a făcut rău de tot. Întâi l-au dus la spitalul de la Mozăceni, că era mai aproape. Aici au zis că e grav şi l-au trimis la Piteşti, iar doctorii de la Piteşti l-au trimis la Bucureşti”, povesteşte Gabriela Funie, mama copilului.

Marian a fost transferat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, unde a fost operat, însă starea lui s-a înrăutăţit şi a intrat într-o comă profundă, din care n-a mai ieşit. Ieri, a murit.

Poliţia a deschis un dosar penal in rem. Directorul şcolii nu a putut da nicio explicaţie pentru că „niciun cadru didactic n-a fost de faţă, ca să ştim exact ce s-a întâmplat”.

De abia asta ar trebui să ne îngrijoreze. E busola care ne arată unde suntem şi cum ne creştem copiii, viitorul acestei naţiuni. În ţara unde mulţi îşi invocă aparteneţa la creştinsim, copiii nu învaţă acasă sau la şcoală ce înseamnă îngăduinţa, toleranţa, bunătatea. Ce altceva au de făcut copiii decât să copieze gesturile şi atitudinile adulţilor.

Este înfiorător cazul acestui copil. Cu tot ce spune el despre sărăcie şi violenţă. Sau despre lipsa toleranţei şi a bunei credinţe!

Nu ştiu dacă acei copii care au aruncat cu pietre în Marian au înţeles ce au făcut. Aş spune, mai degrabă, că nu. Mă întreb însă, de-a dreptul înfricoşată, dacă au înţeles părinţii lor ce valori le-au transmis, dacă şcoala aceea şi profesorii ei înţeleg ce fac, dacă statul român – cu instituţiile lui - înţelege pe ce drum greşit suntem şi câte subiecte false, ca nişte petrade, ne sunt aruncate pentru a nu vedea răul care ne destramă.

Un copil e atacat de alţi copii, pentru că împarte cornul şi laptele cu sora lui cea mică. Avem o problemă mult mai gravă decât disputele instituţionale!

Cazul lui Marian - Dumnezeu să îl odihnească - mi-a amintit de romanul „Împăratul muştelor” a al lui William Golding. Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să reziste pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Lupta pentru supravieţuire devine un calvar, pentru că ura ia locul inocenţei şi crima e arma supremă de a supravieţui. 

Insula n-a mai fost pustie: copiii lui Golding au umplut-o repede cu năravurile societăţii în care au crescut.