O Comisie pentru relansarea Europei

Noua Comisie Europeană se pregăteşte pentru testul audierilor din Parlamentul European şi pentru cel al unui mandat de cinci ani, sub o povară imensă din start. Nu doar a crizelor multiple cu care se confruntă Uniunea Europeană. Înainte de toate, viitoarea Comisie Europeană trebuie să redea o direcţie şi o şansă proiectului european.

Audierea candidaţilor pentru posturile de comisar european în faţa comisiilor europarlamentare de specialitate, în intervalul 29 septembrie - 3 octombrie, va da, pentru prima dată, măsura echilibrului pe care Jean-Claude Juncker l-a găsit între competenţa profesională şi criteriul politic. În premieră fiind, fie şi indirect, validată electoral, Comisia Europeană propusă pentru perioada 2014 - 2019 este considerată foarte politică. Ceea ce reprezintă o primă veste bună pentru un for acuzat, în precedentul mandat mai ales, de lipsă de legitimitate democratică. Nu mai e doar rodul voinţei şefilor de stat, ci rezultatul unui vot de încredere dat de alegători platformei Popularilor Europeni, cu Juncker în postura de candidat pentru preşedinţia Comisiei. Rămâne să vedem în ce măsură factorul politic e dublat de competenţa necesară gestionării portofoliilor de comisar într-un context deloc facil.

Estul câştigă teren

Cert, deocamdată, e faptul că formula propusă asigură, într-o manieră riguroasă, echilibrele necesare - politice, geografice, între vechile şi noile state membre şi de gen. Din cei 28 de candidaţi, 14 aparţin Popularilor Europeni, 8 Socialiştilor, 5 Liberalilor şi 1 Conservatorilor. La fel ca în Comisia Barosso II se doreşte prezenţa a 9 femei, pentru a asigura o reprezentare cât mai echitabilă pe criterii de gen. În ceea ce priveşte CV-urile nominalizaţilor, 19 din ei au experienţă ministerială, 5 fiind, de altfel, foşti prim-miniştri. Nu mai puţin de 7 foşti comisari europeni vor face parte şi din Comisia Juncker (reprezentanţii Germaniei, Austriei, Suediei, Finlandei, Bulgariei, Slovaciei şi Croaţiei). Pe listă se mai află 4 foşti vice-premieri şi 8 membri ai Parlamentului European.

În ceea ce priveşte distribuţia între state, se remarcă o mai echitabilă alocare a portofoliilor către noile state membre.

Nu doar Estul e mult mai ancorat la vârful UE, ci şi Nordul, prin poziţiile importante ce revin statelor scandinave.

Polonia e cea mai bine reprezentată, obţinând, pe lângă preşedinţia Consiliului European prin ex-premierul Donald Tusk, postul de comisar pentru comerţ intern, pentru care este propusă Elzbieta Bienkowska, fostă vice-premier în ultimul an şi un foarte performant ministru al Dezvoltării Regionale în perioada 2007-2013, când s-a remarcat prin absorbţia accelerată de fonduri europene de către Polonia.

România, la rândul ei, a obţinut ceea ce a dorit, ca opţiune alternativă pentru Agricultură - acum alocată Irlandei. Dezvoltarea Regională este unul din cele mai consistente domenii, atât ca buget, cât şi ca impact. Avem şansa consolidării bunei impresii lăsate de efortul competent al lui Dacian Cioloş.

Din cele şapte posturi de vicepreşedinţi ai Comisiei, pentru patru sunt nominalizaţi foşti prim-miniştri, trei provenind din statele noi membre: letonul Valdis Dombrovskis, estonul Andrus Ansip si slovena Alenka Bratusek, lor adăugându-li-se finlandezul Jyrki Katainen.

Bulgaria, prin fostul comisar Kristalina Georgieva, va deţine, de asemenea, un post de vicepreşedinte al Comisiei, responsabil pentru Buget. Italia, prin Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă, Federica Mogherini, a obţinut un post de mare vizibilitate, premierul Renzi speculând abil contextul favorabil: scorul excelent al partidului său la europarlamentare, în condiţiile unei performanţe modice a Socialiştilor Europeni, şi deţinerea preşedinţiei semestriale a UE. Olanda completează lista vicepreşedinţilor, fostul ministru olandez de Externe, socialistul Frans Timmermans, fiind prezentat de Juncker ca viitoarea sa mână dreaptă.

Noua structură - riscul blocajului

E de natură să preocupe modul în care se vor delimita competenţele acestor şapte "super-comisari" şi ale celorlalţi titulari de portofolii, care vor fi sub "tutela" vicepreşedinţilor Comisiei.

De pildă, Franţa nu se poate bucura deplin de nominalizarea fostului ministru socialist al Economiei şi Finanţelor, Pierre Moscovici, pentru portofoliul echivalent din Comisie, de vreme ce se va afla sub "controlul" vicepreşedintelui finlandez Jyrki Katainen, renumit pentru rigoarea bugetară, după model german, pe care a promovat-o din postura de premier al Finlandei. În anii crizei, Katainen s-a remarcat prin exigenţa manifestată faţă de Grecia, atunci când a fost pus în discuţie planul de salvare financiară. E de aşteptat să nu fie indulgent, ca responsabil, la nivelul Comisiei, pentru Creştere, investiţii şi noi locuri de muncă, cu un guvern francez, de pildă, confruntat cu un deficit public de 4,4% din PIB în acest an, faţă de 3,8% prevăzut în iunie şi mult peste euro-limita admisă de 3%.

Una din concluziile presei europene cu privire la alocarea de posturi de comisar e că fiecare ţară a primit ceea ce a vrut.

Introducerea unui nou palier decizional poate reprezenta o modalitate - ulterioară votului din Parlamentul European - de a controla funcţionarea Comisiei, prin vicepreşedinţi.

Ţările mari din UE (Germania, Franţa şi Marea Britanie) vor deţine portofolii "clasice", pe care ar trebui să le "cenzureze" vicepreşedinţi baltici. E democratic, e corect, aduce a Europa ideală, cu 28 de state membre egale. Dar nu ştim dacă va fi şi funcţional acest mod de organizare a Comisiei. Există riscul amplificării birocraţiei bruxelleze şi a apariţiei unor blocaje în activitatea viitoarei Comisii, din cauza posibilei suprapuneri de competenţe sau ciocniri de influenţe. Este un aspect la care trebuie să fim atenţi, la audierile din Parlamentul European: cum vor coopera comisarii şi vicepreşedinţii Comisiei?

Acest for, deja suferind din cauza excesului de birocraţie, nu-şi poate permite luxul ineficienţei, în condiţiile în care creşterea economică se lasă de prea mult timp aşteptată, şomajul în masă s-a cronicizat în UE, presiunea migratorie devine incontrolabilă în Mediterana şi, mai ales, criza ucraineană se poate îndrepta spre o iarnă abia aşteptată de un Putin cu mâna pe robinetul de gaze.