O jumătate de viaţă

0
0

În tinereţe am jucat câteva jocuri clasice care m-au „prins” şi care, pe lângă acţiune şi grafică aveau şi o poveste şi chiar un background filosofic. Cele mai multe erau jocuri distopice, şi unul mi-a rămas în special în minte – era seria „Half Life”.

Povestea începe într-un laborator ştiinţific unde un experiment nereuşit declanşează apocalipsa în toată lumea. Personajul, pe nume Gordon Freeman, trebuie să iasă întâi din acel laborator, şi apoi să se confrunte cu consecinţele experimentului, în lumea de afară. Care, oricum, nu se simţea prea bine nici înainte de experiment.

Lumea aceea mi-a rămas în minte şi acum, după atâţia ani (am jucat cele două jocuri prin 2004 sau 2005). Este o lume dominată de maşinării şi roboţei care patrulează. De zgomote de siernă şi de voci umane metalice. De filtre cu scannere termice şi camere de supraveghere. De drone care zboară prin aer. De soldaţi şi poliţişti cu căşti şi camere video pe cap. Şi în care, la un moment dat, apar şi nişte extratereştri. Dar lumea era distopică înainte de apariţia extratereştrilor, iar eroul jocului nu ştie de cine să se ferească mai abitir: de alieni, sau de poliţiştii şi soldaţii care teoretic îi sunt aliaţi.

În ultimele trei luni m-am gândit mult la acest joc. Parcă l-aş rejuca – însă am déjà vu-uri puternice mai ales când ies afară sau citesc ştirile. Şi, într-un fel, parcă îl rejoc în fiecare zi.

Déjà-vu-urile au început când auzeam pe stradă, în primele săptămâni ale pandemiei, maşinile de poliţie, pompieri şi izoletele gonind permanent cu sirenele pornite şi cu volumul dat sus de tot, deşi oraşul era gol. De ce să umbli cu sirenele pornite şi cu volumul dat cu câteva nivele mai sus, când nu era nici o maşină pe stradă, nici ziua, nici noaptea? Şi mai ales de ce să umbli aşa pe străduţe mici, de cartier?

Apoi sentimentul de „Half Life” mi s-a întărit când am intrat în diverse hipermarketuri. În care o voce repeta la nesfârşit aceleaşi mesaje despre pericolul pandemiei şi despre cum 70% din populaţie se va îmbolnăvi de noul coronavirus. Chiar era nevoie să auzim asta până şi la hipermarket? – m-am întrebat, nu o dată. Şi cu acea voce de roboţel monoton şi fals-binevoitor din distopiile SF?

Nu ştiu dacă aţi văzut câinii roboţi care patrulează prin parcurile din Singapore. Dacă nu, sunt cei din poza alăturată. Şi din articolul de mai jos, de la acest link. Nişte câini foarte asemănători erau şi în Half-Life – da, exact aşa, câini-roboţi care patrulau.

Ecowatch: Singapore foloseşte câini roboţi „înspăimântători” pentru a impune distanţarea socială

De dronele de supraveghere probabil că aţi auzit. Au apărut în China, dar apoi s-au răspândit peste tot. Avem acum până şi noi, la Cluj. În „Half Life” dronele erau „prietenii” mei, trebuia să fug de ele la tot pasul.

Hotnews: Clujul va fi supravegheat cu drone / se verifică dacă oamenii respectă interdicţiile impuse de autorităţi

Termoscannerele de supraveghere pe bază de IR erau, iarăşi, un element care întăreau sentimentul distopic. Unele aveau şi camere video. Ei bine, înţeleg că aceste termoscannere pe bază de IR vor deveni, în lumea coronavirus, o realitate omniprezentă. Unele ar putea avea şi camere video.

Mediafax: Pregăteşte-te să te întâmpine termoscanerele la uşa şcolilor şi a grădiniţelor. Sistemul este deja în testare

Parcă erau şi nişte sateliţi de supraveghere în joc, care supravegheau toată planeta. Când era nevoie să te ascunzi de ei, intrai în subterană. Însă de fapt nu prea te puteai ascunde de ei. Mereu cineva te „privea” în joc. Sateliţi cam ca ăştia de aici.

The Telegraph: Bill Gates oferă 1 miliard de dolari pentru a susţine proiectul de acoperire a pământului cu (500 de) sateliţi de supraveghere

Bine, da unde ai văzut tu poliţişti cu camera video şi termoscannere pe cap?, mă veţi întreba. Hai las-o moartă, că exagerezi. Ei bine, ziceţi? Se întâmplă deja în India, China şi Italia. Şi foarte probabil se va întâmpla în curând şi la noi.

Mediafax: Poliţiştii cu căştile de supraveghere ne vor identifica şi ne vor lua temperatura din mers. Se întâmplă deja în China, Dubai şi Italia

Ei haide, dar extratereştri cel puţin nu avem. Hate to give you the bad news, dar avem până şi din ăia. Şi ne-o zice în mod oficial Pentagonul. Cu articole mari în New York Times şi pe CNN. Nici pe asta n-o credeţi? Eu nu ştiu pe ce lume trăiţi, atunci. 😊

New York Times: Pentagonul face publice filmări cu OZN-uri

CNN: Pentagonul face publice o serie de filmări cu OZN-uri, în mod oficial

Ok, asta cu extratereştrii e o chestie secundară şi mie unuia mi se pare, în continuare, mai mult o glumă. Însă ideea era că, de vreo trei luni, am sentimentul că trăiesc în „Half Life”. Şi că jocul acela devine pe zi ce trece, tot mai mult, realitate. Şi oricât de mult îmi plac distopiile (şi le citesc şi recitesc de ani buni, şi cred că am citit / jucat cam tot ce e important din literatura şi gamingul distopic), prefer ca ele să rămână în paginile romanelor şi în jocuri.

Pentru că toată chestia cu „Half Life” era că în lumea aia – care era o lume mutilată şi amputată – personajul nostru avea o viaţă mutilitată şi amputată, şi o libertate amputată. Şi era în fapt o marionetă: când credea că a scăpat de dracul, dădea de tac-său. Iar de cei care pretindeau că îi vor binele şi-l protejează trebuia să fugă cel mai rău. O viaţă ca un coşmar, sau o jumătate de viaţă.

Ah, şi personajul nostru umbla mereu cu o mască pe faţă (şi respira greu, prin mască) şi cu un costum care îl făcea să arate ca un cosmonaut. Îi zicea biosuit. Nu am văzut încă dacă au băgat pe eMag. Să mă anunţaţi şi pe mine, dacă vedeţi pe stoc.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite